Paštrovići, clan muntenegrean de origine vlahă

Feb 13, 2017

Vechiul oraș Kotor, Acruvium de pe vremea romanilor, se păstrează și acum în formă autentică, înălțat de împăratul Iustinian și înconjurat cu puternice ziduri de apărare de împăratul Constantin.

În anul 1002, cetatea a fost cucerită de țarul bulgar Samu, alungat după numai câțiva ani de aici de bizantini. După întemeierea cnezatului Zeta (1042-1078), sub Vojislavljevići, Kotor devine oraș liber. Aceasta-i perioada când în oraș, dar și în celelalte orășele din Boka Kotorska se colonizează populația slavă din interior. După aproape șase decenii, revin bizantinii, iar în 1187 sârbii lui Stefan Nemanja. La scurt timp, orașul este cucerit de venețieni și apoi de austrieci.

Este interesant de amintit că aproape treizeci de ani, între 1391 și 1420, Kotor a existat ca oraș-republică independent, până la expansiunile osmanliilor, când el este încorporat, la inițiativă proprie, în Republica Veneția. Sub venețieni, din 1420 până în 1797, orașul se dezvoltă rapid. Din păcate, în 1797 trece în mâinile austriecilor, fiind ocupat în 1805, de Napoleon. În 1813, cu ajutorul flotei engleze orașul a fost eliberat de muntenegreni, dar deja în 1814 a revenit din nou Austriei în a cărei component a rămas până în 1918, când a aparținut Iugoslaviei.

Kotor

După 1945 a fost încorporat Republicii Socialiste Muntenegru, în cadrul Iugoslaviei Socialiste, iar în prezent face parte din statul muntenegrean independent.

* * *

În afară de Kotor, mai sunt câteva orașe cu trecut istoric furtunos din Golful Boka ce merită amintite. Primul dintre acestea, situat la numai șapte kilometric distanță de Kotor, este Dobrota, atestat pentru prima dată în documentele din Arhiva Orașului în anul 1260 cu numele Dobrathum, apoi Dobrotha. Orașul l-au înființat triburile de muntenegreni și vlahi care au coborât din munți pe litoral.

Dobrota a trecut printr-o perioadă de adevărată înflorire în secolele XVII-IX, când a dispus de o puternică flotă, cu cele mai multe nave din Boka Kotorska. În 1717, a obținut statutul de oraș-marin.

În Dobrota, pe lângă numeroase toponime de origine vlahă, se păstrează și unele monumente istorice de patrimoniu. Amintim Biserica Sf. Ilie din secolul XII, Biserica Sf. Eustahia din secolul XVII și Biserica Sf. Matei, înălțată în anul 1670, pe temeliile unei bazilici romane.

Risan

Cel mai vechi oraș din Boka Kotorska este Risan, situat în nordul golfului la 17 kilometri distanță de Kotor. Risan, înconjurat de Munții Dinarici (Glagovo brdo, Čelac, Ušanik, Sokolova greda și Struga), este așezat pe o fâșie îngustă a mării. Potrivit documentelor existente, orașul a fost întemeiat de tribul ilir Risoniti, după care și-a primit numele de

Risinium. Pe vremea acestora, Risan a fost centrul economic, comercial și maritime al statului ilir și capitala reginei Teuta care s-a retras aici în fața cuceritorilor romani. Legenda spune că în momentul când romanii au intrat în cetate, Teuta s-a aruncat în mare. Romanii au transformat vechiul Risinium în centru al provinciei cu stat de municipiu. Pe timpul romanilor, îndeosebi în secolele I și II, orașul s-a dezvoltat cel mai mult. Din păcate, dintre toate realizările pe care le-a avut atunci, s-au păstrat doar câteva mozaicuri valoroase.

După romani, Risan a trecut prin mai multe perioade de grea încercare: sub venețieni, R. Dubrovnik, otomani, austrieci, ruși (chiar), francezi...

În prezent, Risan are 2.083 locuitori care trăiesc din turism și pescuit.

Perast

Orașul Perast, situat la numai câțiva kilometri distanță de Risan, datează din vremea ilirilor și este așezat la poalele muntelui Sf. Ilie. Și-a primit denumirea după tribul ilir Pirusta. Încă din acele vremuri, locuitorii din Perast au trăit din construirea bărcilor și a corăbiilor, astfel că deja în anul 1336 a avut șantier naval care a funcționat până în anul 1913.

În anul 1580, Perast a primit statutul de comună, pe care l-a menținut până în 1950. Cea mai mare dezvoltare a avut-o în secolele XVII și XVIII, când navele sale pluteau pe toate mările și oceanele și când în acest oraș a funcționat una dintre cele mai apreciate școli de marină din lume, conduse de căpitanul Marko Martinović.

Pe atunci, la Perast sau construit cele mai multe palate și biserici. Orașul Perast, este, de altfel, foarte simplu! Are o singură stradă care merge de-a lungul coastei. În centrul se află piața dominantă de Biserica Sf. Nicolae, cu impresionanta sa clopotniță înaltă de 55 de metri.

Mai sunt și alte orașe cu istorie îndelungată și interesantă, așezat în ținuturile magnifice ale Golfului Boka Kotorska, ca: Morinj, Kamenari, Kumbor Lepetani, Prčanj... Astăzi, toate sunt centre culturale și turistice importante.

* * *

„În cea mai veche atestare documentară a clanului Drobnjaci, din 3 decembrie 1285, se amintește că Bratinje Drobnjak și alți vlahi își asumă obligația să achite lui Jovan Pečeneg zece perperi.

În numeroasele documente din secolele XII și XIV despre Paštrovići, se amintesc numele păstorilor români, vlahii: Neagul, Harube, Hecula, Urso și altele, în timp ce prenumele Dracul poate fi întâlnit și astăzi aici, iar numele de familie Drakulović și în multe ținuturi din Muntenegru.” (P. Šoć, Romanizmi I grcizmi u crnogorskom jeziku, Cetinje, 2002, 68-69).

Așa sunt prezentați în vechile documente din arhivele din Kotor, Dubrovnik, Zadar și Veneția, acești Paštrovići de origine vlahă, care au trăit, pe vremuri, în zona de pe coasta adriatică a Muntenegrului, între mare, Maina, Brajić, Crmnica și Spić. Ei sunt menționați pentru prima oară în 1355, când țarul Dušan al Serbiei l-a trimis pe Nikola Paštrović într-o misiune diplomatică în Dubrovnik (Opća Encikolpedija Jugoslovenskog Leksikografkog Zavoda, 6, Nih - Ras, Zagreb, 1980, p. 230).

Costa Roșu

(Libertatea nr. 3750, 2014)

Bibliografie

1. Vladislav Kasalica, Kulturna baština Crne Gore, Bar, 2008.
2. Jovan Martinović, Sto kotorskih dragulja, Rijeka Crnojevića, 1995.
3. Jovan Erdeljanović, Stara Crna Gora, Beograd 1978.
4. Jovan Vukmanović, Paštrovići, Cetinje 1960, reprint Podogorica 2002.
5. Risto Kovijanić, Pomeni crnogorskih plemena u kotorskim spomenicima (XIV-XVI vijek), knjiga II,Titograd, 1974.
6. Pavle S. Radusinović, Naselje stare Crne Gore, dio, SANU, knjiga DLXII, odeljenje društvenih nauka 92, Beograd 1985. Ambiant