Fotografii din Vârșețul sub ocupația germană

Dec 06, 2016

n3-800.jpg

În luna octombrie, orașul Vârșeț a marchat aniversarea eliberării de ocupanții naziști. Iată câteva fotografii din perioada ocupației, mai puțin cunoscute, cu peisajul caracteristic, realizate în centru și pe străzile orașului care, în mare, au rămas neschimbate până în prezent.


n1a.jpg

Primăvara anului 1941. Vârșețul este recent ocupat. În fotografie aspect de la manifestarea ”Învingătorilor”, a germanilor, locuitori ai Vârșețului în fața Primăriei. În fundal se poate vedea contururile catedralei catolice iar pe dreapta astăzi găsim "Telenor" și parfumeria "Lili"

 

n2a.jpg

Primăvara 1941. Copiii germani din Vârșeț, membri ai "Hitlerjugend", mărșăluiesc pe strada Dvorska. "Hitlerjugend" dar și alte organizații germane au avut permis să activeze încă în Regatul Iugoslaviei înainte de război

 

n4a.jpg

Vara 1942, la 8 august, în fața casei orașului, conducerea unităților SS "Prinz Eugen"

 

n5a.jpg

Anul 1942, și membrele "femeilor germane" mărșăluiesc pe Bulevardul Žarko Zrenjanin de azi, în fundal se vede casa tribunalului municipal, cu steagul nazist arborat

 

n6a.jpg

Anul 1943. În fața casei orașului parada "fetelor germane," organizație asemănătoare " Hitlerjugend-ului", care a fost în mod exclusiv doar pentru băieți. Astăzi la colțul din stânga se găsește Banca "Sberbank"

Foto sus: Vara anului 1942, la 8 august, în fața casei orașului festivitatea unităților SS "Prinz Eugen"

Sursa: juznibanat.rs

 

Articole similare selectate pentru tine