Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Europenii și rușii au trimis prima lor misiune către Marte
Mar 15, 2016
Anunțată în 2013, misiunea ExoMars este un program dedicat explorării spațiului, demarat de către europenii de la ESA și rușii de la Roscosmos. Ieri la ora 09:31 GMT racheta Proton-M operată de ruși a transportat Trace Gas Orbiter-ul echipat cu modulul Schiaparelli până în orbita joasă a Pământului. După 10 minute de la decolare Trace Gas Orbiter-ul s-a separat de toate modulele adiacente, și-a întins ”aripile” echipate cu baterii solare și a început drumul de șapte luni către Marte.
Trace Gas Orbiter-ul (micul modul care va călători până în orbita marțiană) deja și-a început drumul spre planeta roșie, urmând ca pe 16 octombrie în acest an, la o distanță de 900.000 km față de Marte să elibereze modulul Schiaparelli pentru amartizare. Intrarea acestuia în atmosfera marțiană va dura șase minute.
Misiunea ExoMars dorește să exploreze planeta Marte și în principal cauza faimoaselor furtuni de nisip de pe planeta roșie. Trace Gas Orbiterul va fi folosit din orbită pentru a explora mai departe gazele din atmosfera planetei Marte. Europenii caută în special gaz metan. Existența acestuia ar putea oferi indicii vitale în privința existenței unor urme de viață, de vreme ce pe Pământ acest element chimic poate susține viața cu ușurință.
Informațiile coltectate de Schiaparelli și Trace Gas Orbiter vor fi folosite într-o misiune ulterioară, în care europenii plănuiesc să transporte până pe Marte un rover și o platformă științifică staționară. Aceasta va urma să fie lansată în mai 2018 ca apoi să ajungă pe suprafața marțiană la începutul lui 2019.
Între timp, americanii au avut până acum cinci rovere pe Marte dintre care două încă sunt operaționale (Opportunity și Curiosity). ESA mai are, deci, de recuperat.
Sursa: playtech.ro