Ema Miljković despre istoria Serbiei (1/3)

Jul 12, 2016

Curios de a înțelege cât mai multe despre istoria alambicată a Balcanilor, am primit cu bucurie invitația venită de la colegii istorici sârbi de a participa la o conferință pe teme istorice organizată la Mitrovica. Puteam observa „la fața locului” rezultatul războiului recent încheiat, cât și parcursul noului stat kosovar.

Un stat separat, nici vorbă de conviețuire comună, case părăsite cu cât înaintezi spre sud, la tot pasul, cimitire ortodoxe în care crucile abia se mai văd din iarbă, biserici păzite de trupele KFOR, toate acestea m-au determinat să mă aplec și mai mult asupra cunoașterii istoriei lor. Interviul cu doamna Ema Miljković l-am realizat în mașină, în drumul de întoarcere spre Belgrad.

Ema Miljković s-a născut pe 30 martie 1967 în Belgrad, Serbia. În 1989 a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Belgrad, Secția Filologie Orientală. În 1993 a absolvit masteratul la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Belgrad, în cadrul Departamentului de Istorie, și tot aici și-a susținut doctoratul, în anul 2000, elaborându-și teza pe tema primului secol de istorie socială a sârbilor în Imperiul Otoman. A lucrat ca şi cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Sârbe de Științe și Arte între 1990 și 2004.

Ema Miljković

Din 2004 lucrează la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Niš din Serbia, unde predă Istoria Imperiului Otoman și Istoria Sârbilor în Imperiul Otoman. În 2013 a obținut funcția de profesor universitar în cadrul aceleiași instituții. Din anul 2006 lucrează ca profesor la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Belgrad, unde a predat disciplinele Istoria civilizației islamice și Cultura și civilizația islamică în Balcani. Este membru în numeroase colective de redacție și organizații profesionale, mai ales în Serbia. Ema Miljković a publicat 5 cărți, peste o sută de studii și articole în reviste de istorie, și a participat la peste 50 de conferințe internaționale pe domeniul său de interes profesional: Imperiul Otoman. Vorbește engleză, franceză, turcă și arabă. Din octombrie 2014 este membru onorific al Academiei Oamenilor de Știință din România, secţia Ştiinţe Istorice şi Arheologice.

Înainte de toate, vreau să vă mulţumesc pentru că ați acceptat să purtăm această discuție despre istoria Serbiei. Sunteți expertă în istoria Evului Mediu, perioada otomană. De unde au venit sârbii și cum au început ei să-și fondeze propriul stat? 

Istoria triburilor slave datează din secolul al V-lea î.Hr., când primele triburi de acest fel s-au așezat pe malul stâng al Dunării. Totuși, istoria tribului cunoscut sub numele de sârbi poate fi urmărită din secolul al VII-lea î.Hr., în timp ce primul stat sârb a fost fondat la sfârșitul secolului al VIII-lea, sub conducerea prințului Višeslav. Adevărata dezvoltare a statului sârb a început însă sub conducerea lui Marele Župân Nemanja (1166-1196).

Amintirile cu privire la teritoriile de unde au venit sârbii în Peninsula Balcanică sunt foarte vagi și imprecise. Cu toate că au existat unele informații cu privire la teritoriile denumite „Serbia albă”, situate la vest de Statul Franc, informaţii bazate în primul rând pe cercetarea lingvistică, majoritatea istoricilor sunt de părere că patria sârbilor a fost la nord de râul Nipru (Dnjepar).

Slavii de sud s-au separat imediat după ce au ajuns în Europa de Sud-Est sau după fondarea statului comun?

Este foarte important de subliniat faptul că, la începutul răspândirii acestora spre Balcani, nu existau diferențe reale între triburile slave. Nu se știe, şi, din punct de vedere al surselor istorice relevante, este chiar și mai puțin documentat ce a stat la baza diferențierii lor. Singurele metode acceptabile au fost și continuă să fie cercetările lingvistice și reconstrucția.

Puteți explica, fie şi pe scurt, rolul religiei în istoria slavilor de sud din perioada timpurie?

Triburile slave, inclusiv sârbii, au venit în Peninsula Balcanică cu credințe păgâne. Procesul de creștinizare a acestora a început în secolul al VII-lea, dar nu toate triburile s-au convertit în același timp. Sârbii s-au convertit la creștinism mai ales în secolul al IX-lea. Teritoriile populate de sârbi, care se aflau direct sub controlul Imperiului Bizantin, au fost supuse Arhiepiscopului independent din Ohrid; astfel, teritoriile sârbe, chiar înainte de împărțirea lor oficială între bisericile creștine, care a avut loc în 1054, erau împărțite între jurisdicția Bisericii din Constantinopol și cea a Romei.

Care a fost principala influență otomană asupra Statului Sârb? 

