Când omori 10 milioane de africani…

Feb 18, 2016

Fotografia aceasta nu vă va spune nimic. Nu știți cine este acest om. Cei mai mulți europeni nu au auzit de el, deși ar fi trebuit. Cineva a decis că nu ar trebui să fie atât de popular, la fel de popular precum Hitler, despre care se spune că ar fi omorât milioane de oameni. Acest personaj nu a mai avut loc lângă Hitler. Așa că a rămas să fie onorat cu statui și bazoreliefuri… Dar a omorât peste 10 milioane de oameni, și asta într-un mod mult mai direct decât ar putea îndrăzni vreun istoric să-l facă vinovat pe Hitler vreodată.

El este regele Leopold al II-lea al Belgiei și se face vinovat de moartea a 10 milioane de oameni în Congo. Da, în Congo, nu în Europa. Poate de aceea e mai puțin vinovat…

Leopold al II-lea a stăpânit Congo în timpul domniei sale ca monarh constituțional al Belgiei. A stăpânit țara în nume personal, pe persoană fizică, cum s-ar spune. Cum era la modă în acea perioadă, după mai multe tentative de a cuceri colonii în Asia și Africa, a pus mâna pe Congo. Apoi a sclavizat un întreg popor transformând întreaga țară într-o plantație de sclavi, sclavi personali. Dar, cu un simț rafinat al capitalismului versatil, și-a deghizat întreaga lucrare în una „filantropică” și „științifică” sub patronajul Societății Africane Internaționale. A folosit munca sclavilor pentru a beneficia de resursele congolezilor. Pentru congolezi, opera ”mărețului rege” a însemnat lagăre de muncă, mutilări, tortură, execuții, toate instrumentate de armata sa regală.

Cu toate acestea, belgienii și europenii nu au aflat prea multe despre el. Nu au putut citi sau urmări vreun documentar despre faptele regelui belgian. Nu a fost introdus în nicio narațiune lacrimogenă a vreunei back-up voice cu har. Cele 10 milioane ale sale nu au încăput nicăieri de cele 6 milioane ale lui Hitler, presupuse a fi făcute în ceea ce se numește „Holocaust”, petrecut spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu toate că are toate ingredientele unui film documentar extraordinar pentru perioada noastră, film pe care l-ar putea urmări în temă și cu interes inclusiv idioții sau alienații mintal. Mai mult, opera sa face parte dintr-o lungă istorie a colonialismului, imperialismului, sclavagismului și a unui genocid de proporții monumentale care s-a petrecut în Africa și care nu a avut nicio altă rațiune decât supremația rasei albe.

Cu toate acestea, nu se ”potrivește” nicăieri în sistemul educațional al societăților capitaliste occidentale actuale, cum nu este deloc potrivit sau politicos în genere să vorbește despre acest rasism atroce perpetuat în Africa de-a lungul secolelor, în special de către monarhii europeni, dar și de către primele multinaționale, cele care au exploatat, de la bun început și înainte de toate, oamenii.

Mark Twain a scris satira Monologul regelui Leopold, o apărare a stăpânii asupra Congo, în care ia în derâdere modul în care regele își apăra dreptul de a teroriza aceea zonă a Africii, folosind însă chiar cuvintele lui Leopold. Mark Twain este un autor destul de popular în Occident, în special în școlile americane. Dar, așa cum se întâmplă cu autorii care au exprimări sau viziuni politice, lectura sa devine selectivă, trimiterile asemenea. Unele dintre scrierile sale sunt plăcute sistemului, altele nu. Așa că, firește, cele din urmă nu vor deveni niciodată lecturi obligatorii pentru elevi și nici nu se vor constitui în subiecte pentru examene. Același lucru se întâmplă și cu Orwell, care, mai mult, este distorsionat în același loc, o adevărată performanță a manipulării.

A sa Fermă a animalelor este folosită exclusiv în scopurile propagandei antisocialiste, împotriva societăților egalitariene, și este menită să justifice apoi, prin opoziție, distropia spre care societățile occidentale se îndreaptă. Dar Orwell a fost un anticapitalist revoluționar. Însă acest lucru nu se va spune niciodată.

Așadar, atunci când occidentalii vor studia istoria lumii e mai bine ca africanii să nu aibă vreo istorie pentru perioada în care occidentalii s-au aflat acolo ca stăpânitori. Nicăieri nu se va insista. Ceea ce trebuie să știm despre Africa este Egiptul antic, este faptul că a fost o sursă pentru comerțul cu sclavi (nu și cine a coordonat acest comerț). Mai trebuie să știm despre apartheid-ul din Africa de Sud, dar nu prea multe despre lunga, foarte lunga sa tradiție. Putem vedea, mai mult întâmplător, fotografii ale copiilor africani din misiunile creștine occidentale, dar nu vom putea citi prea multe despre teroarea pe care biserica creștină a dus-o în Africa în timpul ”sfintelor” convertiri de masă, precum s-a întâmplat în cele două Americi cu alte populații care au primit ”lumina sfântă”, amerindienii.

