Trei mănăstiri medievale uitate din regiunea Vârşeţului

Jan 25, 2016

Mănăstirile au avut un rol important în viaţa eclezastică, socială, culturală şi economică, care s-au bucurat de atenţia marcantă a cercetătorilor şi istoricilor din toate timpurile. Multe lucrări şi studii s-au scris şi publicat, totuşi au rămas aspecte şi unele aşezăminte neidentificate  şi neclarificate, până în zilele noastre.

În baza cercetării şi punerea în circulaţie a unor noi surse documentare care au obiectiv completare golului exsistent în istoria mănăstirilor din Banat şi identificarea lor, rămâne încă de cercetat şi elucidat aspecte cu privire la istoria, perioadele şi localizarea mănăstirilor uitate din teritoriul vârşeţean. Din acest punct de vedere informaţiile noi pe această temă sunt bine venite şi benifice, iar revista noastră publică în premieră file dintr-o istorie necunoscută.

Aşezământul monahal din Voivodinţi

Voivodinţul cu mărturii din preistorie este menţionat documentar pentru prima oară în hrisoavele istorice din anul 1447. Aşezarea este situată pe malul nordic al Căraşului, pe hotar cu Coşteiul. Tradiţia populară susţine că, satul îşi trage originea numelui de la un Voivod. Numele satului ”Voiovodinţi” dovedeşte întemierea şi stăpânirea acestui sat de către un voievod, un reprezentant al elitei româneşti medievale. Localitatea a jucat un rol de seamă în istoria acestei regiuni, datorită poziţiei geografice strategice. Însăşi denumirea, indică o formă foarte veche de loc fortificat. O mulţime de legende spun lucruri minunate despre istoria zbuciumată a aşezării, dar ele au păstrat şi amintirea unei aşezământ monahal în vatra satului şi sunt singurile care pot nedesminţit să întregească acest capitol, ce necesită o atenţie constantă a cercetărilor. În Banatul istoric, numeroase vestigii au rămas necunoscute şi insuficent cercetate a căror existenţă a fost întreruptă cu secole în urmă, iar Sfintele lăcaşe au dispărut în negura timpului, doar au marcat credinţa  neamului în acest spaţiu geografic. Documentele scrise stau mărturie şi fac referinţă la aşezăminte monahale care au existat odată. În perioada otomană la Voivodinţ a fost consemnată o mănăstire ortodoxă, care, este amintită în documente pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Mănăstirea a fost cunoscută cu numele Viyvidina Biraciste şi era luată în evidenţa otomană din nahia Vârşeţului în anii 1554-1579. Satul Voivodinţi apare în aceaşi perioadă (1554-1579) consemnat sub aceaşi formă şi grafie. Aşezământul monahal este semnălat lângă localitatea Voivodinţi din nahia Vărşeţului, pentru care defterele din 1566-1567 menţionau un egumen şi trei călugări şi o dare de 250 acce. Aceleaşi surse turceşti au consemnat la mănăstire, zece ani mai trziu (1576-1577) o stare de lucru identică, respectiv trei călugări şi un egumen, iar contribuţia anuală este de 250 aspri, parte. La următoarele două  recesăminte în perioda anilor 1579-1580 în timpul domiei lui Murat al III-lea, aşezământul monahal din Voivodinţ nu apare consemnat în documentele Otomane.

Voivodinț

Informaţiile istorice lacunare nu îngăduie avansarea unor ipoteze cu privire la momentul zidirii acestei mănăstiri, într-o zonă de locuire românească şi nici în ceea ce  priveşte ctitorii acesteia. Până în prezent cercetările n-au identificat, în absenţa mărturiilor topografice locul monumentului de cult din Voivodinţi. Probabil în secolul al XVII-lea, mănăstirea a fost părăsită, ruinată sau distrusă în totalitate de turci. Localitatea Voivodinţi a fost distrusă în anul 1694 de Armata Imperială, iar două decenii mai târziu în anul 1717 avea deja 77 de case. Izvorele istorce consemnează anul 1735 când a fost ridicată o biserică de bârne pe timpul preotului Ioan Grigor, iar matriculele bisericeşti au început evidenţa în anul 1778. Biserica actuală a fost ridicată în anul 1793 şi este a treia biserică după vechime a românilor din Voivodina. Problema mănăstirilor dispărute prezintă un interes deosebit mai ales pentru Banat, unde documentele oficiale le-au ignorat considerându-le schismatice, însă toponimia şi tradiţia le-a păstrat amintirea şi necesită mai multă atenţie din partea cercetătorilior.

