Toponime vlahe în ținuturile Muntenegrului

Feb 19, 2017

Kotor, Dubrovnik, Veneția și alte orașe atestă prezența și puterea Paštrovičilor, respectiv a clanului sau tribului de origine vlahă, de la Budva - pe coasta mării - înspre Brajić, Crmnice și Spić până la Rumija.

Acești Paštroviči au fost menționați pentru prima oară în documentele istorice încă în anul 1355, când împăratul sârb Dušan a trimis într-o misiune diplomatică un nobil muntenegrean, pe numele Nikola Paštrović, la Dubrovnik, respectiv Raguza de atunci.

Aproape un secol mai târziu – se menționează în unele documente păstrate de Arhivele din Zadar - Patroviči au semnat un tratat cu Republica Veneția, devenind parte a statului venețian. Prin acest tratat, tribului Paštroviči i-a fost garantată autonomia și schimbul liber de mărfuri în cadrul statului venețian, fără a plăti taxe vamale sau orice alte dări. În schimb, Veneția a pretins prin acest tratat ca Paštroviči să se alăture armatei venețiene și să lupte împreună - în caz de nevoie - în țările vecine.

Așadar, Paštroviči au fost parte a Republicii Veneția până la căderea ei, în anul 1797. Este interesant de menționat faptul că în perioada respectivă foarte multe familii din zona respectivă a Muntenegrului s-au mutat în masă în Veneția, angajându-se ca marinari. Majoritatea familiilor strămutate la Veneția erau vlahi (Božidar Šekularac, Tragovi Vlaha u Crnoj Gori, Sebeș, 2012, p. 43).

Ne punem întrebarea: Cum pot fi Paštroviči (Paștrovici), vlahi? Teza este asociată cu numele Paštro, Pastores - adică păstori, ciobani vlahi care au coborât din cătunele de pe Lovćen și Sozina, pe coasta mării, unde s-au ocupat cu viticultura și pomicultura, dar îndeosebi cu pescuitul și navigația marină. Așadar, numele de familie arată originea lor (Istoria Muntenegrului, II/2, Titograd, 1970, p.7).

De altfel, în perioada ocupației otomane, pe teritoriul Muntenegrului au fost mai multe nahii și gemate vlahe. Nahia Vrem a avut un gemat vlah, Rudine un gemat, iar Riđani, a avut trei gemmate vlahe. Nahia Gračanica a avut două gemate, conduse de un voievod vlah, iar în Miločani, lângă Nikšić, erau două gemate. În nahia Rovca era un singur gemat vlah, în frunte cu cneazul Vucoman (Božidar Šekularac, Dukljasnko - Crnogorski obzari, Cetinje, 2000, p. 183).

Budva, perla litoralului Muntenegrean parcă nu mai este frumoasa ca odinioară. Acum, aici se vorbesc numai limbi străine. Dacă Dumnezeu ți-a dat să înveți limba rusă, ai rezolvat totul. Rușii au cumpărat aproape tot ce este mai frumos la Budva.  Rușii au școli în limba lor, agenții, televiziune și radio, ziare... Dețin cartiere întregi deasupra orașului și în magnificul Sf. Stefan. Aici, în Paštroviči, vlahii, dar nici muntenegrenii, nu mai constituie majoritatea. Astăzi, ei sunt trecutul. În zona montană Rumija sau pe valurile Adriaticii, rușii aristocrați construiesc vile impunătoare cu terase, orașe întregi cu case moderne, pe care omul simplu nici nu le poate visa.

Sfântul Stefan

În fine, iată familiile descendente clanului Paštroviči: Novaković, Paštar, Bečići, Čučuci, Gracuni, Klapavice, Kalađurševići, Dabkovići, Kuljače, Kentere, Kažanegre, Balići, Mitrovići, Grlomani, Anđusi, Despotovići, Ðuraševići, Sankovići, Jovanovići, Rađenovići, Luketići, Vojnići, Rafailovići, Markičevići, Divanovići, Goliši, Ljubiše, Niklanovići, Krute, Radovići, Vukovići, Sklenderi, Pavlovići, Kaloštrovići, Ðedovići, Ðakonovići, Zenovići, Perazići, Bosnići, Franovići, Franićevići, Srezentići, Davidovići, Mikoviči, Medigoviči, Gregovići, Androvići, Radanovići, Šoljage, Vukotići, Suđići, Andrići, Midžori, Todorice, Armenci, Medini, Milutinovići, Draškovići, Živkovići, Perovići, Mainići.

