Firijba, satul de pe vremea dacilor

Mar 16, 2016

Firijba.jpg

Un cătun din comuna Popeşti, judetul Vâlcea, aflat la aproape 8 kilometri de centrul localităţii, este cunoscut drept cel mai vechi sat din România: Firijba. Drumurile nu sunt asfaltate, cătunul dintre dealuri fiind greu accesibil, în special pe timp de iarnă. Aspectul de poveste al locului îți dă impresia că este o imagine oprită în timp!


Pădurea înconjurătoare oferă locului un aspect pitoresc, dar și o liniște demnă de invidiat pentru cei care trăiesc la oraș. “Ne este bine aici, nu ne plângem de nimic” spune unul din bătrânii satului, într-un interviu acordat ziarului Vocea Vâlcii. “Am reuşit să aranjăm cu un şofer şi vine cu maşina să ne aducă pâine. Când avem nevoie de un aliment sau ceva mergem pe picioare până jos în sat, la târg. Mai luăm de acolo una alta.”

Mai jos de satul Firijba se află satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Istoricii susțin că Firijba ar fi supraviețuit încă de pe vremea dacilor. Atestarea documentară apare deabia în anul 1850, atunci când domnitorul Cuza menționează locul în nomenclator, cu 100 de persoane. În 1900, când cătunul avea 150 de locuitori, s-a hotărât construirea unei şcoli elementare și a unei biserici, azi abandonată. Sătenii se mândresc cu cei care au trecut pragul acestei școli: unul dintre ei a ajuns jurnalist la Paris Match, iar Dicu, copilul sărman dintr-o familie cu 7 frați, a ajuns la NASA.

firijba-generic.jpg

În sat mai sunt azi 32 de case şi doar 11 famili. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina în vârstă de 91 de ani, într-un interviu acordat ziarului Râmnicu Vâlcea Week. “Toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.”

În prezent, frumusețea și unicitatea satului a adus mulți turiști străini, lucru ce i-a făcut pe investitori să-și dorească transformarea locului într-o atracție turistică. Printre ei și cei de la Universitatea din Viena, de la Catedra de Agroturism, care au venit în România special pentru a vedea acest sat unic, cu dorința de a recrea aici atmosfera unor timpuri aproape dispărute.

Valcea3-1024x768.jpg

Primarul din comuna Popesti, Costel Şerban, si-a propus să transforme cătunul într-o staţiune și să dea viață veșnică acestui loc. A reușit, printr-o ordonanță, să aducă un proiect în valoare de 30 de miliarde de lei. “Vor fi trasee turistice, se vor construi acolo pensiuni pentru că este o zonă formidabilă. Vă garantez eu că cine va veni o zi sau două la Firijba va reveni de multe ori în timpul unui an. Zona are un farmec aparte şi vara şi iarna, de fapt în toate cele patru anotimpuri” declară primarul pentru Râmnicu Vâlcea Week.

Proiectul presupune intrarea caselor existente în patrimoniul localităţii, urmând ca ele să facă parte dintr-un muzeu al satului. Acest lucru va impiedca demolarea sau modificarea lor.

Mădălina Corina Diaconu

 

Articole similare selectate pentru tine