Mănăstirea Goskolnaci din Coştei

Localitatea Coştei este o veche vatră românească, care se aminteşte pentru prima dată într-un document din 18 noiembrie 1361 sub numele de Kuuesd. Apartenenţa etnică românească a aşezării medievale şi în perioada stăpânirii otomane este confirmată în documente istorice. Coşteiul a fost un important centru în nahia Vârşeţului, un focar de răspândire  a culturii şi spiritualităţii. În perioada stăpânirii otomane în hotarul localităţii Coştei este amintit un aşezământ monohal cunoscut cu numele Goskolnaci. Mănăstirea localizată la Coştei este cunoscută din defterul din anul 1579, când se afla în structura administrativă a nahiei Vârşeţului (Sumliug). Grafia numelui, dificil de citit, a provocat unele ezitări în privinţa localizări Sf. lăcaş. Engel bunăoară, a localizat-o la Comorâşte, pe valea Ciornivăţului, în timp ce Zirovici o plasa pe valea Căraşului la Coştei (Kuştilj) în regiunea Vârşeţului. Tot în perioada turcească, satul Coştei este consemnat în defterul între anii 1554/1579 sub forma Coștei (Kuštilj).

Cercetările de teren trebuie să identifice locaţia unei mănăstiri existente în documentele otomane medievale în zona Coşteiului, unde, de altfel, nici tradiţia istorică nu perpetuează amintirea acesteia. Totuşi, în toponimia localităţii Coştei, pe lângă alte denumiri interesante întâlnim trei nume care fac referinţă la moară. Aceste numiri sunt: Moara Mică, Mora Burului şi Moara Călugărească. Localizarea termenului vechiului aşezământ monohal din Coştei, trebuie cercetat în împrejurimea toponimică şi sugestivă a „Mori Călugăreşti” din hotarul Coşteiului.

Mănăstirea sfântului Dominic din Vârşeţ

Aşezarea de la Vârşeţ este situată pe o veche arteră de circulaţie care leagă sudul Dunării de Câmpia Panonică, ocolind pe la vest Munţii Banatului. Ultimele cercetări localizează aici, la Vârşeţ ( Capul Carpaţilor) cetatea lui Glad (Castrum Vrscia) din secolul al X-lea. După invazia tatară, s-a ridicat aici castrul Erdsumlia. Conventul dominican era cunoscut documentar în anul 1221 şi a supravieţuit năvălirii tătare din 1241. Apare consemnat documentar din nou în perioada anilor 1292 şi 1303. În acest răstimp, capela mănăstiri închinată Sfântului Dominic, adăpostea moaşte. În perioadele istorice următoare, se pierde urma şi referinţele la vechiul aşezământ monahal din Vârşeţ.

Nu se cunoaşte amplasarea ei în topografia actuală a oraşului Vârşeţ. F. Milleker, un bun cunoscător şi cercetător al topografiei arheologice a Vârşeţului, a menţionat un loc numit monostirişte şi situat la poalele delului Cula. El menţiona în acelaşi context, descoperirea unor fundaţii de ziduri în cimitirul ortodox din Vârşeţ. Reluarea şi intensificarea cercetărilor de teren ar duce cu siguranţă la descoperiri semnificative care ar scoate la lumină adevăruri sacre privind începutul convenţuirei monohale din zona Vârşeţ.

Dr. Dorinel Stan

Foto: Vârșeț, municipiul cu cea mai mare concentrație de români din Serbia

Biografie:

1. Jon B. Mureşeanu, Mănăstiri din banat, Timişoara, editura Mitropoliei Banatului, 1976.
2. Engel Pal, Maayarroszog vildgi archontologidja 1301-1457, Budapesta, 2 vol, 1996
3. Olga Zirojević, Crkve i Manastiri na područiu Pećke patriaršie do 1683, Beograd, Istorijski Institut u Beogradu 1984
4. F. Mileker, Povesnica slobodne kraljeve varoši Vršca, Vršac 1886
5. Cornel Mata, Monografia Voivodinţului, Voivodinţi-Vârşeţ, Editura CRS, 2007
6. Mircea Măran, Românii din Voivodina, Zrenjanin, Editura ICRV, 2009
7. Dumitru Teicu, Geografia ecleziastică a Banatului medieval, Cluj-Napoca, Editura Universitară clujeană, 2007
8. Marius Bizeria şi Viorel Selejan, Monografia Corului din Coştei, Coştei 1969
9. I.D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului,Timişoara, Editura Mitropolia Banatului, 1980