Incredibila poveste a Olivei Oatman

Jul 10, 2016

În 1851, după ce a renunţat la Biserica lui Iisus Hristos şi a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă, familia Oatman a decis să călătorească prin sud-estul Californiei şi prin Arizona de vest, căutând un loc unde să se stabilească. După cum afirma pe atunci rebelul urmaş al mormonilor, James C. Brewster, California era cel mai potrivit şi adevărat loc de adunare a mormonilor.

Grupul de aproximativ 90 de mormoni au părăsit în vara anului 1850 Independence, Missouri. Însă când au ajuns pe teritoriul New Mexico, lumea s-a divizat, o parte a mers cu Brewster luând drumul spre Santa Fe si apoi spre sud, până la Socorro şi Royce, iar Oatman a condus un grup spre Socorro şi apoi peste Tucson, scrie magazin-cultural-stiintific.blogspot.rs.

Grupul lui Oatman a fost avertizat că pista de sud-vest era stearpă şi periculoasă şi că triburile native din regiune erau faimoase pentru violenţa faţă de albi. Unii au continuat, însă, drumul, riscându-şi astfel viaţa. Aşa că Royce Oatman împreună cu soţia sa Maria şi cei şapte copii (cu vârsta cuprinse între 1 şi 17 ani ) s-au trezit călătorind singuri prin cea mai aridă zonă a deşertului Sonoran.

La aproximativ 150 km în est de Yuma, pe malurile râului Gila, familia a fost pândită de un grup de americani aborigeni, probabil Yavapais, care le-a cerut mâncare şi tutun. Detalii nu sunt cunoscute, dar întâlnirea s-a transformat într-un atac. Aparent, toată familia Oatman a fost ucisă, cu excepţia fiului Lorenzo, care avea 15 ani. El a fost bătut până la inconştienţă şi a fost lăsat aproape mort.

Când şi-a revenit, Lorenzo a găsit în jurul lui şase cadavre, nu opt: două dintre surorile sale, Olive de 14 de ani şi Mary Ann  de 7 ani, au dispărut. Grav rănit, Lorenzo a mers către o aşezare umană din apropiere unde i s-au tratat rănile, apoi a reintrat în grupul altor emigranţi mormoni.

Dar unde au dispărut Olive şi Mary Ann?

Yavapai au luat surorile şi le-au dus în satul lor la aproximativ 100 km departare, împreună cu ce au putut lua din vagonul familiei Oatman. Legate cu frânghii, fetele au fost nevoite să meargă timp de câteva zile prin deşert. Călătoria le-a deshidratat şi le-a slăbit, când încercau să ceară apă sau timp pentru odihnă, fetele erau înţepate cu lănci şi forţate să continue mersul pe jos. Odată ce au ajuns în satul Yavapai, fetele au fost tratate ca nişte sclave. Ele aduceau furaje pentru animale şi pregăteau lemne de foc. Copiii din trib le ardeau cu beţe mocnite în timp ce fetele lucrau şi de multe ori erau bătute. Mai târziu, Olive spunea că era sigură că vor fi ucise.

Fetele au trăit ca slujitori pentru Yavapai timp de aproximativ un an, până când unii membri ai tribului Mohave, cu care tribul avea relaţii de ”comerţ” s-au oprit într-o zi şi şi-au exprimat interesul pentru fetele Oatman. Yavapais a încheiat tranzacţia pe nişte cai, pături, legume şi câteva bijuterii în schimbul fetelor. Odată ce acordul a fost făcut, surorile au fost nevoite să meargă iar timp de câteva zile prin deşert, de data aceasta în nord spre satul Mohave.

Odată ajunse acolo, fetele Mary Ann şi Olive au fost luate imediat de familia unui lider tribal, Espanesay. Fetele au fost adoptate în calitate de membri ai comunităţii. Pentru a dovedi acest lucru, ambilor copii le-au fost tatuate bărbiile şi partea superioară a braţelor. Cerneala pentru tatuaje era preluată de la cactusul albastru. Liniile groase de pe bărbie la asemănau cu restul celor din trib. Acest ritual asigura că oamenii vor fi recunoscuţi ca membri ai tribului în viaţa de apoi, unde se vor reuni cu strămoşii lor.

În satul Mohave nu erau sclavi, atmosfera era mai plăcută, iar fetele nu mai erau forţate să muncească. Fiecare avea propriul pământ, unde putea să-şi crească propriile culturi. Cele două surori au primit şi ele loc şi denumire ”pentru propriul clan” – Oach. Fetele au format legături puternice cu soţia şi fiica familiei lor adoptative, Aespaneo şi Topeka. Pentru tot restul vieţii ei, Olive a vorbit despre cele două femei cu mare afecţiune, spunând că ea şi Mary Ann au fost crescute de Espanesay şi Aespaneo ca pe propriile lor copile.

