Mausoleul Csávossy

Jan 28, 2017

Alin-Zelenco-Mausoleul-de-la-Bobda.jpg

Bobda, un alt sat idilic al Banatului de șes localizat chiar lângă granița cu Serbia, nu departe de Jimbolia, scoate la iveală pe lângă peisajul molcom și liniștit caracteristic satelor bănățene de pustă, una dintre cele mai impunătoare landmark-uri arhitecturale ale Banatului, și anume Mausoleul familiei Csávossy!

Mausoleul familiei Csávossy  sau Mausoleul din Bobda este o copie a Bazilicii din oraşul Esztergom, dar şi a Bisericii Sfântul Ştefan din Budapesta. În secolul XIX-lea, groful Csávossy Gyula a construit în Bogda un castel cu 42 de camere. Din ce-şi amintesc sătenii bătrâni, odăile erau elegant mobilate, împodobite cu tablouri, bibelouri, covoare, perdele din dantelă, draperii de catifea şi brocart, lampadare din cristal de Murano. În faţa castelului fusese ridicat mausoleul, în structura căruia intra şi un impresionant loc de reculegere si rugăciune. Vitraliile au fost realizate la München, iar cele două clopote au fost comandate de la Viena.

FLVN0230.jpg

Documentele vremii păstrate la Arhivele Naţionale ale Ungariei din Budapesta, atestă faptul că familia Csávossy era proprietara unor mari suprafeţe de pământ, agricultura fiind principala îndeletnicie şi, totodată, sursă de bani. Deoarece afacerile cu cereale erau printre cele mai prospere, familia Csávossy a avut fondurile necesare să construiască la Bobda un adevărat domeniu nobiliar, format din două mari clădiri: castelul familiei şi mausoleul aflat peste drum de castel. În forma sa actuală, mausoleul familiei a fost terminat în anul 1908.

În 1911, odată cu moartea baronului Gyula Csávossy de Csávos, totul a început să se degradeze la domeniul de la Bobda, iar ultimii copii ai lui Gyula au părăsit definitiv Timişul în 1925, stabilindu-se în Canada. După 1930 castelul a fost cumpărat de un localnic, care a plătit jumătate din preţ, diferenţa fiind acoperită printr-un împrumut luat de la bancă. Când dobânda a ajuns mult prea mare, instituţia bancară a optat pentru o soluţie extremă: a valorificat tot ce se afla mai de preţ prin încăperile castelului, după care a trecut la demolare, materialele de construcţie fiind vândute la bucată.

FLVN0247.jpg

Conform unui document de donaţie din 1909 semnat de Gyula Csávossy, mausoleul, care a scăpat de executori, a fost lăsat comunităţii romano-catolice din Bobda. În 2009 actul a fost reînnoit şi imobilul acum se află în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice.

Chiar şi aşa, mausoleul a rămas loc de veci pentru membrii familiei Csávossy. În 1911, după îmbălsămare, trupul neînsufleţit al lui Csavossy Gyula a fost depus într-un sicriu de sticlă, soţia şi alţi membri ai familiei având sicrie din metal. Lespezile de pe mormintele soţilor Csávossy au fost confecţionate din marmură neagră. După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu începutul “dictaturii proletariatului”, cavoul a fost profanat de cel dintâi primar al Bobdei postbelice. Conform unor  legende locale, atunci, martorii oculari au constatat, uluiţi şi înspăimântaţi, că trupul baronului nu putrezise deloc. Primarul care a dat dispoziţia ca mormintele să fie forţate pentru a naţionaliza posibile valori existente în sarcofage, bijuterii şi bani, a fost pedepsit cu doi ani de închisoare, pe care i-a şi efectuat în perioada 1946-1947, acuzat fiind de profanare de morminte. Ulterior, din lipsă de fonduri, realizarea unui monument funerar pe care să fie aşezate cele două lespezi din marmură neagră ale familiei baron Csávossy nu a putut fi materializat.

Surse: fantasticulbanat.com; timpolis.ro; wikimapia.org

 

Articole similare selectate pentru tine

Ruginoasa, palatul blestemat

Alexandru Ioan Cuza este unul dintre oamenii care a marcat istoria modernă a României. Ce a rămas consemnat despre el în cărţile de istorie ştie mai toată lumea. Mai puţin cunoscut este faptul că omul Cuza a fost un personaj tragic al propriei sale vieţi.

Castelul din Vlaicovăț

Castelul familiei Bissingen-Nippenburg se află în centrul satului Vlaicovăț (Vlajkovac), pe drumul principal Vârșeț - Belgrad. Castelul a fost construit în anul 1859 de către groful Mocsonyi György, dar a ajuns foarte repede în proprietatea grofiței Bissingen-Nippenburg.