Putem vedea fotografii cu expoziții de africani în întreaga lume occidentală, africani purtați prin grădini zoologice umane. Nu mai devreme de sfârșitul secolului XX. Ni se va explica savant că este vorba despre o întreagă mentalitate a epocii, este un dat al timpurilor și este de înțeles. Ceea ce nu vom mai putea înțelege însă la fel de ușor și nu vom putea decât condamna este rasismul lui Hitler, câțiva ani mai târziu. Hitler nu era un om al epocii sale?

Nu vom afla nimic însă despre marele război al terorii pe care regele Leopold l-a dus în Congo, despre marele genocid congolez. Dar nu este nimic neobișnuit. Câți dintre antirasiștii fervenți ai lumii occidentale vorbesc astăzi despre morții din Irak sau Afganistan, morții rezultați din urma bombelor, a bolilor, a sancțiunilor economice, a foametei. Morții sunt importanți, dar aceștia se numără în Vest: cifra soldaților americani morți în aceste războaie o puteți afla oricând.

Wikipedia, enciclopedia liberă a lumii, este atât de liberă să vorbească despre aceste lucruri precum lumea însăși, lume din care își extrage informațiile. Ea nu menționează printre marile genocide ale lumii și pe cel din Congo. Țara este înscrisă doar cu Cel de-al doilea război congolez, atunci când două tabere au măcelărit populația Bambenga, un grup etnic care s-a canibalizat în acest război. Astfel de povești despre suboamenii din Africa își găsesc oricând loc în paginile de istorie ale lumii. Despre un european care a transformat o imensă bucată din continentul African într-o plantație personală și un imens lagăr de concentrare și care a ucis peste 10 milioane de oameni nu se pot scrie nici măcar câteva rânduri.

Când ucizi 10 milioane de africani, la începutul secolului XX, acest lucru poate fi neglijat, cu toate că este un fapt dovedit istoric. Când ești suspectat că ai ucis 6 milioane de oameni în Europa este cu totul altceva și vei încarna imediat și definitiv răul absolut în întreaga lume. Pentru că istoria și propaganda o fac învingătorii albi ai ultimului mare război. Când ucizi 10 milioane de africani statuia îți poate trona în inima Europei, în capitala Uniunii Europene, Bruxelles. Pentru că 10 milioane de africani nu contează…

Leopold s-a aflat în vârful unui sistem privat, format din generali și soldați, din administratori care i-au aplicat legile. Mai mult, este un simbol al sistemului capitalist din acea perioadă. Dar nu vom ajunge la numele lui pentru că nu putem ajunge să știm ce a făcut acest sistem capitalist din Africa atunci, ca și ce face acum. Toate profiturile pe care bogații din Belgia le-au obținut de pe urma dominației din Congo și a genocidului săvârșit acolo rămân ascunse în „dezvoltarea” acestei țări de astăzi, așa cum victimele acestui imperialism trebuie să rămână ascunse, invizibile în Congo și pentru istoria lumii.

Altfel, s-ar explica cu totul altfel această „dezvoltare”, iar meritele sistemului capitalist ar fi mult mai mici, spre invers. De exemplu, misionarul creștin John Harris din Baringa a fost atât de șocat de ce a văzut în Congo în timpul colonialismului încât i-a scris reprezentantului regelui Leopold în Congo: „Tocmai m-am întors dintr-o călătorie în satul Insongo Mboyo. Mizeria abjectă și abandonul total sunt de-a dreptul de nedescris. Am fost atât de mișcat, Excelență, încât după ce am ascultat povestirile oamenilor mi-am luat libertatea de a le promite că pe viitor îi veți ucide doar pentru infracțiunile pe care le-au comis”.

În 1876, Leopold al II-lea organizează o societate internațională africană (AIA) ca un paravan pentru proiectul său privat pentru a exploata bogățiile din Africa Centrală (în special cauciuc și fildeș). În 1879, sub patronajul lui Leopold, Henry Morton Stanley intră în concurență cu exploratorul francez Pierre Savorgnan de Brazza pentru dobândirea drepturilor în regiunea Congo. În următorii cinci ani, Stanley a lucrat la construirea unui drum de la fluviul inferior la Stanley Pool (acum Pool Malebo), unde râul devine navigabil, pentru a deschide Congo inferior exploatării intensive.

Leopold al II-lea i-a comandat lui Stanley să obțină „contracte” de exploatare a terenurilor de către Asociația Internațională Congo (AIC). Prin aceste contracte, aceste teritorii ar fi declarate „state libere” de către AIA și ar avea suveranitate deplină în teritoriile colonizate.