Fetele aparent s-au considerat asimilate de cultura Mohaves, încât, în luna februarie 1854, aproximativ 200 de inspectori de cale ferată au petrecut o săptămână cu Mohaves, ca parte unei expediţii Whipple, dar nici Olive şi nici Mary Ann nu au cerut ajutor oamenilor veniţi.

Întoarcerea printre albi

La câţiva ani după capturarea lor iniţială, o secetă a provocat o penurie majoră de cultură şi Mary Ann a murit de foame împreună cu mulţi alţi din tribul Mohave. Olive povestea că a supravieţuit foametei pentru că a fost îngrijită în mod special de către Aespaneo, mama ei adoptivă, care a hrănit-o în secret, în timp ce restul satului murea de foame.

În 1855, un membru al tribului Quechuan, pe nume Francisco, care se afla din apropiere, s-a prezentat la satul Mojave, cu un mesaj din partea guvernului federal al Statelor Unite. Autorităţile de la Fort Yuma au auzit zvonuri despre o tânără femeie albă care trăieşte cu Mohaves, iar comandantul postului din apropiere a cerut ca femeia să se întoarcă sau să explice de ce nu vrea să se întoarcă.

Mai întâi Mohaves au refuzat să răspundă pentru a o proteja pe Olive. Apoi, au încercat să nege că ea este o femeie albă. Atunci când acest lucru nu a funcţionat, au început să cântărească afecţiunea lor pentru Olive împotriva fricii lor de represaliile guvernului SUA, care a ameninţat (prin Francisco), că le va distruge tribul dacă Olive nu va fi predată.

Francisco, ca intermediar, a fost preocupat de siguranţa tribului vecin şi a continuat să insiste. Negocierile au fost lungi şi Olive a cedat. Soluţia a fost că Olive va fi răscumpărată de guvernului SUA în schimbul unui cal, nişte pături şi mărgele.

După ce Olive a plecat, Aespaneo a plâns ca şi cum şi-ar fi pierdut propriul ei copil. Călătoria spre Fort Yuma a durat 20 de zile. A ajuns acolo la 22 februarie 1856. Înainte de a intra în fort, Olive a împrumutat o rochie în stil occidental de la soţia unui ofiţer, fiindcă până atunci ea purta doar fustă tradiţională Mohave, cu pieptul gol. Olive a fost pusă să-şi spele faţă tatuată, la fel şi părul, care era vopsit negru cu seva unui copac Mesquite. Când a fost întrebată care-i este numele, ea a spus că o cheamă "Olivino" şi că a fost răpită de către Yavapai la 11 ani, nu la 14.

Olive a ajuns la Fortul Yuma la 5 ani după ce aproape toată familia Oatmana fost omorâtă. La scurt timp ea a fost informată că fratele ei, Lorenzo, a supravieţuit masacrului. Nu a trecut mult şi fraţii s-au întâlnit.

În 1857, la un an după întoarcerea lui Olive, un pastor metodist pe numeloe Royal Stratton a intervievat-o pe Olive şi a scris o carte. Cartea care s-a vândut foarte bine a fost iniţial întitulată Viaţa Printre indieni şi mai târziu redenumită Captivitatea Fetelor Oatman.

Timpul petrecut cu triburile aborigene i-a dat peste cap tot restul vieţii. Femeia a avut de suferit mult de pe seama acestui fapt, toate ziarele scriau despre ea, despre viaţa ei cu aborigenii, despre faptul că ar fi fost violată de ei şi că ar fi fost căsătorită cu un bărbat din trib de la care a născut doi copii. Şi nu în ultimul caz faima nedorită i-a mai fost adusă şi de tatuajul de pe faţă.

După succesul cărţii lui Stratton, Olive a devenit o persoană celebră, trăind sub microscopul societăţii ca o celebritate. Jurnaliştii păreau să se concentreze în special asupra aspectului fizic a lui Olive, subliniind frumuseţea ei la fel de des ca şi tatuajul ei de pe faţă.

În luna noiembrie 1865, Olive s-a căsătorit cu John B. Fairchild, un bogat bancher în Rochester, New York. Câţiva ani mai târziu, cuplul s-a stabilit în Sherman, Texas, şi a adoptat o fetiţă pe nume Mamie. Olive nu a mai fost fericită.  Ea suferea de o permanentă depresie şi dureri de cap cronice.

Olive a murit după un atac de cord în 1903, la vârstă de 65 de ani, şi este îngropată în Sherman, alături de soţul ei.