Globalizarea - un pas important către “Noua Ordine Mondială” 3/4

Mar 11, 2017

Pat Buchanan, cunoscut ziarist, fost consilier al preşedintelui Ronald Reagan, şi el însuşi fost candidat presidențial, insistă să repună interesele Americii pe primul plan. La fel ca mulţi patrioţi americani, Buchanan susţine că globalizarea şi comerţul liber sunt idei utopice.

“Un comerţ internaţional complet liber este o ideie faustiană. O ţară îşi vinde sufletul pentru o mulţime de bunuri materiale străine. Mai întâi îşi pierde independenţa şi suveranitatea şi apoi îşi pierde însăşi ideia de naţiune. ”Şi mai departe…” Când ai pierdut pârghiile economice, poţi să fi sigur că urmează să pierzi independenţa politică,” susţine autorul într-una din cărţile sale. (12) În altă ordine de idei, pentru a contracara argumentele globaliştilor, americanii cu vederi conservatoare afirmă că o ţară nu poate fi redusă doar la economie iar comerţul nu este un scop în sine aşa cum reiese din atitudinea globaliştilor. În opiniile lor, prioritatea trebue să fie existenţa şi prosperitatea naţiunii. Alţi americani pun accentul pe oameni. Pentru ei “oamenii sunt membrii unei naţiuni, au o istorie, au tradiţii, au o cultură, o credinţă, şi au instituţii naţionale pe care trebue să le menţină şi să le lase moştenire generaţiilor viitoare.” (13) Ce lasă în urma lui pe plan spiritual comerţul?

Sociologii atei îi acuză pe americanii care cred în Dumnezeu că sunt retrograzi şi iraţionali. Referindu-se la “iraţionalitatea” credinţei, Mark Levin scrie însă că “ştiinţa nu poate explica natura spirituală a omului. Oamenii pot explica existenţa conştiinţei, dar nu pot explica de ce există conştiinţă…” (14) Liderii conservatori recunosc că se supun în mod “iraţional” unei ordini divine, dar adaugă imediat că părinţii fondatori ai Americii au pus ţara de la început sub protecţie divină, aşa cum reiese din expresia “A Nation under God.” (O naţiune sub Dumnezeu). În 1976 eram nou angajat la postul de radio Vocea Americii care transmitea din Washington. Am fost martor şi participant activ la festivitățile bicentenariului Americii. A fost superb şi am transmis nenumărate reportaje pe această temă pentru ascultătorii din România. Nu mi-am dat seama însă atunci că America intră într-o nouă perioadă istorică. Eram absorbit atât de festivităţi cât şi de ameninţarea globală pe care o reprezenta la acea vreme comunismul şi Uniunea Sovietică. Eram deasemenea preocupat de soarta celor asupriţi din ţară şi promovam respectarea drepturilor omului. Visam că odată cu prăbuşirea comunismului lucrurile se vor schimba radical şi imediat spre bine. Desigur, lucrurile s-au schimbat, dar nu neapărat în direcţia dorită. Comunismul a fost un coşmar, dar şi anticipările multora ca mine au fost utopice. Este oare şi globalizarea o utopie promovată de anumite cercuri pentru a-şi atinge scopurile? America a trăit în matricele ei iniţiale preţ de peste două sute de ani, timp în care clasa mijlocie a fost coloana vertebrală a ţării. Prin muncă, prin efort şi prin educaţie, atât cei născuţi în Statele Unite cât şi imigranţii puteau spera să se alăture clasei mijlocii. În ultimele decenii situaţia s-a schimbat. Cei de la vârf au devenit şi mai bogaţi, cei de jos au început să-şi piardă speranţa, iar clasa mijlocie se subţiază. Toate acestea sunt în mare măsură consecinţele globalizării. Susţinătorii globalizării admit că în prezent există anumite probleme sociale, dar insistă că în viitor globalizarea va aduce beneficii tuturor. Comuniştii au promis şi ei prosperitate viitoare în ţările pe care le-au dominat zeci şi zeci de ani, dar prosperitatea promisă nu a survenit nici odată. În schimb, comunismul s-a prăbuşit şi omenirea a intrat în epoca globalizării. Intenţiile marilor corporaţii de a se extinde şi de a acapara putere şi mjiloace materiale fac parte din însăşi natura umană. În prezent însă marile firme tind să-şi asume prerogativele guvernelor naţionale şi să se extindă la nivel global. În ultima vreme, de exemplu, se afirmă din ce în ce mai mult companiile mixte, guvernamentale şi private. Prin aceste noi structuri, firmele particulare profită însă de înlesnirile oferite de stat şi de guvern pentru a-şi extinde propria sferă de influenţă. Fostul preşedinte american Theodor Roosevelt a înţeles cu peste o sută de ani în urmă această tendinţă şi s-a opus ferm marelui business. Între altele, el a desfiinţat compania petrolieră Standard Oil care la un moment dat deţinea 90 la sută din rafinăriile Americii. “Marile corporaţii există pentru că au fost create cu ajutorul instituţiilor noastre; deaceia este dreptul şi datoria noastră să ne asigurăm că ele să activeze în armonie cu instituţiile statului,” declara fostul preşedinte. (15) Referindu-se la inechitate socială şi la monopoluri, preşedintele Woodraw Wilson afirma şi el: “Dacă monopolurile persistă, ele vor ajunge în fruntea guvernului. Nu mă aştept ca monopolurile să se autocontroleze. Dacă există oameni în această ţară destul de puternici încât să controleze guvernul Statelor Unite, ele îl vor controla.” (16) Cine controlează însă azi tendinţa marilor corporaţii de a monopoliza comerţul global? Pe plan practic, americanii cu vederi conservatoare urmăresc să salveze industria manufacturieră drept garanţie a suveranităţii, independenţei şi prosperităţii Statelor Unite. Ei subliniază că America este încă puternică, dar sunt îngrijoraţi de perspectivele ei. Ei scot totodată în evidenţă faptul că în trecut unele ţări şi naţiuni mari au eşuat. Va avea şi America aceiaşi soartă? În cartea Why Nations Fail (De ce eşuează Naţiunile), Acemoglu şi Robinson oferă cititorilor motive de îngrijorare în legătură cu factorii care duc la prăbuşirea unei ţări. Iată câţiva: Guverne centrale slabe şi corupte, interese particulare ascunse, lideri incompetenţi sau neinspiraţi, slăbirea economiei naţionale, onstabilitate şi o populaţie complacentă… (17) Există deci motive de îngrijorare în legătură cu procesul de globalizare? Nu neapărat dacă globalizarea este controlată de guverne democrate şi dacă procesul se desfăşoară în favoarea tuturor. Dacă!

