Omul de la Broken Hill

Jul 10, 2016

Vrem sau nu să credem în superioritatea fiinţei umane, în capacitatea omului de a descifra tainele Universului şi ale propriului trecut, nu putem trece cu vederea faptul că istoria ştiinţei a lăsat în urmă ei sute de întrebări fără răspuns. Sfidând orice lege a raţionalului, dovezi dincolo de orice îndoială par să zguduie din temelii întregul fundament al ştiinţelor pe care omul le-a creat.

Poate că pentru cei mai mulţi dintre noi, localitatea minieră Broken Hill din Zambia nu spune mare lucru. Pentru orice antropolog, însă, acest nume este unul de referinţă, cu atât mai mult cu cât aici a fost descoperit unul dintre cele mai misterioase cranii hominide din istorie. Botezată Craniul din Kabwe (actuale denumire a localităţii) sau Omul din Broken Hill, fosila reprezintă o specie unică pe scara evoluţiei umane şi a rămas în istorie sub denumirea de Homo rhodesiensis, scrie gorj-domino.com.

Chiar dacă existenţa rămăşiţelor hominide reprezintă, ea însăşi, un mister, nu vom stărui asupra sa ci ne vom referi aici la un aspect ciudat, aspect ce a pus pe jar întreaga lumea ştiinţifică. Atunci când a fost scos la lumină craniul, mai precis la 17 iunie 1921, descoperitorul său, mânerul de origine elveţiană, Tom Zwiglaar, a crezut iniţial că se afla în faţa rămăşiţelor unei persoane ce suferise o malformaţie a oaselor. Predat autorităţilor, craniul a fost, însă, clasificat drept o fosilă neanderthaliană cu o vechime prezumată la circa 40.000 de ani, estimare dată în urma unor presupuneri superficiale. Şi cu toate acestea, nu atât originea şi vechimea fosilei au constituit subiectul aprigelor dispute din lumea ştiinţei cât o gaură perfect sferică situată în partea stângă a craniului, în zona în care ar trebuit să se afle urechea individului.

Marginile orificiului nu erau fisurate, aşa cum ar fi fost normal să fie dacă hominidul ar fi fost lovit de o piatră, o suliţă sau un cuţit de os, armele care se presupune că ar fi existat la vremea când acesta trăia. Mai mult, partea dreaptă a craniului lipseşte, ca şi când ar fi fost smulsă de o forţă din interior. Cum nici o eventuală atingere a sa cu târnăcopul minerului nu putea produce o astfel de rană, nu rămânea decât ca un medic legist să îşi spună părerea. Examinat atât în Germania cât şi în Marea Britanie, craniul a produs un şoc atunci când rezultatele analizelor au fost date publicităţii, iar concluzia a fost unanimă: doar un glonţ este capabil să producă o astfel de rană.

Ulterior, fosila a intrat în atenţia antropologului Arthur Smith Woodward, cel care a identificat-o ca o specie hominida cu totul nouă, un eventual strămoş al Omului de Neanderthal. Testele ulterioare au arătat că vârsta rămăşiţelor oscilează între 300.000 şi 125.000 de ani. Cine poseda atunci o armă de foc, extrem de elaborată, care să producă o astfel de rană? Evident că teoria medicilor legişti nu a putut decât să fie privită cu scepticism de către antropologi şi alţi oameni de ştiinţă. Explicaţiile logice au întârziat, însă, să apară. Orice teorii păreau din start sortite eşecului. Orificiul nu putea fi produs de o lamelibranhiată şi nici de viermii care deteriorează, în mod normal, fosilele marine.

În fond, Broken Hill nu s-a aflat niciodată pe fundul mării. Mai plauzibilă pare ipoteza conform căreia orificiul se datorează unui meteorit de mici dimensiuni. În cazul acesta, hominidul ar fi trebuit să stea culcat, astfel încât meteoritul să îi perforeze craniul cu o precizie milimetrică, exact în zona numită de criminalişti „zona mortală”. Dar în acest caz, „arma crimei” lipseşte cu desăvârşire. Nu la fel ar fi stat situaţia şi în cazul unui eventual glonţ metalic, susţin legiştii, ştiut fiind că metalul se oxidează şi dispare uneori după doar câţiva ani. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea perforării recente a craniului, deşi detaliile descoperirii sale sunt perfect cunoscute. Să fie, oare, rana care i-ar fi putut produce moartea instantanee hominidului, una de dată recentă?