Cu toate că influența societății, a civilizației și a culturii otomane se poate vedea în viața de zi cu zi a sârbilor, în vocabular (cu peste 3.000 de cuvinte de origine orientală în limba sârbă, asimilate din limba otomană), asupra tradițiilor din viața de zi cu zi, în special în orașe, în bucătărie... aș spune că principala influență a Imperiului Otoman a fost aceea de a răspândi Islamul în Europa de Sud-Est, inclusiv în Serbia. Acest aspect a schimbat definitiv, atât harta confesională, cât și pe cea etnică a regiunii, din moment ce popoarele slave care s-au convertit la Islam au devenit o etnie distinctă (au fost numiți bosniaci).

Vă rog să prezentați pentru cititorii noștri care a fost rolul lui Sokollu Mehmed Pașa în istoria Imperiului Otoman...

Sokollu Mehmed Pașa este, cu siguranță, una dintre cele mai proeminente figuri din istoria otomană din secolul al XVI-lea. Fiind de origine sârbă, și educat inițial în Mănăstirea Ortodoxă Sârbă Mileševa, a fost victima faimosului și macabrului „tribut de sânge”, prin care băieții creștini deveneau membri în corpul ienicerilor. Unii dintre aceștia, cei mai inteligenți și mai iscusiți, au reușit să ajungă în cel mai înalt nivel al administrației și armatei otomane, obținând chiar și titlul de Marele Vizir. Asta s-a întamplat și cu Sokollu Mehmed Pașa, născut Bajica Sokolović, într-un mic orășel de lângă râul Drina. Acesta a deținut funcția de Mare Vizir sub trei sultani (1565-1579), iar sub sultanii Selim II și Murad III a devenit cea mai importantă figură din Imperiu.

De obicei, numele său e legat de procesul de reînnoire a Patriarhatului de Péc (Biserica independentă Sârbă) din 1557. Cu toate acestea, aprecierea din punct de vedere istoric a lui Sokollu Mehmed Pașa trebuie făcută cu multă grijă. Chiar dacă în anumite situații, în fața sultanilor, a acționat în favoarea sârbilor, așa cum am menționat deja cazul reînnoirii Patriarhatului, acesta era, mai înainte de toate, dependent de sultanul otoman și a fost musulman devotat. Și-a arătat loialitatea față de sultanul otoman și față de statul otoman. Atunci când a putut să includă interesele sârbești în acest cadru, a acționat în favoarea lor, iar dacă nu a fost posibil, i-a lăsat pe cont propriu.

Curios de a înțelege cât mai multe despre istoria alambicată a Balcanilor, am primit cu bucurie invitația venită de la colegii istorici sârbi de a participa la o conferință pe teme istorice organizată la Mitrovica. Puteam observa „la fața locului” rezultatul războiului recent încheiat, cât și parcursul noului stat kosovar. Un stat separat, nici vorbă de conviețuire comună, case părăsite cu cât înaintezi spre sud, la tot pasul, cimitire ortodoxe în care crucile abia se mai văd din iarbă, biserici păzite de trupele KFOR, toate acestea m-au determinat să mă aplec și mai mult asupra cunoașterii istoriei lor. Interviul cu doamna Ema Miljković l-am realizat în mașină, în drumul de întoarcere spre Belgrad. Ema Miljković s-a născut pe 30 martie 1967 în Belgrad, Serbia. În 1989 a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Belgrad, Secția Filologie Orientală. În 1993 a absolvit masteratul la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Belgrad, în cadrul Departamentului de Istorie, și tot aici și-a susținut doctoratul, în anul 2000, elaborându-și teza pe tema primului secol de istorie socială a sârbilor în Imperiul Otoman. A lucrat ca şi cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Sârbe de Științe și Arte între 1990 și 2004. Din 2004 lucrează la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității Niš din Serbia, unde predă Istoria Imperiului Otoman și Istoria Sârbilor în Imperiul Otoman. În 2013 a obținut funcția de profesor universitar în cadrul aceleiași instituții. Din anul 2006 lucrează ca profesor la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Belgrad, unde a predat disciplinele Istoria civilizației islamice și Cultura și civilizația islamică în Balcani. Este membru în numeroase colective de redacție și organizații profesionale, mai ales în Serbia. Ema Miljković a publicat 5 cărți, peste o sută de studii și articole în reviste de istorie, și a participat la peste 50 de conferințe internaționale pe domeniul său de interes profesional: Imperiul Otoman. Vorbește engleză, franceză, turcă și arabă. Din octombrie 2014 este membru onorific al Academiei Oamenilor de Știință din România, secţia Ştiinţe Istorice şi Arheologice. Înainte de toate, vreau să vă mulţumesc pentru că ați acceptat să purtăm această discuție despre istoria Serbiei. Sunteți expertă în istoria Evului Mediu, perioada otomană. De unde au venit sârbii și cum au început ei să-și fondeze propriul stat? Istoria triburilor slave datează din secolul al V-lea î.Hr., când primele triburi de acest fel s-au așezat pe malul stâng al Dunării.

