Olăritul − meșteșug tradițional

Jan 13, 2016

Olăritul este o ocupaţie străveche. Pentru formarea vasului în forma dorită este nevoie de o viteză de lucru şi o tehnică deosebită. Prin podul caselor vechi se pot găsi vase de ceramică ce le−au folosit strămoşii noştri în viaţa de fiecare zi.

Frumoasele vase de ceramică prezentau în trecut o adevărată avuţie pentru gospodinele harnice. Acestea erau folosite, în primul rând, la bucătărie iar apoi în scop decorativ. O casă ţărănească cuprindea o varietate de vase de lut – oale, ulcioare, căni, străchini, farfurii, blide, oale pentru lapte, vaze, jucării, statuete etc.

Olăritul este o muncă obositoare care necesită forţă şi îndemînare deosebită. Acest meşteşug a fost în trecut rezervat în exclusivitate bărbaţilor, femeile ajutând doar la decoratul produselor finale. La marginea localităţilor populate de români în Banatul sârbesc, au existat locuri speciale unde pământul era bun pentru prepararea lutului necesar olarilor. ”La groapa mare” sau “la gropoanie” bărbaţii scoteau pământul argilos pentru al duce în gospodărie unde era frămîntat cu mâinile ori picioarele, amestecat cu apă şi uneori cu sare. Se primea o pastă curată care, tăiată felii, era pregătită pentru roată.

Roata e formată din două discuri, unul mai mic sus şi altul mai mare în partea de jos, fiind unite printr−un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de lut, iar discul de jos este mişcat de olar cu piciorul. Astfel, roata se învârteşte, obţinându−se forme circulare netede. Pentru formarea vasului în forma dorită este nevoie de o viteză de lucru şi o tehnică deosebită.

După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră, pentru ca apoi să fie arse în cuptoare speciale. Vasele pot fi ornamentate înainte de a le coace. Zmălţuirea vaselor se face în funcţie de folosirea acestora, ca de exemplu la blide se zmălţuieşte numai partea interioară şi marginea iar cănile în întregime.

Vasele pot fi decorate printr−o tehnică la care în vârful unui corn de vită se pune pana de gâscă prin care se scurge culoarea ca prin peniţă. Pentru decorurile fine s−a folosit un beţişor în capul căruia se leagă fire de păr de la mistreţ. Un alt tip de decoraţie se obţine prin zgârierea vasului cu un vârf metalic, până mai este argila moale.

Olarii erau meşteri iscusiţi ce umblau vara prin târguri şi iarna o petreceau muncind şi creând la roată şi lângă cuptor. Prin podul caselor vechi se pot găsi vase folosite de gospodine cândva şi puse la păstrat “ca amintire”.

Ţărăncile noastre aveau vase “anume” pentru fiertul sarmalelor, păstratul laptelui şi altele pentru închegatul acestuia adică, lapte acru. Fasolea fiartă, sau la cuptor, putea fi păstrată mai multe zile atunci când era preparată în vase de ceramică zmălţuite.

Pe capul gardului stăteau “cu gura în jos” timp îndelungat oalele scoase din folosinţă, deoarece mai purtau amintirile gospodinei din târgul de unde erau aduse. Acum însă cu drag le privim când vedem forme tradiţionale ale acestora la expoziţii sau în colţurile vreunei case vechi.

Aurelia Crăiete