DEJUNUL DE LA ROTTERDAM

Mar 01, 2016

[caption id="attachment_2621" align="aligncenter" width="600"]Din arhiva familială: Soții Rujița și Slavco Almăjan cu Marin Sorescu, la Novi Sad, în 1989. Din arhiva familială: Soții Rujița și Slavco Almăjan cu Marin Sorescu, la Novi Sad, în 1989.[/caption]

În 1964, la Rotterdam, Vasko Popa și Marin Sorescu, doi poeți de largă respirație artistică, vor fi văzuți la o sărbatoare a poeziei organizată de olandezi, într-o ambianță de un anume confort inspirativ. Erau de fapt la Festivalul de Poezie, într-o pauză de inedită corespondență cu amintirile plăcute și dialogul sprijit pe inspirația poetică. Cei doi consumau ,,în lipăitul lingurilor" medicamentul vieții prelungite - o ciorbă delicioasă de broască țestoasă.

Ceea ce atrage atenția nu este o simplă glumă și nici o metaforă; este o autentică amintire pe care o imprimase cu clei poetic Marin Sorescu, chiar în zilele festivalului de la Rotterdam. Sorescu a scris atunci poezia Cu Vasko Popa la o ciorbă de broască țestoasă. Despre acest eveniment de prietenie poetică, la un dejun nordic, mi-am propus să vorbesc, ținând cont de faptul că anul acesta, pe 19 februarie, poetul ar fi împlinit 8o de ani. În China, cu prilejul Centenarului Lu Xun, am fost fascinat de broaștele testoase de jad. În curțile imperiale din Beijing întâlnești la fiecare pas, cioplit în pietre semiprețioase, figura acestei vietăți mitice pe carapacea căreia, după cum credeau cei din Antichitate, se sprijină întreg universul. Vasko vedea pe spinarea aceleiași făpturi urmele mării învolburate cu toate valurile ei și încă mai cine știe ce. Poate că maestrul își imaginase, în clipa de la Rotterdam, că broasca țestoasă din farfurie era fiartă într-o căldare de sub teiul său poetic, împreună cu cei doisprezece nori rătăcitori, cum aflăm în poezia domniei sale Teiul din mijlocul inimii. Cei doi visători continentali, aflați într-o stare de dispoziție inspirativă, își recompun memoriile în timpul dejunului, la Marea Nordului, jucându-se de-a evocarea amintirilor care își au originea în copilărie. Meniul exotic îi sugerează lui Sorescu un text poetic autobiografic, care se derulează pe două planuri - unul fiind planul informațional, iar altul planul experiențelor colocviale, punând stăpânire pe efectul creației spontane. Evident, poeții, dar nu oricare, creează și atunci când se află în vacanță filosofică, adică și atunci când cuvântul se îndepărtează de ,,principiul creației" și rămâne doar o reflecție a expresiei. ..Înghite fără să te gândești la broasca țestoasă", zice Vasko. ,,Da, dar nici ea să nu se gândească la mine", răspunde Sorescu.

Citat-Marin-Sorescu

După trei, patru linguri, Vasko își amintește de arșita Banatului, de femeile care se destăinuiesc prin cimitire celor plecați pentru totdeauna din această lume concretă, într-un limbaj cantabil, de sinteză și de școală laică. Bocetul lor este nemaipomenit, constată Vasko, iar noi vom adăuga că ni se pare absolut fascinat faptul că la Rotterdam, la o ciorbă de broască țestoasă, poetul își amintește de origini, de materia devenită poezie și enigmă. Din poezia lui Sorescu se vede limpede că cei doi au lungit-o, tot vorbind despre adâncurile cunoașterii. Alături de ei, în imediata apropiere, se află alți poeți de renume: Guillivic, Lambert, Lordul van der Staay. La un moment dat, nemaiputând să-și potolească admirația față de cei doi prieteni deveniți zgomotoși, Octavio Paz, poetul mexican, ce cautase de mult o posibilă comunicare cu universul și cu dimensiunile necunoscute ale spiritului uman, întreabă: ,,What are you speaking?" Vasko și Sorescu se privesc pentru o secundă întrebător și răspund pe o singură voce: ,,Vorbim vechea limbă a indienilor din Balcani, care au un trecut milenar și tot viitorul în față". Când marele Brâncuși sculptase o specie de broască osoasă într-un zbor dificil, nici nu-și închipuise că doi poeți - unul oltean și altul bănățean - vor scrie pe aripi de țestoasă imaginară pagini de istorie poetică, în marele port al lumii - Rotterdam. Vasko Popa şi Marin Sorescu au dat reptilei de apă dulce un sens deosebit, făcând din carapacea ficțiunii o lecție ancestrală. Slavco Almăjan


Marin Sorescu a fost și a rămas o personalitate proeminentă a literaturii române contemporane. La 19.2.2016 ar fi împlinit 80 de ani. A fost prietenul Casei de Presă și Editură „Libertatea” și era unul din puținii scriitori români care au avut o percepție corectă și întemeiată asupra fenomenului literar românesc din această zonă. Poezia lui Sorescu a fost foarte gustată de cititorii de aici, iar printre scriitorii noștri este înalt apreciat și stimat. Poeziile lui Sorescu au fost traduse în limba sârbă bucurându-se de remarcabile interpretări.

Sursa: saptamanalul.libertatea

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine