Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
O COMEDIE ROMANTICĂ PE SCENA DIN COȘTEI
May 24, 2016

În seara zilei de vineri, 13 mai a.c., pe scena Căminului Cultural din Coștei, într-o scenografie inspirată și sugestivă, pe un fundal muzical deosebit, noaptea a început să țese mistere și să devină „furtunoasă”.
Nu ca în lumea lui Caragiale și nu pentru că ziua de vineri 13 este considerată zi cu ghinion, ci pentru că cele două surori vitrege (Amelia Bălăgean – sora cea bună și Eugenia Prodan – sora cea rea) prin cearta lor, i-au dat notă de dramatism. Motivul de ceartă: gelozia, invidia și dragostea față de acelaşi băiat. Dar, când pe scenă au apărut şi cei doi taţi, cam ciudaţi, unul fiind preot (Viorel Bălăgean), iar celălalt scafandru (dr. Savu Marius), povestea s-a transformat într-o comedie care i-a amuzat până la lacrimi pe numeroșii spectatori, scrie Mariana Stratulat în săptămânalul Libertatea. Povestea este una pe cât se poate de obișnuită și ne prezintă viața încurcată a unei familii de la țară. Anume, un preot părăsit de nevastă, se recăsătoreşte și din această cauză pierde dreptul de a mai sluji în biserică, precum şi dreptul de a mai locui în casa parohială. Pe lângă aceasta, preotul, care are o fată de la prima nevastă, prin căsătorie mai dobândeşte o fată, o domnişoară excentrică şi răutăcioasă. Fata naturală a preotului este harnică şi bună, iar sora ei vitregă pare şmecheră şi răutăcioasă. Pentru a le împăca pe cele două surori, preotul apelează la tatăl natural al fetei, care este scafandru. Apariţia scafandrului încurcă şi mai mult lucrurile. La final, sora aparent răutăcioasă dovedeşte că este capabilă de un gest excepţional de ajutorare a surorii ei, pe care o salvează. Toată lumea se împacă și povestea are sfârșit fericit. Spectacolul „Două surori ca două nurori”, scris de reșițeanul Matei Mircioane, în mod special pentru coșteieni și regizat de Nicolae D. Vlădulescu, manager general al Teatrului de Vest din Reșița (România), a fost un spectacol extraordinar în care actorii au reușit să stabilească o legătură sufletească cu publicul spectator, iar ovațiile și aplauzele publicului i-au predispus la o dărurie totală. Tinerele Amelia Bălăgean și Eugenia Prodan s-au descurcat de minune în rolurile încredințate de regizor, iar Viorel Bălăgean a reușit să prezinte un preot pe placul spectatorilor. Cel mai deosebit rol, fără doar și poate, a fost realizat de dr. Savu Marius, care „pentru a-și îndeplini scopul” s-a deghizat în femeie și director de școală, fiind proclamat pe merit – Actorul serii. La reușita spectacolului, pe lângă actori și regizor au mai contribuit: Ionică Adam (scenografie), Georgel Micșa (lumini și muzică), Corina Bălăgean (costume), Cristian Bălăgen (regie tehnică) și Viorel Bălăgean, pe post de coordonator al spectacolului, cu toții împreună fiind martorii unei pasiuni trăite din deplin.