Mesiciul - locul unde cerul este mai aproape de pământ (1)

May 20, 2016

Mesiciul! Străjuit de Cula Vârșețului și străvechea Mănăstire, scăldat în verdeață și liniște, cu case impozante și îngrijite, despărțite de un fir vesel de apă și podețe de lemn. Pe strada centrală: Școala elementară, Capela ortodoxă română, Biblioteca parohială, dispensarul și Biserica nouă. Aspectul satului este unul deosebit și la prima vedere totul pare a fi în cea mai bună ordine, doar școala este goală! Pentru prima dată, după mai mulți ani, din lipsă de copii, clopoțelul a încetat să mai sune.

La intrare în sat se află fabrică de apă mineralizată ”Moja voda”, ce ne oferă senzația că intrăm într-un oraș mare. Mai încolo Mănăstirea Mesici. Data întemeierii Mănăstirii ei nu este stabilită cu exactitate, însă legendele locului vorbesc despre începului secolului al XI-lea, deci acum 1000 de ani. Lăcașul are un aspect deosebit, iar icoanele seculare se dezvăluie încă de la intrare, pe ușile vechi de lemn. Totul este reastaurat și păstrat cu o grijă exemplară și în penumbra bisericii ai senzația că respiri, cucernic, istorie.

În curtea foarte frumos rânduită, bănci care îndeamnă la meditație, chilii cu zăvoare vechi și un mic cimitir al celor ce și-au trecut vremelnica viață aici. Printre prețioasele icoane ale Mănăstirii Mesici se află și Maica Domnului cu Mândrie, despre care se spune că e făcătoare de minuni. Așezată pe Tronul Maicii Domnului, icoana provine de pe Muntele Athos și a fost adusă aici în anul 1803, relatează Mariana Stratulat și Vasilie Petrică în săptămânalul Libertatea.

Despre istoria satului ne-a vorbit prof. Todor Groza Delacodru: ”Mesiciul este un sat românesc de codru aşezat în Valea călugărului, la poalele munţilor Vârşeţului unde cerul este mai aproape de pământ, având în vedere că localitatea este străjuită de vârful Cioaca cu o înălţime de 643 m. Satul este traversat de pârâul Mesici care duce apele codrului spre alte râuri mari din Banat. Uneori furios inundă unele părţi ale satului precum sunt: Lunca şi Livezile, pricinuind pagube codrenilor.

Locuitorii satului sunt români, băştinaşi care s-au format ca popor pe aceste meleaguri încă din anii 1740 când acest sat a fost colonizat de români care au cultivat pământul. În anul 1753 satul est consemnat ca aşezare românească, iar ca dovadă vin toponimele şi rămâşiţele cimitirului dac precum şi alte obiecte descoperite în sol ceea ce îi leagă pe mesiceni de cele mai vechi timpuri ale neamului românesc. În ultimele decenii se încearcă ca unele toponime să se înlocuiască cu toponime sârbeşti, în special colinele, văile, vârfurile dealurilor şi a codrilor dar cele vechi româneşti persită şi ducând mai departe denumirile a acestor meleaguri spre nemurire. Despre originea satului este greu de desluşit fiindcă circulă diferite teorii. Una dintre teoriile care se pare a fii cea mai relevantă este următoarea: La poalele vestice ale dealurilor Vârşeţului romanii au ridicat un castru a cărui căpetenie era un oarecare Flavius Mesicius.

Elementele ale acestui castru se pot desluşi printre bolovănişurile mănăstirii din această localitate. Se presupune că de la această fraudă de litere a devenit actuala denumire Mesici care sună cât se poate de „româneşte”. Unii istorici nu de origine română presupun că satul datează încă din Evul mediu dar pentru prima dată este aminit documentar în ultimul deceniu al secolului al XVII.

Monograful Barovszky susţine că la originea satului este o mănăstire. Arheologia ne spune altceva, obiectele găsite întâmplător în urma diferitor activităţi agricole şi nu numai duc până la Daci şi Epoca de piatră. Un scurt istoric referitor la trecutul Mesiciului îl publică şi cunoscutul istoric Vârşeţean Felix Milleker în ani 1888 respectiv 1890”, mărturisește profesorul Groza și adaugă:

”Cu toate istoria bogată dar şi tumultuoasă satul de la poalele dealului Vârşeţ, ca şi aproximativ celelalte sate româneşti din comuna Vârşeţ tinde să se stingă în viitorul apropiat. Pentru prima dată de la existenţa satului şcoala generală în limba română nu-şi mai cheamă elevii ca odinioară agitându-şi clopoţelul vechi de secole... nu mai are pe cine a chema ... copii nu mai există din această cauză s-a închis şcoala generală cu predare în limba română. Tineretul cel puţin care mai există infectat de boala telefoniei mobile şi a internetului nu mai prezintă interes pentru întemeierea familiei deşi au o vârstă optimă uni chiar şi depăşită pentru a face acest pas atât de important. Casele din Mesici sunt arătoase, multe dintre ele cu etaj dar din păcate multe sunt goale din cauză că mulţi seteni ae găsesc la muncă în străinătate mai ales în Suedia şi Austria.

Căminul cultural este ruinat, cândva în sala mare a satului se organizau tot felul de concerte, a cântat faimoasa fanfară „Turturica” orchestra de muzică populară, orchestra de jazz, a activat formaţia de dansatori şi călucierii în frumosul costum popular codrenesc. Trebuie amintit că pe vremuri de la astfel de evenimente nu au lipsit nici secţia de teatru, şi corală la fel au activat din plin prezentându-se în toate satele româneşti din Banat dar şi peste hotare. Din păcate astăzi tineri satului nu mai participe la activităţile culturale”, afrimă interlocutorul nostru cu o oarecare nostalgie.

Preşedintele Comunităţi Locale, Gheorghe Ivaşcu ne-a vorbit despre realizările din domeniul infrastructurii pe care le-au întreprins în ultimul timp, dar și despre dorința sătenilor ca satul lor să devină un centru turistic:

• Chiar dacă suntem tot mai puțini, ne străduim să îmbunătățim standardul de viață în localitatea noastră. Laolaltă cu săteni, cu ajutorul profesorului Todor Groza şi a preotului satului Cornel Juică, am înfiinţat o bibliotecă la Mesici care în prezent are în fond peste 3000 de cărţi dintre care peste 2000 donate de profesorul Groza, iar restul de către părintele Cornel Juică. În ultima perioadă s-au amenajat drumurile agricole în hotarul satului, aşa că producători agricoli vor putea ajunge mult mai uşor la holde, recoltând roadele munci grele, de la care nu prea au nici un venit, dar pâmântul moştenit şi procurat din greu nu poate să rămână nelucrat. Medicul generalist poposește în sat doar odată pe săptămână.

Mesiciul până în urmă cu câteva luni nu a fost conectat la telefonia mobilă. Astfel că ne-am organizat cu toții împreună și am reuşit să procurăm antenta necesară pentru a ne conecta la telefonia mobilă. Am organizat în sat înregistrarea tractoarelor şi altor maşini agricole pentru ca seteni să nu mai fie obligaţi să meargă la organele competente din Vârşeţ. Ultimul recensământ arată că la mesici trăiesc aproximativ 300 de locuitori, marea majoritate fiind de naţionalitate română care ţin enorm la satul lor şi vor face tot posibilul ca să devină un sat în care turişti şi trecători vor poposi cu bucurie, spre a le oferi câte ceva din produsele proprii, produse naturale şi sănătoase.