Lumea este condusă de către „mașina de tipărit bani” (2/2)

Sep 14, 2016

Dar de ce nu substituie oficialii FMI dolarii emiși de Fed cu dolarii internaționali în stabilirea cursurilor valutare? Pentru că atunci importurile americane ar deveni de două ori mai scumpe, iar contravaloarea exporturilor americane în restul lumii ar scădea cu peste 50%. Ori, așa ceva este inacceptabil pentru establishmentul de la Washington. Iar imprudenții care ar încerca să ia o asemenea decizie, așa cum a încercat nu cu mult timp în urmă să o facă Dominique Strauss-Kahn, fostul șef al FMI, vor păți exact ceea ce a pățit acesta!

În concluzie, SMI-ul patronat de Fed reprezintă o structură care a impus, după prăbușirea URSS-ului și a CAER-ului, o cămașă de forță de tip economico-financiar la nivelul întregii planete. Însă, în mod cu totul neașteptat, acest Leviathan economico-financiar a intrat în colaps în 2008. Cauzele acestui colaps sunt acum evidente. Practicarea prin mijloace coercitive a unor cursuri valutare discreționare la nivel planetar este o armă cu două tăișuri. Această politică impusă unor țări ca și China, India, Turcia sau România a determinat o reducere fără precedent a costurilor în industria producătoare de bunuri de larg consum din aceste țări. În acest context, tentația companiilor din SUA, Regatul Unit, Franța și Italia de a importa muncă ieftină a scăpat de sub control. Drept urmare, sectoarele industriale din aceste țări au intrat în colaps, iar sectoarele financiare, cele imobiliare și cele din sfera serviciilor au înregistrat creșteri nesustenabile. În aceste condiții, colapsul economico-financiar a devenit inevitabil.

Acesta este momentul în care liderii Fed, cei ai Băncii Japoniei și ai BCE au decis că o politică monetară de tip QE reprezintă cea mai bună soluție de contracarare a unui flagel economico-financiar care se declanșase pe neașteptate. Dar în ce constă de fapt „relaxarea cantitativă” practicată de bancherii americani, japonezi și europeni? În primul rând, liderii „mașinii de tipărit bani” au decis că trebuie salvate cu orice preț băncile-mamut care intraseră de facto în faliment datorită unui management iresponsabil. Pe de altă parte, aceiași lideri au decis că bursele trebuie revigorate cu orice preț prin răscumpărarea tuturor titlurilor financiare și a creanțelor fără niciun fel de acoperire în active reale.

Din cele expuse, rezultă că QE este de fapt o soluție ideologică pentru o problemă strict economică. Contracararea colapsului din 2008 implica o cu totul altă abordare. Nu băncile falimentare ar fi trebuit recapitalizate, ci ar fi trebuit revigorată economia reală, cea care generează creșteri de venituri reale. Voi prezenta în continuare un scurt bilanț de tip eforturi-efecte, un bilanț care demonstrează căt de nocive au fost efectele QE. Astfel, în matricea care urmează este prezentată dinamica costurilor, respectiv a datoriilor publice și private, generate de implementarea QE la nivel planetar.

Surse: 1. World Data Bank, World Devlopment Indicators, 2. IMF, World Economic Outlook Databases, April 2016, 3. Bank for International Settlements, BIS Statistical Bullletin, June 2016..

Datele precedente reflectă un fapt indubitabil: SUA cumulează în prezent aproape 37% din datoriile mapamondului. Din această cauză, SUA este țara cu cea mai mare îndatorare pe locuitor la nivel global (176 150 dolari), urmată de Japonia (142 295 dolari), de Regatul Unit (98 883) și de Hong Kong (88 086 dolari).^4,5 În mod evident, asemenea niveluri de îndatorare sunt nesustenabile. În schimb, datoriile pe locuitor din China (15 746 dolari) și din celelalte state ale lumii care nu sunt nominalizate în tabelul precedent (5 856 dolari) sunt sustenabile fără mari probleme.^4,5,6,7

Să vedem acum ce efecte au generat uriașele credite injectate în economiile SUA, Japoniei și ZE în ceea ce privește creșterea economică.

Sursa: World Data Bank, World Development Indicators.

Datele precedente reflectă foarte clar efectul catastrofal al QE în SUA. Astfel, creditele injectate de Fed în mastodonții bancari ajunși în pragul falimentului au crescut în perioada 2007-2015 cu 15 705 miliarde dolari, iar PIB-ul a cescut cu doar 3 469 miliarde dolari. S-a scremut muntele și a născut un șoricel! În cazul Japoniei situația este similară: costurile cu creditarea au crescut cu 12%, iar PIB-ul a scăzut în termeni nominali cu aproape 15%! În sfârșit, costurile cu creditarea au rămas aproape constante în cazul ZE, dar PIB-ul a scăzut în termeni nominali cu 10% în perioada menționată.

Rezultă, deci, că efectele „relaxării cantitative” implementate de Fed, de Banca Japoniei și de BCE au pus pe butuci sectoarele reale din economia americană, cea japoneză și cea a ZE. Pentru că, așa cum am menționat, QE reprezintă o soluție ideologică și nu o soluție economică. Istoria este plină cu rebuturi de tip QE. Acum câteva decenii, CAP-urile românești care intrau în insolvență din diferite motive erau recapitalizate de Banca Agricolă și își reluau activitatea. La fel se întâmplă acum în America. Singura deosebire este că Fed-ul nu recapitalizează CAP-uri ci mastodonți bancari ajunși în pragul falimentului. În cele din urmă, CAP-urile și Banca Agricolă au dispărut. Pentru că erau „too big to survive.” Și la fel se va întâmpla și cu băncile „too big to fail” salvate cu atâta „mărinimie” de „mașina de tipărit bani” care conduce lumea.

Surse: 5. World Data Bank, World Development Indicators;

6. BIS, BIS Statistical Bulletin, June 2016;

7. US Census Bureau, International Programs.

Nicolae Țăran