Țiganii de pretutindeni sunt recunoscuți de Guvernul Indian drept Diaspora Indiană!

Mar 10, 2016

gypsy.jpg

„Romii sunt indigeni din India, există mai mulți oameni de știință și cercetători care au dovedit orginile în India. Noi folosim aceleași cuvinte indiene și noi provenim din marea familie a Indiei. Ne dorim ca India să accepte comunitățile rroma ca diasporă și să ne dea naționalitatea indiană” –  a declarat Jovan Damjanovic din Serbia, președinte al organizației World Rroma Organisation (Rromanipen).


Un moment cu adevărat istoric s-a consumat la New Delhi pe 20 feruarie 2016. Guvernul Indian se pregătește să recunoască țiganii/rromi din întreaga lume drept „copii ai Indiei” constituindu-se în diasporă indiană, conform declarației doamnei Sushma Swaraj – Ministrul de Externe al Indiei care în deschiderea lucrărilor Conferinței a pledat pentru  conservarea și fundamentarea legăturilor statului Indian cu comunitatea  celor peste 20 de milioane de țigani (migrați din India) prezenți în peste 30 de state din lume.

Organizat de ICCR – un departament de cultură al Ministerului Afacerilor Externe Indian și Organizația Indiană de Cultură – Antar Rashtriya Sahayog Parishad-Bharat (ARSP), conferința de trei zile a vizat revizuirea și revitalizarea a ceea ce este considerat ca fiind o „pagină pierdută din istoria Indiei”. La această conferință, pe langă prezența unor delegații de țigani/rromi din diverse colțuri ale lumii, au fost invitți să participe și 33 de oameni de știință, 12 oameni de cultură din 12 de țări și 15 oameni de știință din India.

Sushma Swaraj, ministrul de externe al Indiei.jpg

Sushma Swaraj, ministrul de externe al Indiei

Rromi prezenți la Conferință au declarat conform Indian Times că se recunosc a fi descendenți ai grupurilor nomade care au migrat din India spre Vest, în secolul al 5-lea. Printre personalitățile celebre care provin din  rândurile acestei comunități  au fost  artistul de comedie Charlie Chaplin, pictorul Pablo Picasso dar și regele rock-and-roll – Elvis Presley.

Tot în cadrul Conferinței, s-a trasat parcursul și originea istorică a populațiilor rroma ca provenind din grupuri migrate din India și care își au orginea în regiuni ca Dom, Banjara, Gujjar, Sansi, Chauhan, Sikligar, Dhangar etc, precum și din alte triburi nomade din nord-vestul Indiei și a căror ocupație în mod tradițional ar fi fost cea de fierari. Unii cercetători au susțin că primul val de migrație a avut loc atunci când împăratul Alexandru (Imperiul Roman) a luat fierari din India pentru a face arme.

Grupurile de rroma sunt numite în mod diferit în țările din Europa, astfel – Zigeuner în Germania, Tsyiganes sau Manus în Franța, Tatara în Suedia, Gitano în Spania, Tshingan în Turcia și Grecia, în Rusia dar și în Marea Britanie, țigan în Bulgaria și România.

În vederea răsturnării percepțiile negative despre această comunitate din Europa și din alte părți ale lumii, India dorește să accepte și șă protejeze aceste comunități ca fiind minoritate lingvistică și culturală ce aparține Indiei și reprezentând diaspora Indiană în țările unde trăiesc.

Jovan Damjanovic a mai declarat că acceptarea originilor a aproximativ 15 milioane de oameni poate ajuta populația rromă printr-un impuls dat de țara mamă India ca suport la toate nivelurile politic, economic sau cultural.

Apreciind capacitatea unică a populației rome de a se adapta la culturile străine, Swaraj i-a numit «primii purtători de drapel ai culturii indiene de peste mări,” și un exemplu de conviețuire pașnică în condiții externe dificile.

Sursa: romaniabreakingnews.ro

 

Articole similare selectate pentru tine