Normalităţi româno-maghiare

Jun 02, 2016

Dacă n-ar fi politică şi politicieni, ungurii şi românii poate chiar s-ar înţelege bine între ei, ar trăi într-o vecinătate normală, cu bunele şi relele obişnuite, dar total lipsiţi de ură şi duşmănie. Zilele trecute, zilnic (sau zilnic chiar de mai multe ori) mi-au sărit în ochi ştiri, întâmplări care arată o normalitate a convieţuirii româno-maghiare, şi, culmea!, toate astea le-am observat prin presa din Ungaria.

Am adunat doar câteva: la supermaratonul Bichişciaba– Arad, ajuns zilele trecute la cea de-a 19-a ediţie, românii şi ungurii s-au înscris în număr record, în jur de 1400 de persoane. Au alergat individual sau în grup, s-au întrecut cu bicicletele sau pe rotile unguri şi români dintr-o parte şi alta a graniţei româno-maghiare, uitând pentru câteva ore de neînţelegeri sau probleme, bucurându-se doar de succesele şi realizările sportive.

La fel, duminica trecută s-a întâmplat să vedem la postul maghiar TV2 că în emisiunea de divertisment „A Nagy Duett" (Marele duet) doi tineri cântă... în româneşte.

Melodia „Dragostea din tei" a trupei O-Zone a avut mii de admiratori şi în Ungaria, şi nu doar printre tineri, în anul 2004 când a fost lansată şi pe piaţa muzicală europeană, dar ca şi după 12 ani ea să fie atât de apreciată încât să ia punctajul maxim de la juriul concursului a fost o revelaţie.

Cannes 2016, filmul Bacalaureat al lui Cristian Mungiu, premiat pentru regie

Săptămâna trecută, lumea cinematografică a fost în aşteptarea rezultatelor de la Festivalul de Film de la Cannes, iar înainte de gala de duminică s-a scris mult despre filmele şi regizorii care se întrec pentru Palma de Aur. În acest an, Ungaria nu a intrat în competiţie cu nici un film, bucurându-se doar de participarea  – după 30 de ani – a unui ungur în juriul festivalului (Nemes Jeles László, regizorul filmului „Fiul lui Saul", distins de curând cu premiul Oscar) şi de sărbătorirea regizorului de 90 de ani, Makk Károly, şi a rulării filmului său „Szerelem" (Iubire), într-o variantă tehnică prelucrată, film care a fost distins în anul 1971 cu premiul special al Festivalului de la Cannes.

Presa maghiară a încercat însă să afle secretele succesului noului val de film românesc, care se pare că este mai apreciat la festivalurile europene de filme decât cel unguresc. „Românii prezintă realitatea actuală maghiară", titrează portalul de ştiri Origo, în care autorul se întrebă: „de ce oare intră în competiţie la festivalul de la Cannes mult mai multe filme româneşti decât ungureşti?" Răspunsul jurnalistului este ferm şi convingător:

„Probabil de aceea, pentru că vecinii noştri de la răsărit nu se tem să privească în faţă problemele sociale, cu care se identifică în toată lumea". Jurnalistul maghiar apreciază faptul că filmele româneşti au curajul de a vorbi despre intoleranţă, făţărnicie, corupţie şi mişmaşurile zilnice, şi tocmai acestui lucru i se datorează şi primirea foarte bună a filmelor „Sieranevada" (regizor: Cristi Puiu) şi „Bacalaureat" (regizor: Cristian Mungiu).

Cu admiraţie şi, poate, cu puţină invidie, Origo enumeră toate elementele româneşti câte se găsesc la Cannes 2016: pe lângă cele două lungmetraje intrate în competiţia pentru marele premiu (Mungiu obţinând până la urmă premiul pentru cel mai bun regizor pentru „Bacalaureat" – n.n.), până şi cel mai favorizat film, „Toni Erdmann", o coproducţie germano-română, a fost filmat în România şi joacă în el şi actori români (acesta a obţinut Premiul criticii internaţionale FIPRESCI).

„Acesta este un adevărat an românesc la Cannes", este părerea jurnalistului de la Origo, care nu scapă să amintească faptul că în filmul francez „Juste la fin du monde", Léa Seydoux dansează pe ritmurile celei mai cunoscute melodii româneşti, „Dragostea din tei". (Acest film a luat Marele Premiu al juriului Festivalului de la Cannes – n.n.) Nu ţin minte să fi întâlnit vreodată, în decurs de doar 2–3 zile, atâtea lucruri bune scrise despre români în presa din Ungaria. Sper că încet-încet vom intra în normalitate...

Eva Șimon