Globalizarea - un pas important către “Noua Ordine Mondială” 1/4

Feb 27, 2017

Globalizarea reprezintă latura economică a Noii Ordini Mondiale şi este un fenomen firesc şi în mare măsură inevitabil şi ireversibil. Este firesc pentru că tehnologia de care dispunem e acum globală şi a redus Terra la un “sat comun” al întregii omeniri.

Este un fenomen inevitabil pentru că progresul tehnic ne împinge în această direcţie. Şi este ireversibil pentru că doar o catastrofă globală ar mai putea resigila cutia Pandorei. Este însă globalizarea favorabilă tuturor? Părerile sunt împărţite şi controversate. În mod ipotetic, toate ţările angrenate economic în circuitul mondial de bunuri şi servicii, şi odată cu ele locuitorii lor, beneficiază de pe urma globalizării. În prezent, se obsearvă însă doar acumularea de capital în unele ţări şi îndatorarea altora şi polarizarea societăţilor. Vor persista oare aceste tendinţe şi în viitor? Fenomenul globalizării ne afectează pe toţi, dar puţini îl înţeleg. Scopul acestui eseu este să prezinte succint conceptul de globalizare şi să-i elucideze unele din consecinţe. Conceptul de “globalizare” e relativ nou, este indisolubil legat de expresia “noua ordine mondială,” e asociat cu ideia de comerţ internaţional liber, şi a intrat în uz prin anii 1980. Expresia “noua ordine mondială” a fost introdusă în vocabularul modern în aceiaşi perioadă de fostul preşedinte American G.W. Bush. Ea este însă mult mai veche şi se găseşte scrisă în limba latină pe toate bancnotele Americane de un dolar (novus ordo seclorum). Şi într-adevăr America este principalul susţinător al globalizării. Acest lucru se reflectă în numărul de cercetători americani care studiază fenomenul. Profesorul Manfred Steger susţine că globalizarea ar fi: “O condiţie socială caracterizată prin legături economice, politice, culturale şi ecologice foarte strânse care fac graniţele şi frontierele actuale irelevante.” Acelaşi autor afirmă că “globalizarea se referă la extinderea şi intensificarea relaţiilor sociale şi a conştiinţei umane astfel încât acestea transcend limitele de timp şi spaţiu.”(1) Atât Manfred Steger cât şi Peter Dicken(2) sunt de părere că globalizarea reprezintă un concept oarecum vag care se referă la o serie de schimbări recente, la o nouă era istorică, şi la o nouă vârstă a umanităţii (New Age). Ceea ce se ştie însă e faptul că globalizarea este cauzată de tehnologia avansată de azi şi impusă de forţele economice actuale, între care marile corporaţii trans-naţionale. Corporaţiile la rândul lor sunt susţinute de guvernele ţărilor de origine şi de organizaţii economice internaţionale create de ţările puternic dezvoltate. Între acestea se remarcă Fondul Monetar Internaţional (IMF), Banca Mondială (WB), şi Organizaţia pentru Comerţ Global (WTO). Globalizarea este deasemenea susţinută de puternicele instituţii Americane - Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR) şi Comisia Trilaterală, precum şi de Grupul Bilderberg în Europa. Integrarea economică este promovată totodată prin diferite blocuri regionale cum sunt NAFTA (Acordul Americii de Nord pentru Comerţ Liber) şi UE (Uniunea Europeană). Globalizarea este susţinută deasemenea de marile ziare şi reviste economice din occident între care The Economist, Business Week, Wall Street Journal, Financial Time şi altele.

