Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Ce sunt limbile indo-europene?
Jan 25, 2016
Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane și limbile afro-asiatice.
Lingviștii estimează că există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL). Numele de „limbi indo-europene” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum și faptul că limbile indo-europene se vorbesc și în alte părți ale globului.Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni:
Hindi: 432.000.000;
Spaniolă: 390.000.000;
Engleză: 341.000.000;
Portugheză: 210.000.000;
Bengali (angla): 171.000.000;
Rusă: 145.000.000.
Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) – și turca aparținând limbilor turcice. Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu persana și a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciților.
Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările științifice ale vremii și a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa „The Sanscrit Language” („Limba sanscrită”), unde observa asemănări între 4 dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca și persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798: „The Sanscrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists…” „Limba sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elena, mai bogată decât latina și mai desăvârșit rafinată decât amândouă, totuși dovedind față de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor, cât și în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există…”
Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numește limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se știe despre această limbă izvorăște din analiza limbilor moderne și a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut proto-indo-europeana este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei. Coloana de hărți alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indo-europene, numită ipoteza Kurgan, care, în prezent, este cea mai larg acceptată de lingviști. În rusă, „kurgan” (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ și pietre deasupra unui mormânt. S-a propus și ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparține unei superfamilii, a limbilor numite „nostratice”, dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată.
Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:
Limbile anatoliene: dispărute;
Limbile indo-iraniene;
Limba greacă și alte limbi înrudite care au dispărut;
Limbile italice: între care limba latină;
Limbile romanice: descendentele limbii latine, între care și limba română;
Limbile celtice;
Limbile germanice;
Limbile traco-frigiene: singura rămasă este limba armeană;
Limbile toharice: dispărute;
Limbile slave;
Limbile baltice: probabil înrudite cu limbile slave;
Limbile traco-ilire: singura rămasă este limba albaneză. Printre ele probabil că se numără: limba dacă și limba tracă;
Limbile gaelice.
Sursa: 2012en.ro