Prezentarea scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al României în Republica Serbia

Sep 14, 2016

ro2.png

La data de 8 septembrie 2016, doamna Oana-Cristina Popa a prezentat președintelui Republicii Serbia, domnul Tomislav Nikolić, scrisorile de acreditare ca ambasador extraordinar si plenipotentiar al României. 


Oana-Cristina Popa  a ocupat deja funcții diplomatice,  din 2005 a fost ambasador al României în Croația, ocupând funcţii diplomatice  și în Ministerul român al Afacerilor Externe.Ea a fost onorată de doua ori de presedintele României, cu medalii de merit diplomatic, pe care le-a primit în 2002 și 2008.  În perioada  1998  -  2002,  a fost director executiv al  Comisiei Româno- Americane ”Fulbright” din București.

Excelenţa sa este născută și crescută în România,  După ce a obținut diploma de master în studii de pace  la Institutul Kroc, ea a câștigat un doctorat în istorie și relații internaționale în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, România.  

Scurt istoric

România şi Serbia au stabilit relaţii diplomatice, prin deschiderea de legaţii, la 14/26 aprilie 1879.

La 1 ianuarie 1939 – legaţiile celor două state au fost ridicate la nivel de ambasadă.

La 13 mai 1941, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte, fiind restabilite la 24 ianuarie 1945, la nivel de reprezentanţă diplomatică şi ridicate, ulterior, la nivel de ambasadă, la 1 martie 1956.

În 2014, România şi Serbia au sărbătorit 135 de ani de relaţii diplomatice.

Reprezentare diplomatică:

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Serbia este Excelenţa Sa doamna Oana-Cristina Popa (din septembrie 2016).

Ambasadorul Republicii Serbia în România este, din septembrie 2013, Excelenţa Sa domnul Branko Branković.

La Vârșeț funcționează un Consulat General al României (Gerantul Interimar al României la Vârşeţ este domnul Dan Nicolae Constantin).

În octombrie 2012, a fost înfiinţat Consulatul General al României la Zajecar (Consul General a fost numit, cu aceeaşi dată, domnul Iulian Nițu).

La Timișoara funcționează Consulatul General al Serbiei.

Sursa: belgrad.mae.ro

 

Articole similare selectate pentru tine