Ca şi cum semnele de întrebare ridicate de Omul de la Broken Hill nu erau suficiente pentru oamenii de ştiinţă, un caz similar, descoperit de către profesorul Constantin Flerov în Iacutia zilelor noastre, pe teritoriul Rusiei, adânceşte şi mai mult misterul.

Este vorba de un alt craniu, de data aceasta de bour, strămoşul vitelor din ziua de azi, animal care a apărut în Asia în urmă cu circa 2 milioane de ani şi care a dispărut la mijlocul secolul XVII d.H. Ca şi în cazul hominidului din Zambia, craniul mamiferului prezintă un orificiu perfect sferic, tot în „zona mortală”, zonă situată în cazul bourului exact pe axa osului frontal. Răni asemănătoare nu au fost semnalate decât în cazul animalelor care atacă potenţialul vânător şi care îşi apleacă fruntea expunându-şi în fata gloanţelor tocmai această partea a capului. Nici în acest caz nu există fisuri sau alte semne care să trădeze o rană produsă de o armă primitivă sau de dinţii unui eventual prădător. De asemenea, este exclusă acţiunea eroziva a moluştelor. Nici Iacutia nu s-a aflat vreodată pe fundul vreunei mari. În aceeaşi ordine de idei, se poate consemna că nici măcar boala numită osteomielita nu produce astfel de semne, cu atât mai puţin cornul unui alt mascul rival. Ipoteza meteoritul este şi ea exclusă, doar dacă admitem că acesta s-ar fi deplasat pe orizontală, razant cu solul.

Ceea ce este de-a dreptul şocant este faptul că în cazul bourului rusesc, rana nu a fost una mortală. Proiectilul, indiferent de natură sa, s-a oprit în apropierea membranei creierului, lăsând craniului timp să înceapă procesul de vindecare. Animalul a murit din alte cauze decât cele legate de rana craniană. Testele au mai dezvăluit că vechimea fosilei este relativ aceeaşi cu cea a Omului de la Broken Hill, deşi rezultatele sunt incerte, atâta vreme cât ambele cranii au fost impregnate de-a lungul timpului cu diferiţi fosfaţi, în special de zinc şi de plumb. Atunci, cine, oare, se plimba în urmă cu peste 100.000 de ani de-a lungul continentelor înarmat cu o armă percutanta, de calibru mic (ambele răni sunt identice şi au calibrul 8 mm), prin urmare extrem de performantă?

Va trebui să rescriem istoria şi să acceptăm faptul că nu Homo Sapiens a fost prima fiinţă cu adevărat inteligentă de pe Terra? Este posibil ca o altă civilizaţie să se fi dezvoltat pe Pământ cu mult înaintea omului modern? Să fie urmele din craniile celor două creaturi dovada unei culturi mai vechi decât istoria cunoscută? Sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc, inevitabil, în urma unor exemple de acest gen. Până la soluţionarea acestor mistere este nevoie, însă, de dovezi palpabile, iar istoria, aşa cum ne-a obişnuit deja, poate fi plină de surprize.

Ambele cranii sunt expuse în muzee şi pot fi admirate de vizitatori. Omul de la Broken Hill se afla, în prezent, în custodia British Museum, în timp ce craniul bourului preistoric poate fi văzut într-una din sălile Muzeului de paleontologie al Academiei de Ştiinţe din Moscova. Craniul din Kabwe face, în prezent, subiectul unui întreg scandal între autorităţile britanice şi cele din Zambia. Deşi guvernul ţării africane a cerut în mod repetat repatrierea fosilei preistorice, oficialii din Marea Britanie nici nu vor să audă de o astfel de posibilitate. Un alt caz asemănător cu cele două expuse mai sus, îl constituie o fosilă de Toxodon, mamifer preistoric, asemănător hipopotamilor de azi, dispărut în Pleistocen (eră care începe acum 1,8 milioane de ani şi se încheie în urmă cu 11.500 de ani).

Curios este faptul că în fosila veche de aproape 2 milioane de ani a fost descoperit un vârf de săgeată. Cum în urmă cu 2 milioane de ani nu existau hominizi capabili să creeze o astfel de armă, mai ales în America de Sud, unul dintre ultimele continente populate, misterul nu poate decât să se adâncească. Cel mai probabil, testele cu C14 au fost eronat interpretate, ştiut fiind că Toxodon a dispărut în urma unei vânători intense a oamenilor şi a schimbărilor climatice de acum 11.500 de ani.