Învățatul sârb dr. Jovan Erdeljenović, originar din Crepaja, probabil dintr-o familie de români, colonizați din Ardeal în 1765, stuiind trecutul istoric al Kučilor, a ajuns la concluzia că în această parte a Muntenegrului au trăit foarte mulți păstori vlahi. Erdeljanović notează: „Poporul nostru din regiunea Kuči are în uz noțiunea gropa, care înseamnă ”vale", ”văișoară" sau ”vale mai mare, groapă"... În România, spune Erdeljanović, există toponime de tipul groapă, grop sau care derivă de la acestea.. .”

Aceste toponime, zice el, au rămas în vorbirea muntenegrenilor de la vlahi, cum e cazul cu cele din Bjeloši” (Dr. Đuro Batričević, Vlasi u Crnoj Gori, Ed. Fundației, Novi Sad, 2004, p. 131).

Erdeljanović amintește în continuare, în studiul său, alte toponime vlahe prezente la Kuči, ca Delje, urmaș al cneazului vlah Ivan Borojević, apoi Bunova jama (Peștera lui Bun), care provine de la un om pe numele Bun, sau alt toponim: Brina sau Brinie, ceea ce însemană parte stâncoasă a muntelui sau stâncă în limba vlahă. Mai amintește apoi Surdupi și Surdup, toponime întâlnite de Erdeljanović pe muntele Lukavia din Piperi, la sud-est de muntele Žiljev.

Acest toponim este amintit și de Jovan Cvijić, în cercetările sale de teren, cu explicația că surdup însemană ,,groapă mare", ,,prăpastie", ,,abis"...

În studiul Străvechiul Muntenegru (Stara Crna Gora), dr. Jovan Erdeljanović scrie: „În legătură cu vlahii de odinioară și modul lor de viață nomad, există diferite atestări și urme în fiecare dintre triburile din Katunska nahija. Cele mai cunoscute și cele mai numeroase sunt acelea din Bjelice”. Erdeljanović, enumeră toponimele pe care le-a întâlnit, ca de exemplu, Vlaški Do, unde se spune că aci au trăit vlahii veniți din Herțegovina. Se știe precis că vlahii din Katunska nahija s-au amestecat cu cei din Kuči, care au trăit în partea de apus a străvechiului Muntenegru.

După Jovan Erdeljanović, numele Kuči corespunde noțiunii de roșu, dar, în același timp însemană și ,,deosebit de mare", ,,de neîntrecut", ,,erou", ,,viteaz". Erdeljanović consideră că acest nume nu este de origine slavă și nici sârbă, dar nici nu are lămuriri concrete în privința originii lui. Aci se află Vlaška rudina, despre care Erdeljanović scrie: „În ea, după cum spun unii, au venit vlahii”.

Această atestare este foarte importantă, pentru că ne arată că în epoca străvechiului stat sârb, triburile vecine acestuia au fost de vlahi, astfel că în Vlaška rudina, păstorii vlahi își vândeau produsele (Ðuro Batričević, Vlaška plemena u Kučima, Novi Sad, 2004, p. 127).

Mai mulți dintre istoricii muntenegreni susțin că vlahii care au trăit, în general, în zone izolate, în munți, ca păstori și că au reușit să-și mențină secole întregi limba și obiceiurile. Procesul de slavizare a vlahilor pe teritoriul actualului Muntenegru s-a încheiat definitiv abia în secolul al XVII-lea. Cunoscutul lingvist muntenegrean Željko Musović susține: „Spre deosebire de majoritatea locuitorilor care au depins de stat, iar aceștia au fost în general agricultorii, vlahii au fost destul de autohtoni și liberi, în conformitate cu modul lor de viață. Munții din acea perioadă nu au reprezentat un teritoriu determinat al cuiva”. Și, aici, în acești munții a trăit populația vlahă.

Costa Roșu

(Libertatea nr. 3751, 2014)

  Foto: Patrovci

Bibliografie:

1. N. Vučković, Statul medieval al Budvei, Budva, 1970.
2. Jovan Erdeljanović, Vechiul Muntenegru, Belgrad, 1978.
3. Konstantin Jireček, Istorija Srba, Belgrad, 1952.
4. Dr Božidar Šekulara, Cetinjski ljetopis, Cetinje, 1993.
5. J. Vukmanović, Paštroviči, Cetinje, 1960.
6. Marko Ostojić, Iz prošlosti Crmnice i Bara, Bar 2006.