Cum a distrus „războiul rece“ între Dej şi Tito navigaţia înfloritoare pe râul Bega

Jun 03, 2016

Un proiect transfrontalier parafat între România şi Serbia prevede reluarea circualaţiei navale, comerciale şi turistice, între Timişoara şi o localitate sârbească. Ultimul vapor între cele două ţări a circulat, pe râul Bega, în 1958.

Reluarea navigaţiei pe Bega, de la Timişoara spre Serbia, este unul din cele mai importante proiecte de pe agenda Consiliului Judeţean Timiş. Este, de altfel, unul dintre cele mai aşteptate proiecte europene depuse în perioada de finanţare 2014-2020. Programul de finantare se numeste Interreg-IPA CBC România-Serbia, iar titlul proiectului este „Repararea infrastructurii de navigaţie pe canalul Bega”. Proiectul a fost depus în parteneriat de Consiliul Judeţean Timiş, Apele Banat şi Apele Voivodina, pe Programul IPA – România –Serbia, iar valoarea totală a acestuia este de aproximativ şase milioane de euro, scrie adevarul.ro.

Bega la începutul secolului al XX-lea FOTO Arhivele Naţionale Timiş

Concret, în proiectul transfrontalier este vorba de repararea a trei ecluze: cea de la Sânnmihaiu Român, lăsată de izbelişte din anii ‘50, de pe teritoriul României, şi două din Serbia, de la Srpski Itebej şi Klek.

Costul lucrărilor la ecluza de la Sânmihaiu Român se ridică pe la 2,2 milioane de euro. La sârbi, cele două ecluze, încă funcţionale, costă cam tot atât. Aceste ecluze au fost reparate ultima dată prin anii ‘70. Ecluza de la Sânmihaiu Român a fost construită în 1909, în perioada Imperiului Austro-Ungar. Pe lângă repararea ecluzelor, care ar permite trecerea vapoarelor, în acest proiect sunt incluse şi lucrări de decolmatare a canalului Bega, cât şi pentru curăţirea vechilor spaţii de acostament, aşa zisele porturi, care nici nu se mai văd azi din cauza vegetaţiei.

Odată cu reabilitarea ecluzelor, se va putea naviga pe Bega de la Timişoara până dincolo de Zrenjanin, mai excat până în localitatea Titel. Aici se află confluenţa Begăi cu Tisa şi Dunărea. Navigând în sus, pe Tisa, se poate ajunge, prin Novi Becej (Serbia) la Szeged (Ungaria). În jos, Tisa se revarsă în Dunăre. Există două căi: de la Titel se poate merge pe canalul Dunăre-Tisa-Dunăre, spre Banatska Palanka – Baziaş; pe de altă parte pe Dunăre se poate ajunge şi la Belgrad.

După mult timp, s-a reluat şi transportul pasagerilor pe Bega în Timişoara. Primăria a beneficiat de un proiect de reabilitare a infrastructurii publice urbane a malurilor canalului şi introducerea transportului public naval pe Bega. Primăria Timişoara a achiziţionat şapte ambarcaţiuni, fabricate la Galaţi. Banii pentru ambarcaţiuni sunt de la bugetul local, în timp ce realizarea staţiilor de vaporetto, nouă la număr, au fost realizate prin fonduri europene, în cadrul reabilitării canalului Bega. Trei dintre vapoare circulă deja în regim de agrement, urmând ca de la 1 iunie să intre în vigoare transportul public. Timişoara este singurul oraş din România în care există cinci subsisteme de transport în comun: autobuze, troleibuze, tramvaie, biciclete şi vapoare!

Ecluza de la Sânmihaiul Român FOTO Wikimapia.org

Istoria canalului Bega începe în anul 1728, când contele Claudius Mercy dispune săparea unui canal care să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei. Atunci începe canalizarea râului Bega în amonte de Timişoara. Patru ani mai târziu, în 1732, pe noul canal circulă primul vapor pâna la Panciova. Între 1735 - 1754 se construieşte o nouă variantă, mai la sud, între Timişoara şi Klek, iar vechiul canal este abandonat. În 1752 este menţionat Portul Timisoara în cartierul Iosefin. Cantitatea de marfuri transportate pe Bega era de 20.000 tone. Timişoara devine astfel primul oraş de pe teritoriul actual al României care utilizează acest mijloc de transport în comun.

În 1912, în Portul Timişoara sunt încarcate 415.000 de tone de marfă şi descărcate circa 200.000 de tone. În 1917, pe canalul Bega sunt înregistrare 563 ambarcaţiuni comerciale, care navighează timp de 305 zile pe an. Între 1937-1938, volumul de mărfuri transportate ajunge la un maxim de 250.000 tone pe an.

Transportul de pasageri pe Bega cunoaşte un vârf de aproximativ 500.000 pasageri în anul 1944. Traficul suferă însă grav din cauza celui de-al doilea război mondial, iar în 1958 transportul de marfuri încetează. În 1967 sunt retrase şi navele de pasageri. Redeschiderea canalului Bega revine în discuţie îmediat după 1990, însa autorităţile nu dispun de fondurile necesare pentru dragarea canalului şi redeschiderea navigaţiei.

FOTO colecţia Lucian Muntean

Economisul Nicolae Ţăran crede că Bega nu va mai putea fi o soluţie pentru transportul de mărfuri de mare gabarit. “Este o idee excelentă navigaţia de pasageri, de agrement, pentru turişti. Să ne amintim că nu există o şosea ca lumea, care să ne lege de Serbia. Dar din punct de vedere al transportului de mărfuri, nu văd un viitor. Costurile sunt mai mici pe vapor, e adevărat, însă nu va mai fi rentabil atunci când trebuie să se facă descărcarea mărfurilor, punerea pe camioane, în vagoane de marfă. Plus că în Timişoara nu mai sunt fabrici pe malul Begăi. În trecut toate se construiau pe Bega, aveam fabrică de zahăr, de ulei, morile”, aminteşte Nicolae Ţăran.

Închiderea navigaţiei pe Bega între România şi Serbia s-a făcut în urma răcirii relaţiilor dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi liderul iugoslav Iosif Broz Tito. La începutul anilor '50, Tito a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi al lui personal. Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, în judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia.