Cultura minoritară și/sau majoritară?

Jan 16, 2017

Fiind născut în Banatul iugoslav şi aparţinând minorităţii româneşti, am fost şi eu considerat scriitor minoritar. În Suedia sunt considerat scriitor emigrant, exilat. în România străin, de obicei sunt prezentat ca „scriitor român de origine sârbă”, ca „român de naţiolitate sârbă”, „scriitor suedez de limbă română”. Deci, numai român - nu.

Adică cum vine asta? Eu sunt omul nimănui? În Serbia nu sunt sârb, în Franţa nu am fost francez, în Suedia nu sunt suedez, în România, oficial, sunt străin. Dacă este greu să fi minoritar, este şi mai greu să fi scriitor minoritar, emigrant, exilat sau...

Viaţa unui astfel de om este mai mult una de luptă şi de injustiţie decât de săr­bătoare şi bucurie. El este nevoit să-şi dovedească mereu existenţa, să-şi con­firme şi reafirme valoarea şi loialitatea, trebuie să lupte mereu împotriva nedrep­tăţilor sociale şi existenţiale. Trebuie să înveţe şi o limbă străină. însă nu se poate trece de la o limbă la alta fără vărsare de sânge. Scriitorul care doreşte să scrie într-o limbă străină, nu este suficient doar să înveţe această limbă, ci va trebui să-i cucerească normele şi structurile culturale să gândească, să simtă şi să viseze în concordanţă cu aceste norme. Trebuie să înveţe nu numai gramatica limbii, ci şi gramatica noii culturi. Există scriitori care au trecut la o altă limbă, Joseph Conrad, Panait Istrati, Samuel Becker, Eugene Ionesco, Emil Cioran şi alţii. Scriitorii care au reuşit cel mai bine în această privinţă au fost prozatorii. Pentru un poet este mult mai dificil. Destinul poetului va fi totdeauna tragica soartă a lui Ovidiu, fiindcă poezia este sufletul limbii.

Dacă un scriitor minoritar se hotăreşte să scrie în limba minorităţii, riscă să trăiască în anonimitate. Nu există nimic mai tragic. Înseamnă să fi consid­erat ca un scriitor inferior în toate domeniile. Să scrie un scriitor minoritar din Serbia numai pentru cele 30 - 35 mii de persoane, majoritatea din domeniul agriculturii, sau, de exemplu, să scrie un român din Suedia în limba română pen­tru cei 8 - 9 mii de români, majoritatea muncitorii? Ce durere! Aceasta ar impli­ca o scădere de nivel literar. Cine îşi pierde timpul să traducă un scriitor minoritar sau imigrant. Literatura este identică cu limbele?

Cine învaţă limbi de circulaţie şi de importanţă şi mai mică? Cine se ocupă de literaturile şi de culturile ţărilor mici? Ele au trăit totdeuna în umbra naţiunilor mari.

Vasko Popa, care a ales să scrie în limba sârbă (adică naţională) este astăzi un poet bine cunoscut în lume. Scriitori români din Franţa: Panait Istrati, Eugene Ionesco, Emil Cioran, Ghersaim Luca, Tristan Tzara au scris în limba franceză şi sunt astăzi celebri în toată lumea. Mulţi scriitori minoritari sau imigranţi se simt obligaţi să adopte o altă limbă. Unii chiar părăsesc limba lor maternă: Conrad, Beckett, Ionesco, Cioran, Vasko Popa etc. Cioran n-a scris nici măcar vederi în limba română din momentul când s-a hotărât să scrie în limba franceză. Dacă este greu să scri în altă limbă este şi mai greu să scrii în două sau mai multe limbi. Scriitori bilingvi auten­tici se pot număra pe degetele de la două mâini. Eu am ales drumul cel mai greu. Mi-am păstrat limba română dar şi în suedeză şi în sârbă şi în franceză. În aceste patru limbi am publicat 87 de cărţi, originale şi traduceri. Just ar fi cinstit ca un scriitor minoritar sau imigrant să fie tratat totdeuna ca scri­itor fie că scrie în limba maternă sau într -o altă limbă. Limba în care scrie un scri­itor n-ar trebui să aibă importanţă. El tre­buie să scrie totdeuna în limba în care îi este cel mai uşor să creeze, să gândească, să viseze, să respire. Isac Bashevis Singer, Czeslav Milosz, Iosif Brodski nu şi-au scris cărţile lor literare în engleză, cu toate că au trăit în Statele Unite şi toţi trei au obţinut Premiul Nobel pentru lit­eratură.

Scriitorul minoritar sau naţional este o împărăţie politică, nu literară. Nu există literatură cu paşaport. Adevărata cultură şi literatură n-au graniţe. Politica ridică ziduri între oameni şi popoare, cultura le distruge. Literatura aparţine

tuturora, precum lumina. Pot chiar afir­ma că un scriitor minoritar, sau imigrant care este un produs al mai multor culturi şi literaturi este o comoară. Este intere­sant de constatat că aproape toţi marii scriitori contemporani, care într-un fel sau altul, au înnoit şi revoluţionat creaţia literară şi s-au remarcat iternaţional, au aparţinut la mai multe culturi, literaturi şi au vorbit mai multe limbi, care le-au dat o sensibilitate mai fină şi mai înaltă. O bună parte a ei au obţinut Premiul Nobel: Albert Camus, Saul Bellow, Elias Canetti, Samuel Beckett, Czeslav Milosz, Singer. Dar să nu uităm aici nici pe Kafka,Tzara, Luca, Ionesco, Cioran, Eliade, Celan.

Orice cultură constituie o limită. Cu cât posedezi mai multe culturi cu atât eşti mai bogat ca fiinţă umană cât şi ca scri­itor. Indvizii şi naţiunile supravieţuiesc datorită culturilor lor şi nu naţionalismelor sau succeselor materiale. Problema nu este de a trece de la o cultură la alta sau de la o limbă la alta, ci de a asi­mila cât mai multe culturi şi de a învăţa cât mai multe limbi. Faptul de a asimila o nouă cultură nu înseamnă să o pierzi pe a ta. Din contră, înseamnă să te înbogăţeşti cu o nouă cultură. Eu mă mir că există atâţia oameni şi popoare care nu înţăleg asta.

A poseda mai multe culturi nu înseamnă să-ţi pierzi identitatea, ci din contră, s-o întăreşti. Eu îndrăznesc să spun că eşti mai bun român, sârb, suiedez, ungur, francez, etc., dacă nu eşti numai român, srb, suiedez, ungur sau francez.

Ion Miloș

”Sărcia” nr. 13, 2002