Magia populară românească – Solomonarii 3/4

Dec 10, 2016

Scriitorul Vasile Voiculescu ne propune o lume fabuloasă, de la începuturile umanităţii, în care superstiţiile, ritualurile magice, visul se împletesc în mod misterios cu realitatea cea mai comună. În literatura populară întâlnim pentru prima dată credinţa în puterea magică a unor obiecte. Acestea au capacitatea de a lega şi dezlega blesteme şi descântece, de a ajuta eroii din basme să învingă zmeii şi balaurii, de a prevesti destine.

Cât de tragică pare scăparea fusului şi derularea firului de lână pentru destinul celui aşteptat cu drag şi nerăbdare, câte miracole pot împlini tăciunii şi cenuşa care apără de deochi… Ca să nu mai vorbim despre pieptenul care se transformă în pădure, despre cremenele care devine un munte de piatră sau despre oglinda care se preface în lac uriaş, apărând în acest fel viaţa lui Făt Frumos, scrie romania-misterioasa.blogspot.rs.

Solomonarii mai sunt numiți și „berevoi„. Astfel, „Ultimul Berevoi” este o povestire realistă cu elemente fantastice izvorâte din realitățile ancestrale ale satului românesc. Pretextul este felul în care locuitorii unui sat apelează, siliți de împrejurări, la un solomonar, ca să-i ajute împotriva unor urși care le omorau vitele. Un singur om pare să poată scăpa turmele de urgia prădătorilor, şi anume „moşul cu căciulă-mpletită„, căciulă ce pare a fi semnul oamenilor superiori, al vracilor, şi care devine simbolică prin puterea ce i-o conferă bătrânului:

„La obârşia ei sta căciula sacră peste care preoţii bătrâni, străvechii magi, îşi aşezau ca peste o căptuşeală, mitrele şi coroanele. Era vestita cuşmă a căciulaţilor, semnul oamenilor liberi şi de neam, din care se alegeau cârmuitorii popoarelor de rând.”

Vraciul, cu puterea vechii căciuli, va domina oameni şi animale, în el fiind ultima speranţă a sătenilor. În încercarea de a stăvili furia munţilor şi a fiarelor, va apela la o multitudine de datini străbune, se va întoarce în preistorie, căutând să înlăture orice urmă a civilizaţiei moderne, care nu are a face cu puritatea începuturilor.

„Boul înstruţat” şi alte obiceiuri populare

Bătrânul vrăjitor îi supune pe ciobani unui întreg ritual, menit a reda bărbăţia, curajul, atât oamenilor cât şi vitelor. Vraja, însă, pare să nu mai aibă efect într-o lume în care magia a fost uitată, în care nici dobitoacele nu par să mai ştie ce înseamnă curajul, nu par să-şi aducă aminte de vremuri imemoriale când stăpâneau locurile. Bătrânul crede totuşi în puterea magică a obiectelor, în puterea de a readuce la viaţă timpuri demult uitate.

Ca un ultim gest disperat, uncheşul îşi va pune viaţa în mâinile taurului care pare să aibă nevoie de o provocare adevărată, nu de un simulacru. Îmbrăcat în blana de urs, vraciul îşi va înfrunta moartea, în numele magiei care trebuie să cuprindă din nou pe om şi animal deopotrivă. Este semnificativ faptul că taurul poartă în coarne căciula bătrânului, semn că puterea este acum a lui, că magia s-a săvârşit, şi că acum el e stăpânul absolut al vitelor şi al muntelui: „Şi, măreţ, buciuma din beregata-i de oţel în tuspatru zări că el, taurul Surului, a răpus fiara cea mai grozavă, pa omul-urs, cel din urmă apărător al vitelor, pe ultimul Berevoi„.

Moartea ultimului solomonar este, desigur, simbolică. Odată cu el dispar toate tehnicile ritualice, toate descântecele, toată vraja. Ceva din puterea sa va fi preluată de cei descântaţi, de cei care vor purta însemnele magiei: taurul şi ciobanii. Ei vor duce mai departe povestea ultimului vrăjitor, a celui care va trece, prin vrajă, de partea munţilor, a negurilor şi a fiarelor. Obiectele sale, cu încărcătură magică, cu întrebuinţări precise în ritualul descântecelor, vor pierde probabil orice semnificaţie în mâna neînvăţată a altor mânuitori, oameni noi, fără ştiinţă de veacuri străbune.

Voiculescu a dovedit prin scrierile sale o înclinație aparte către formele ancestrale de existenţă, către forma spiritualizată a fiarelor şi către puterea de dominaţie vie, sacră, a oamenilor, neajutată de arme ci mai ales de magie.