Totuși, istoria tribului cunoscut sub numele de sârbi poate fi urmărită din secolul al VII-lea î.Hr., în timp ce primul stat sârb a fost fondat la sfârșitul secolului al VIII-lea, sub conducerea prințului Višeslav. Adevărata dezvoltare a statului sârb a început însă sub conducerea lui Great Župan Nemanja (1166-1196). Amintirile cu privire la teritoriile de unde au venit sârbii în Peninsula Balcanică sunt foarte vagi și imprecise. Cu toate că au existat unele informații cu privire la teritoriile denumite „Serbia albă”, situate la vest de Statul Franc, informaţii bazate în primul rând pe cercetarea lingvistică, majoritatea istoricilor sunt de părere că patria sârbilor a fost la nord de râul Nipru (Dnjepar). Slavii de sud s-au separat imediat după ce au ajuns în Europa de Sud-Est sau după fondarea statului comun? Este foarte important de subliniat faptul că, la începutul răspândirii acestora spre Balcani, nu existau diferențe reale între triburile slave. Nu se știe, şi, din punct de vedere al surselor istorice relevante, este chiar și mai puțin documentat ce a stat la baza diferențierii lor. Singurele metode acceptabile au fost și continuă să fie cercetările lingvistice și reconstrucția.

Puteți explica, fie şi pe scurt, rolul religiei în istoria slavilor de sud din perioada timpurie? Triburile slave, inclusiv sârbii, au venit în Peninsula Balcanică cu credințe păgâne. Procesul de creștinizare a acestora a început în secolul al VII-lea, dar nu toate triburile s-au convertit în același timp. Sârbii s-au convertit la creștinism mai ales în secolul al IX-lea. Teritoriile populate de sârbi, care se aflau direct sub controlul Imperiului Bizantin, au fost supuse Arhiepiscopului independent din Ohrid; astfel, teritoriile sârbe, chiar înainte de împărțirea lor oficială între bisericile creștine, care a avut loc în 1054, erau împărțite între jurisdicția Bisericii din Constantinopol și cea a Romei. Care a fost principala influență otomană asupra Statului Sârb? Cu toate că influența societății, a civilizației și a culturii otomane se poate vedea în viața de zi cu zi a sârbilor, în vocabular (cu peste 3.000 de cuvinte de origine orientală în limba sârbă, asimilate din limba otomană), asupra tradițiilor din viața de zi cu zi, în special în orașe, în bucătărie... aș spune că principala influență a Imperiului Otoman a fost aceea de a răspândi Islamul în Europa de Sud-Est, inclusiv în Serbia. Acest aspect a schimbat definitiv, atât harta confesională, cât și pe cea etnică a regiunii, din moment ce popoarele slave care s-au convertit la Islam au devenit o etnie distinctă (au fost numiți bosniaci). Vă rog să prezentați pentru cititorii noștri care a fost rolul lui Sokollu Mehmed Pașa în istoria Imperiului Otoman... Sokollu Mehmed Pașa este, cu siguranță, una dintre cele mai proeminente figuri din istoria otomană din secolul al XVI-lea. Fiind de origine sârbă, și educat inițial în Mănăstirea Ortodoxă Sârbă Mileševa, a fost victima faimosului și macabrului „tribut de sânge”, prin care băieții creștini deveneau membri în corpul ienicerilor. Unii dintre aceștia, cei mai inteligenți și mai iscusiți, au reușit să ajungă în cel mai înalt nivel al administrației și armatei otomane, obținând chiar și titlul de Marele Vizir.

Asta s-a întamplat și cu Sokollu Mehmed Pașa, născut Bajica Sokolović, într-un mic orășel de lângă râul Drina. Acesta a deținut funcția de Mare Vizir sub trei sultani (1565-1579), iar sub sultanii Selim II și Murad III a devenit cea mai importantă figură din Imperiu. De obicei, numele său e legat de procesul de reînnoire a Patriarhatului de Péc (Biserica independentă Sârbă) din 1557. Cu toate acestea, aprecierea din punct de vedere istoric a lui Sokollu Mehmed Pașa trebuie făcută cu multă grijă. Chiar dacă în anumite situații, în fața sultanilor, a acționat în favoarea sârbilor, așa cum am menționat deja cazul reînnoirii Patriarhatului, acesta era, mai înainte de toate, dependent de sultanul otoman și a fost musulman devotat. Și-a arătat loialitatea față de sultanul otoman și față de statul otoman. Atunci când a putut să includă interesele sârbești în acest cadru, a acționat în favoarea lor, iar dacă nu a fost posibil, i-a lăsat pe cont propriu.

Ionuț Cojocariu