Dragobetele - Cap de primăvară

Feb 24, 2016

Luna lui Făurar este spre sfârşite, iar primăvara, aproape. La 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele – numit şi Cap de primăvară – ziua în care păsările îşi fac cuiburi iar tinerii, “ochi dulci”. I se mai spune Sântion de primăvară şi nu întâmplător: creştin ortodocşii sărbătoresc astăzi Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Înainte de a vorbi despre Dragobete, trebuie să spunem că Făurar (cum este numită luna Februarie), îşi are numele de la meşterii fauri care, în această perioadă, pregăteau uneltele – în special fiarele de plug – pentru un nou an agrar. Pe de altă parte, odată cu această lună, obişnuitele şezători se încheiau şi pe primul plan erau situate preocupările legate de muncile câmpului, de reparare a uneltelor, de pregătire a seminţelor şi a tuturor celor necesare semănatului.

Luna lui Făurar este considerată capricioasă: când plânge, când râde, când viscoleşte, când se năpusteşte gerul spunându-se că Februarie se luptă cu Martie care a luat cu împrumut câteva zile de la fratele său mai mare. Încă de la debutul lunii Februarie, în lumea satului românesc încep pregătirile pentru culturile de primăvară, pentru recolta următoare. 1 februarie aduce Triful viilor, zi în care, printr-un ritual de protecţie, viţa de vie şi pomii se stropesc cu agheasmă, spre a fi ferite de dăunători (boli, lăcuste, viermi şi gândaci).

Triful mai este numit şi Năvalnicul şi se spune că ar fi fost un fecior frumos, “căzut din cer, care încurcă cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Când intra într-un sat, toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau buimace.

Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este. Numit şi Cap de primăvară, (fiindcă din această zi debutează primăvara) Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană, cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor. Dragobetele aduce în vremurile noastre răsunete ale unor practici de propieţiere, ce face legătura cu un nou an roditor, cu înnoirea firii, cu o primăvară ce se doreşte a fi propice pentru semănat. Prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, fiind ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, care îşi fac noi cuiburi sau le repară pe cele vechi, cât şI pentru oameni.

Băieţii încearcă să intre în graţiile fetelor pe care le admiră, Dragobetele fiind o sărbătoare a îndrăgostiţilor, de aici şi expresia “Dragobetele sărută fetele”. Cât despre bărbaţii însuraţi, se zice că, în această zi, nu este bine să le supere pe femei! “Nu e bine să te cerţi cu soţia în casă nici c-o altă femeie, că-ţi merge rău. De la Dragobete, cap de primăvară, se aprindeau în toate zilele prin casă rădăcină de iarbă mare. Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelui şi brânduşa de primăvară. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui. În vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an.

Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele!”

Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. În anumite zone fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede. În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţa şi iubire. În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an.

Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului. În anumite sate uitate ale , din pRomânieiământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. Este obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi.

În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma. În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

Sursa: istorie-pe-scurt.ro