La Conferința internațională privind problemele africane de la Berlin, din februarie 1885, reprezentanții a 14 națiuni europene și ai Statelor Unite i-au dăruit lui Leopold al II-lea, prin asociația pe care o crease în acest scop, suveranitatea asupra Statului Independent Congo, un teritoriu imens, de 76 de ori mai mare decât Belgia, „pentru a deschide comerțului acel teritoriu, pentru a aboli sclavia și pentru a-i creștina pe sălbatici”. La Conferință n-a participat nici o țară africană.

Într-o expediție între 1884 și 1885, expediționarii trimiși de Leopold al II-lea au străbatut o bună parte din nordul și centrul statului Congo, împărțind bucăți de sticlă colorată și de pânză prin 450 de sate și cătune africane și punându-i să „semneze” contracte prin care conducătorii și șefii locali, care nu știau ce semnează, cedau proprietatea pământurilor lor Asociației Internaționale Congo și se angajau să furnizeze oameni care să execute toate lucrările publice – drumuri, poduri, depozite -, hamali pentru transportarea materialelor, și forță de muncă pentru extragerea cauciucului, hrana zilierilor, funcționarilor, soldaților și polițiștilor care aveau să le invadeze teritoriile. Spre deosebire de alte colonizări, în Congo n-a existat nici un fel de rezistență. Pedepsele pentru cei care nu furnizau cantitatea minimă de latex impusă erau brutale. De la biciuiri, mutilarea mâinilor și picioarelor – mai întâi erau mutilați copiii și femeile, apoi chiar lucrătorii – până la exterminarea satelor întregi, când respectivele comunități nu-și îndeplineau obligațiile.

Variola și bolile au devastat populația. Prin anul 1896, boala somnului a ucis până la 5.000 de africani în satul Lukolela, pe râul Congo. Cifrele de mortalitate au fost colectate prin eforturile lui Roger Casement, care a găsit, de exemplu, numai 600 de supraviețuitori ai bolii în Lukolela în 1903. La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase și încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaționale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement și fostul funcționar de transport maritim E.D. Morel și a devenit prima mișcare a drepturilor omului.

În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian l-a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian. Adam Hochschild, autor al cărții Fantoma regelui Leopold scrie: „scopul lui Leopold a fost să extragă cât mai multă bogăție din acest teritoriu. Un miliard de dolari au fost strânși în 23 de ani prin munca forțată a majorității populației masculine. Femeile au fost violate și între 8 și 10 milioane de congolezi au murit”.

În 1960, la aniversarea independenței Republicii Democrate Congo, regele Belgiei a ținut un discurs în care a salutat „geniul” colonialismului belgian…

Când veți vedea în Bruxelles „minunile arhitectonice” ale orașului este poate indicat să vă gândiți la acest lucru: în timpul regelui Leopold s-au construit nenumărate clădiri, proiecte urbane și lucrări publice, în cea mai mare parte prin intermediul profiturilor realizate de pe urma exploatării resurselor naturale din Congo. Aceste mari proiecte i-au adus regelui supranumele de „Regele Constructor”. Cele mai multe dintre aceste clădiri și construcții se află în Bruxelles, dar și în orașele Ostend și Antwerp, și includ Hipodromul Wellington, Galeriile Regale, Muzeul Regal al Africii Centrale, ca și parcul care îl înconjoară din Tervuren, parcul Cinquantenaire, cu al său triumfător arc, parcul Duden din Bruxelles, ca și Gara Centrală din Antwepen, construită între 1895 și 1905.

În afara acestor lucrări publice, regele a comandat cu banii din Africa numeroase construcții private în țară și în afara Belgiei. A extins Palatul Regal din Laeken, a construit Serele Regale, ca și Turnul Japonez și Pavilionul Chinez din apropierea palatului. În munții Ardeni, pe domeniul său de 6.700 de hectare, a construit mai multe palate, precum Ardenne, Ciergnon, Fenffe, Villers-sur-Lesse și Ferage.

Și nu a fost unicul. Să nu uităm de furtul comorilor din piramide organizat de nobilii europeni. Cum putea Anglia, o insulă, cu o climă atât de capricioasă și fără zăcăminte naturale să devină una din cele mai bogate țări din lume? Vizitați catedrala San Paolo din Londra și dacă sunteți atenți veți ieși cu o senzație de vomă. Torino, în Italia are muzeul egiptean, cel mai mare din Europa, veți găsi mumii, statui, toate aduse din Egipt. Italia e o peninsulă un pic mai mare ca România, fără zăcăminte naturale, dar printre primele zece țări din lume în ce privește cantitatea de aur din trezoreria lor. Franța a avut sub ocupație Algeria, Nigeria, nu ați suporta să ascultați povestirile celor care acum au varsta de peste 60 de ani, cât de "omenoși" au putut fi cu părinții lor.

Sursa: anonimus.ro

Foto: Regele Leopold al II-lea al Belgiei