Vin iarăși alegerile, iar întrebarea rămâne - cât costă votul românesc în Serbia?

Feb 10, 2016

Dacă în ultimii 20 și mai bine de ani nu am înțeles că minoritarul în Serbia își definește locul său sub soarele realității dințoase în dependență de numărul voturilor câștigate la urne și nu datorită afunzimii fundului în care așa numiții lideri își caută originea neamului, am trăit în sfera basmelor.

Ultimele alegeri parlamentare în Serbia, în cazul partidelor cu prefix românesc și a celorlalți participanți la cursa electorală, au dovedit deoparte, inferioritate politică iar de altă parte dezorientare în spațiu și timp.

Spre fericirea mea, întâmplarea a făcut ca prima dată după împlinirea majoratului să nu ies la urne. Oricum, sincer, nici nu știu pentru cine ași fi votat. Nu pentru că nu am opinia proprie, ci pentru că, în ciuda faptului, că unii și-au propus în cursa politică, să reprezinte românii și interesele lor, aceasta nu au dovedit-o nici în campania preelectorală și nici altcând pășind pe glorioasa cale a politicului. Dar cum au și putut s-o facă, mă întreb?

În împrejurările în care nu a exist o listă politică românească unică (citește unită), fără adausuri și reziduuri, în situația în care aceștia s-au agățat de fusta partidelor de opoziție, care atunci când au putut să ofere mâna de sprijin intereselor românești, măcar în măsura în care minoritatea sârbă beneficiază de unele drepturi în statul vecin și prieten, n-au făcut, ce rost a mai avut flirtul românesc care ca rezultat a adus eșecul pentru următorii 4 ani, cel puțin.

Și când, deja vorbim de rost, atunci mă mai întreb și care a fost rostul coaliției unicului partid românesc din Serbia de răsărit (și-n română și în sârbă), cu partidul bosniacilor. Cică, au făcut asta pentru ca partidul respectiv să obțină vizibilitate, dar în interesul neamului… Oare mă întreb de ce aceasta n-a putut să facă ca și partid românesc? Ori că președinta partidului s-a inspirat rău vizionând pe „Suleiman magnificul” ori că ceva cu mine nu-i în ordine să nu pot înțeleg rostul coaliției respective fără nici un efect pentru români. Ba, mă mai miram auzind că un mare român din partidul respectiv s-a pus pe lista unui partid al slovacilor. No comment, fraților!

Și-apoi dacă le știm pe toate, ne mai întrebăm și care ar mai fi rostul partidului românesc dacă unul s-a dus spre Sulejman iar celălalt spre Zuska. Poate e vorba de o nouă strategie „și bosniacu și slovacu… dar pe noi ne luară d…”, ori că suferim de imbecilitate cronică și lucrurile pot trece neobservate pe lângă noi. Când suntem deja la imbecilitate, nu pot să nu-i amintesc pe cei ce s-au îmbrățișat la ultimele alegeri cu URS-ul (Regiunile Unite ale Serbiei). Nu mă bucur de eșecul nimănui, cel mai puțin al românilor, dar să te iei după URS-ul rătăcit e ca și când te-ai așeza de voie bună cu fundul pe arici. Condoleanțele mele, ce alta să mai spun! URS-ul a plecat în istoria bine meritată cu tot cu câțiva de-ai noștri. Duble condoleanțe, fraților… și sincere! Iată că textul se apropie de sfârșit și noi tot n-am dezbătut ideea titlului: Cât costă votul românesc în Serbia, pierzându-ne timpul cu lucruri periferice? Probabil nimic, sau chiar și mai puțin de atât.

Mai ales în urma proximelor alegeri parlamentare. Dar, cum speranța ultima moare, poate la următoarele alegeri cele 3-4 partide și partii cu prefix românesc se vor unii într-o listă comună, pentru că sunt sigur că nici Sulja și nici Zuska nu simte mai bine decât noi problemele noastre, iar până atunci irosirea voturilor românești să rămână pată pe conștiințe marilor noștri strategi.

Valentin Mic