Misterul şi legendele din jurul peşterii Huda lui Papară

Feb 06, 2016

Peştera Huda lui Papară din Trascău este una dintre cele mai spectaculoase din Munţii Apuseni. Din păcate, din cauza distrugerii sistemului de acces, nu mai poate fi vizitată în interior de câţiva ani. Cu toate acestea, peisajul sălbatic şi spectaculos al zonei face ca peştera să fie o destinaţie turistică pentru mii de persoane în fiecare an. Huda lui Papară deţine şi câteva recorduri care o diferenţiază de alte obiective.

Peştera Huda lui Papară cumulează toate superlativele pentru grupa Munţilor Trascău din Apuseni: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite (stalactite crescute strâmb) şi cu cel mai mare depozit de chiropterit (excremenete de lilieci) din România.

De unde provine denumirea peşterii

Huda este un regionalism ce înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peşteră sau adăpost. Papară poate avea la origine latinul ”papa” ce înseamnă conducator religios, preluat în limbile ”barbare” papar. Deci Huda lui Papară ar putea înseamna adăpostul, casa conducatorului religios. În preistorie şi în vremea dacilor peştera a fost folosită ca locuinţă şi loc de cult. Au fost identificate urme ale omului preistoric, resturi de unelte de piatră neslefuite care ar putea aparţine omului de Neanderthal. Legenda spune, de asemenea, că Zamolxes, zeul dacilor, s-a retras într-o peşteră din Trascău, cea mai mare şi mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină şi modelat în română a rezultat numele de Huda lui Papară.

Recordurile coloniei de lilieci

În Peştera Huda lui Papară se află cea mai bogată faună chiropteră din Europa, cea mai mare colonie de lilieci de pe bătrânul continent. În anii 2007-2008, cercetătorii au descoperit aproximativ 84.000 de lilieci din nouă specii. Numărul cel mai mare de lilieci este dat, în special de 4 specii. Una dintre acestea formează colonii de până la 750 de exemplare, care, de asemenea, reprezintă un record european. Potrivit estimărilor, peştera ar avea peste 60 de vagoane de chiropterit, fiind şi din acest punct de vedere un record în ţară.

Bisericuţa din faţa peşterii

În jurul anului 1300, oamenii din satul Sub Piatră, cătunul format pe Valea Morilor, au ridicat o mica bisericuţă de lemn pe dealul din faţa intrării în peşteră. Menirea ei era să-i protejeze pe localnici de forţele necurate din adâncul peşterii care, potrivit localnicilor, provocau regulat viituri în zonă. Bisericuţa a fost arsă de tătari, dinamitată de armata imperială a generalului Bucov, dar refăcută de fiecare dată. În forma actuală a fost reclădită în 1797 şi refacută in 1993. Alături s-a construit dupa 1990 o manăstire de calugăriţe cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva.

Pârâurile care inundă peştera

Intrarea în peşteră, la altitudine absolută de 567 metri, este înaltă de aproape 40 metri şi pare o despicatură artificială în peretele de calcar, baza îngustă de 6 metri fiind ocupată de un lac cu o adâncime de până la 2 metri. Lungimea lacului de până la 50 de metri este primul obstacol în explorarea peşterii şi este urmat imediat de Cascada Evantai, un bloc de piatră peste care alunecă întregul debit de apă al pârâului şi care trebuie escaladată. Trei pâraie ce izvorăsc din stâncile Ponorului dispar aspirate din adâncul masivului Bedeleu: Valea Seacă, Cheia şi Valea Poienii. Reapar după cinci kilometri din peştera Huda lui Papară şi se grupează într-un singur pârâu cu debit puternic, botezat Valea Morilor.

