Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
O federaţie a ţărilor balcanice ar fi o soluţie pentru statele din zonă
Feb 27, 2016
Discuţia cu Boris Malagurski, regizorul sârbo-canadian, nu putea evita relaţia dintre România şi Serbia, dar şi situaţia ţărilor din spaţiul balcanic general.
Românii şi sârbii au multe în comun şi pot să-l menţionez pe Baba Novac, unul din căpitanii lui Mihai Viteazul, care a luptat împreună cu liderul român împotriva turcilor. Şi totuşi, azi, în România, cultura sârbă este apanajul a foarte puţini. Sunt convins că şi vice-versa e adevărată, dovadă că facem interviul ăsta în engleză:) La noi, toţi tinerii învaţă engleză, germană şi încearcă să devină cât mai occidentalizaţi cu putinţă. De ce am ajuns în punctul în care popoare care au stat sute de ani unul lângă altul, care au trecut împreună prin istorie, nu mai pot să comunice sau muncească împreună?
La noi Baba Novac este denumit Starina Novak şi obişnuiam să locuiesc foarte aproape de o stradă ce-i purta numele, la Belgrad. Deşi am fost la Timişoara, în România, mi-e ruşine de faptul că am călătorit în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, dar nu am încercat să cunosc mai bine vecinul ţării mele. Am avut o prietenă româncă în timp ce am locuit la Vancouver, în Canada, dar în afară de câteva fraze, nu am apucat să învăţ limba voastră. E o situaţie nefericită pe care sper să o schimb. România a fost un prieten al Serbiei în istorie şi sunt convins că asta nu se va schimba, dar întrebarea ta mă determină să mă implic personal în întărirea legăturilor dintre noi. Poate putem începe prin organizarea premierei unuia din filmele mele la Bucureşti. Dacă e cineva e interesat de idee, să nu ezite să mă contacteze.
Apropo de legăturile dintre noi, vreau să-ţi atrag atenţia asupra unei probleme delicate. În Serbia există o minoritate românească importantă, localizată mai ales în Valea Timocului. Abia de puţin timp au reuşit să obţină dreptul de a-şi folosi limba maternă în şcoli şi biserici, pentru prima oară după 200 de ani. Dar în continuare sunt hărţuiţi de către statul sârb: preoţii sunt ameninţaţi, orele de română sunt puse la sfârşit ul orarului pentru a fi greu de participat, etc. În aceşti 200 de ani, aşa cum ai remarcat, România şi Serbia nu au fost în conflict.
În timpul ocupaţiei naziste a Iugoslaviei, mareşalul Antonescu a refuzat oferta germană de a primi o "bucată" din Serbia, drept compensaţie pentru alte teritorii. Românii din Timoc au spus de nenumărate ori că sunt cetăţeni loiali ai Serbiei, că nu vor să se separe de această ţară pe care o consideră casa lor. Întrebarea mea e următoarea: într-un mozaic etnic, aşa cum sunt Balcanii, n-ar fi mai bine să se urmărească creearea unei federaţii balcanice, ca alternativă la colonialismul vestic şi respectiv, cel estic? Sau măcar să se încerce o apropiere pe baza lucrurilor care ne unesc?
Boris Malagurski la lansarea mondială a documentarului The Weight of Chains de la Johanesburg
Referitor la hărţuire, să ştii că minorităţile din Serbia consideră, în mod greşit, că doar ele sunt supuse acestui tratament, de către stat. În realitate, toate grupurile etnice sunt hărţuite, într-un fel sau altul, inclusiv sârbii. Motivul nu ţine de etnie, ci de faptul că avem o elită care nu este interesată de soarta cetăţenilor săi, indiferent ce etnie au aceştia. Dau un exemplu din educaţie: profesorii au fost în grevă timp de luni de zile cerând salarii mai bune şi alte drepturi de care au fost deposedaţi în timp. Greva lor s-a încheiat cu un eşec. Multe segmente ale societăţii sunt discriminate: femeile care doresc să-şi facă o familie nu găsesc locuri de muncă sau îşi pierd serviciul dacă rămân însărcinate. Oamenii care au peste 30 de ani şi n-au relaţii nu-şi găsesc un loc de muncă. Şi lista poate continua. Ideea e că grupurile, luate separat, n-ar trebui să le pese doar de drepturile lor, ci mai degrabă ar trebui să-şi conecteze interesele cu ale celorlalţi pentru a rezolva probleme care ţin de sistem în sine. În acest sens, o federaţie a statelor balcanice ar fi o soluţie bună, pentru că simt că majoritatea are aceleaşi probleme. E mult mai eficient să ne luptăm împreună pentru rezolvarea lor.
Sursa: activenews.ro