Rozsa Sandor, tâlharul din Imperiul Habsburgic

Jan 13, 2017

Rozsa Sandor este un personaj care a stârnit multe controverse, fiind văzut de maghiari, în secolul XX, ca un fel de Robin Hood care fură de la bogaţi şi dădea la săraci, de alţii doar tâlhar de drumul mare.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, o bandă de lotri era spaima călătorilor care intrau în oraş dinspre drumul Moșniței. Tâlharii călare înconjurau căruţele şi îşi înfăşurau duşmanii de gât cu bicele, apoi fugeau cu prada şi se adăposteau într-o tabără improvizată în cartierul cunoscut azi drept Ciarda Roşie. Satul Ciarda Roşie s-a format în jurul unui han foarte popular la 1900, Vörös Csárda sau Hanul Roşu. Mai întâi şi-au ridicat aici case muncitorii, dar, cum zona era tranzitată de mulţi călători, aşezarea s-a dezvoltat repede. Satul a aparţinut mai întâi de Moșnița Veche şi a avut mai multe nume: Vöröscsárdatelep, Illéspuszta, Rotterpuszta. Născut la Szeged în 1813, Rozsa Sandor a făcut închisoare în mai multe rânduri pentru tâlhărie şi crimă, făcând cunoştinţă cu temniţe de pe întreg teritoriul Imperiului Habsburgic, de la Terezin (în actuala republică Cehă), la Szeged (acum Ungaria), Kufstein (Austria) sau Szamosujvar (acum Gherla, România). Gherla a fost, de fapt, ultima puşcărie pentru Rozsa Sandor.

Ciarda Roșie

Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei maghiare i-a înrolat pe betyari, tâlhării de drumul mare din pusta maghiară, sub promisiunea de amnestie, în armata revoluţionară. Aşa o fost înrolat şi Rozsa Sandor cu banda lui şi trimis la Bocşa, ca avangardă. Erau 36 de oameni, toţi călăreţi. Rosza Sandor călărea în fruntea lor. Era în costum naţional - aşa povestesc bătrânii care l-au văzut - cu pantalonii gatya largi, cizme şi pinteni. Avea un focos, un fel de târnăcop şi un bici lung care avea capetele despicate şi îngreunate cu bile de plumb. Ceilalţi erau tot aşa echipaţi ca el. În luptă plesneau cu biciul, îl înfăşurau duşmanului pe după gât şi îl trăgeau de pe cal. Dragonii fugeau de ei că de toţi dracii. În patruzecișiopt Bocşa a fost de partea revoluţiei. Din oraş s-au prezentat 50 de oameni pentru armata honvezilor. O gardă cetăţenească se îngrijea de apărarea oraşului. Pe dealul Capelei, care domină toată valea erau aşezate două tunuri. Podurile de sus şi de jos erau baricadate. Oamenii lui Rosza Sandor aveau tabăra în grădina Rosner, peste drum de hanul cameral. Din Bocşa Rosza Sandor pornea incursiuni de pradă în satele din jur care erau de partea imperialilor, către Ezeris, Rafna, Monim şi Câlnic. Locuitorii au fugit în pădure şi betyarii s-au întors cu pradă bogată în tabăra lor ; mânau oi şi vite cu ei şi aduceau căruţe pline de ceaune de cupru. Uneori împărţeau prada cu populaţia săracă. Ţesăturile pe care le împărţeau le măsurau de la un copac la altul. În Moniom este lângă podul peste Bârzava, la drum, o casă veche care a fost mai demult hanul "La măgarul sălbatic", în acest han a petrecut Rozsa Sandor. Abia în 1878, autorităţile l-au putut prinde din nou pe Sandor, care, slăbit de tuberculoză, a şi murit în temniţele de la Gherla. A fost nevoie ca ameninţarea tălharului să dispară pentru ca populaţia să înceapă să construiască în această parte a oraşului.

Surse: cultural.bzi.ro; mercytimisoara.com