O carte a evenimentelor arhivate în sertarele timpului

Jan 18, 2016

12496110_794390164017046_6962122565288136952_o.jpg

Cea mai recentă carte a lui Ilie Baba, om de cultură și monograf din Satu-Nou, a fost prezentată publicului pe data de 8 ianuarie la Casa de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu-Nou.


Despre volum au vorbit Nicu Ciobanu, directorul Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” – instituția care a editat cartea, publicistul Simeon Lăzăreanu, moderatorul evenimentului, cât și autorul.

Cartea Gutui și busuioc pe altarul memoriei, subintitulată Pagini de neuitare și admirație, reprezintă un album care redă viața bobocilor în peste 500 de fotografii; viața oamenilor simpli, fie a individului, fie a comunității. Volumul lui Ilie Baba care a văzut lumina tiparului spre sfârșitul anului trecut, prin grija Editurii ,,Libertatea”, nu este o monografie și nu oferă date istorice, însă acest fapt nu-i știrbește valoarea documentară, pe care i-o dau tocmai fotografiile autentice, cea mai veche imagine datând din anul 1898.

Ilie Baba a reușit să cuprindă în fotografii, grupate tematic (naștere, botezuri, nunți, familia, școala, activități culturale ș.a.) ciclul vieții omului – de la naștere până la moarte. Chipurile și numele bobocilor, cuprinse în această carte, vorbesc, la modul cel mai sincer și cel mai autentic, despre viața Satului-Nou.

Sursa: facebook.com/saptamanalul.libertatea

 

Articole similare selectate pentru tine