Dr. Nicholas Dima

Marile corporaţii internaţionale susţin că intenţiile lor sunt cele mai bune şi că din punct de vedere economic toată lumea va beneficia în urma globalizării. Realitatea este însă că interesele corporaţiilor diferă de cele statale şi neglijează interesele salariaţilor. Chiar şi în ţările care sprijină globalizarea mulţi angajaţi îşi pierd locurile de muncă pentru că marile companii preferă să se mute în ţări cu mâna de lucru ieftină. În ce priveşte ţările nedezvoltate în care operează acum multe companii internaţionale, acestea profită până la un punct prin reducerea şomajului, prin salariile pe care le primesc angajaţii, şi prin impozitele plătite de aceştia. Relocarea industrială produce însă decalaj social local în timp ce majoritatea profiturilor revin corporaţiilor străine. Şi totuşi, relocarea industrială la nivel global poate fi favorabilă, dacă guvernele iau decizii competenţe şi responsabile. Între timp, globalismul a devenit ideologia marilor corporaţii. Să precizăm însă că prin ideologii, anumite cercuri reuşesc să organizeze masele în scopuri social-politice şi să le îndemne la acţiune. Şi totuşi, aproape întodeauna beneficiarii schimbărilor nu sunt oamenii de rând, ci acele cercuri care manipulează ideologiile.(3) Experienţa istorică ne convinge într-adevăr că multe scopuri aparent umanitare constă din idei utopice ambalate în intenţii bune. Blaise Pascal, gânditor francez din secolul 17, afirmă în acest sens că “drumul către iad e pavat cu intenţii bune.” În prezent, trăim într-o perioadă de mare intensificare a relaţiilor sociale. A dobândit însă omenirea o conştiinţă globală? Organizaţia Naţiunilor Unite a estimat că numai aproximativ unul la sută din locuitorii lumii au mijloacele, cunoştinţele şi educaţia necesară pentru a se considera “cetăţeni ai globului.” Uniunea Europeană, cel mai integrat bloc mulţi-naţional din lume, întâmpină mari dificultăţi în rezolvarea unor probleme internaţionale relativ mici. Cum se poate vorbi deci despre o conştiinţă comună? În prezent există multe corporaţii gigant mai puternice decât majoritatea statelor lumii. La începutul mileniumului trei, de exemplu, dintre primele 100 de entităţi economice ale lumii 51 erau corporaţii şi numai 49 erau ţări. În 1999 încasările primelor cinci mari corporaţii globale (Exxon-Mobile, General Motor, Wal-Mart, Ford şi Daimler-Chrysler) au fost mai mari decât produsul intern brut (GDP) a 182 de ţări.(4) În 2006, cea mai bogată corporaţie, Exxon-Mobile, a avut încasări de 370 de miliarde de dolari şi a realizat un profit de 40 de miliarde.(5) Cu toate acestea, în pofida profiturilor imense şi a puterii acaparate, comunitatea internaţională continuă să fie organizată pe baza statelor naţionale, nu pe baza corporaţiilor. Statele naţionale şi marile corporaţii au nevoie una de alta, dar se află într-o corelaţie deseori antitetică, delicată şi dificilă. La 13 decembrie 1999 revista Business Week afirmă cu enfaza că ”globalizarea reprezintă triumful pieţelor asupra guvernelor,” deci victoria economiei asupra politicii. Situaţia e mult mai complexă. Rolul statului este în primul rând politic, dar statul nu poate neglija economia naţională pentru că de economie depinde stabilitatea politică a ţării. Guvernele naţionale există pentru a asigura ordinea internă şi pacea internaţională. Pe plan intern, guvernele au în vedere dezvoltarea şi promovarea intereselor tuturor cetăţenilor. Marile corporaţii sunt entităţi economice. Pentru ele, oamenii sunt doar producători şi consumatori şi principalul lor scop este să realizeze profituri cât mai mari. Aceste profituri sunt parţial reînvestite, sunt împărţite între directori, şi ce mai rămâne (când rămâne) sunt remise investitorilor. Marea diferenţă dintre state şi corporaţii este de natură politică. Într-o ţară democrată guvernul este ales de cetăţeni şi este responsabil în faţa acestora. Cum sunt aleşi directorii marilor corporaţii şi cine le supraveghează activităţile?

Dr. Nicholas Dima

Note si bibliografie de baza:

1. Manfred B. Steger, Globalization (NY, London: Sterling, 2007) pp. 10 si 19 2). Peter Dicken, Global Shift (NY, London: The Guilford Press, 2007)
2. Steger, op, cit., p. 124 4). Dicken, op.cit. p. 232

5). David Rothkopf, Superclass (NY: Farrar, Strauss,Giroux, 2008) p. 141

Dr. Nicholas Dima este cetățean american născut și format în România. În Statele Unite, el a fost redactor la Vocea Americii și profesor (șeful catedrei de Studii Europene) la Centrul Militar Special JF Kennedy din Carolina de Nord. Dr. Dima este autorul a numeroaselor articole în limba engleză și a unui număr de șase cărti.

Articolul a fost publicat în revista Academiei Române, Revista Academica ediția pe luna octombrie 2012.