Mii de metri de galerii

Huda lui Papară are zone de acumulare de aer cald (20 grade Celsius), iar lungimea galeriilor bogat decorate cu stalctite şi stalagmite este de 2.022 metri. Peştera este o adevarată reţea sub-pământeană, o enormă succesiune întortocheată de tuneluri, palate şi săli fie înalte, fie înguste cu denumiri sugestive: Sala Minunilor, Sala Virgină, Labirintul Luduşan, Sala Tăcerii sau Sala Crucii cu Sifonul. La finalul peşterii, în Lumea Frământată, se ajunge sub Cascada Gemânată care poate fi trecută la liber doar de un bun căţărător. Sala Minunilor are, în cel mai înalt punct, 102 metri.

Speologi surprinşi de viituri şi blocaţi în peşteră

Peştera a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar sistemul de acces a fost distrus în întregime de viituri. Nu are ghid şi vizitarea ei poate fi facută numai de speologi foarte experimentaţi. Peştera este o capcană care poate surprinde vizitatorii în caz de ploaie torenţială sau topirea bruscă a zăpezii. În anul 1980 o echipă de la Polaris Blaj condusă de Viorel Luduşan a fost surprinsă de o viitură cauzată de topirea zăpezilor în Labiritul Luduşan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacţia rapidă a speologilor i-a salvat. Situaţia s-a repetat în 2010 cand trei speologi de la Geoda Târgu Mureş au fost surprinşi de viitură aproape de finalul peşterii. Ei au reuşit să se întoarcă pe galeria activă urmărind scăderea nivelului apei. După 24 de ore au fost salvaţi cu ajutorul echipelor Salvamont ajunse la faţa locului. În 2013 peştera a fost închisă cu poartă metalică şi vizitarea a fost interzisă.

Satul unde soarele răsare de două ori

Misterul şi legendele din jurul peşterii sunt completate şi de un fenomen bizar. Pentru casele din mica depresiune de la gura peşterii, soarele răsare de două ori pe zi. Astfel, la orele dimineţii, soarele apare de după culmea Bedeleului şi se ridică pe cer. După câteva ore, dispare după vârful peretelui de calcar ce adăposteşte peştera. Acest perete impozant acoperă aici jumătate din bolta cerului. După aproape două ore, soarele răsare iarăşi în partea vestică a muntelui şi apune seara după culmile mai domoale de la vestul depresiunii.

Morile de pe Valea Morilor

În trecut pe valea ce ”izvoreşte” din peşteră, datorită condiţiilor naturale, au fost construite mori, de la care provine şi numele de Valea Morilor. Au fost identificate urmele a 12 astfel de mori, dar din păcate în prezent nu mai există niciuna în stare de funcţionare. Au fost construite, în schimb, case de vacanţă şi pensiuni, ca urmare a creşterii atracţiei turistice a locurilor.

Legenda şi tradiţia solomonarilor

Huda lui Papară este locul care a ţinut în viaţă legenda şi tradiţia solomonarilor, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti. Stăpani ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc în poveste, dar şi prin pădurile Bucovinei sau prin cătunele Apusenilor.

Faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpiţe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicaţie. În peştera îşi au ”sălaş” solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Legenda spune că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval. În realitate, în zona Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torenţială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, căra crengi şi căpiţe cu care înfunda Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se adunau cantitaţi enorme de apă, care reuşeau într-un sfârşit să spargă dopul format şi să inunde peştera şi Valea Morilor. Totul dura câteva ore, apoi se revenea brusc la normal. Fenomenul era foarte neregulat, de doua sau trei ori într-un deceniu.

Accesul spre peşteră este destul de facil şi se poate realiza atât ”per pedes” cât şi cu maşina. Pe jos se pleacă din satul Sălciua de Jos, din DN75, şi se urmează o cărare apoi drumul pietruit. Se ajunge ţn satul Sub Piatra în circa 1 oră şi jumătate. Cu autoturismul drumul durează circa 30 de minute şi are ca punct de plecare tot DN75, dar din centrul comunei Sălciua. În zonă există trasee turistice de acces şi din zona de sud a Munţilor Trasăcu, dinspre comunele Rimetea şi Ponor. Traseul este destul de uşor şi poate fi parcurs în câteva ore.

Sursa: adevarul.ro