Liderii americani cu vederi liberale şi de stânga se opun şi ei globalizării, dar din alte motive. În principiu, ei constată adâncirea polarizării sociale în ţările avansate şi pauperizarea în continuare a ţărilor rămase în urmă. Ei obsearvă totodată că în occident şi în special în Statele Unite clasa mijlocie este din ce în ce mai îndatorată băncilor, în timp ce multe ţări sunt din ce în ce mai înglodite în datorii externe. Unii dintre ei se tem că dacă procesul acaparării globale va continua, se va ajunge la o nouă formă de sclavie; o sclavie modernă prin care băncile vor înlănţuii oamenii cu cătuşe invizibile. Alţii sunt şi mai pesimişti. Ei susţin că dacă procesul nu va fi stopat, este posibil ca în viitor controlorii globalizării să menţină în viaţă numai “producătorii” necesari perpetuării sistemului. (18) În această categorie de opozanţi liberali se înscriu unii americani proeminenţi, între care cunoscutul linguist Noam Chomsky. Cu prilejul Forului Economic Mondial de la Davos (Elveţia) din 2000, grupul liberal s-a constituit în Forul Social Mondial (World Social Forum) şi a propus între altele: Un Acord Global vizând redistribuirea puterii şi bogăţiei; Un nou Plan gen Marshall pentru asistarea ţărilor sărace; Stingerea datoriilor lumii a treia; Abolirea Centrelor Financiare extrateritoriale; Stabilirea unor standarde internaţionale ale muncii şi Transparenţă globală. (19) Realitatea este însă că în lumea de azi economiile naţionale sunt deschise forţelor internaţionale şi că nici sociologii coservatori şi nici cei liberali nu au o soluţie alternativă şi viabilă care să înlocuiască globalizarea. În timp ce liberalii propun soluţii nerealizabile, conservatori se menţin pe poziţii statice idealizând tradiţiile şi trecutul. Statele, naţiunile, şi întreagă lume se schimbă însă continuu. Susţinătorii globalizării înţeleg bine acest lucru şi au un punct de vedere greu de combătut. Ei văd omenirea în mişcare şi încearcă să-i modeleze viitorul. Şi totuşi, unde vor să ajungă adepţii globalizării a noii oridini mondiale? Cercetătorii independenţi atrag atenţia că dacă actualele tendinţe continuă şi dacă interesele oamenilor de rând vor fi neglijate, lumea s-ar putea trezi într-o criză de proporţii catastrofale. Ei subliniază că lăcomia, miopia şi lipsa de sensibilitate a elitelor au dus la prăbuşirea Franţei în 1789 şi a Rusiei în 1917. (20) Şi dacă în trecut catastrofele erau regionale, astăzi ele sunt globale. Ce se întâmplă cu ţările mici şi mjilocii precum România? În anii imediat post-revoluţionari am conferenţiat şi am intervenit la nenumărate foruri susţinând integrarea României în Uniunea Europeană şi în alianţa Nord Atlantică. În acest sens, am depus mărturie în Congres, m-am adresat multor lideri americani şi am înserat mai multe lucrări şi declaraţii în arhivele cogresului SUA. (21) La vremea aceia nu anticipam însă greutăţile imense pe care urma să le întâmpine România. Poţi schimba un regim politic prin manifestări de stradă şi prin decrete; structurile economice se schimbă însă foarte lent; iar cultura şi istoria nu se pot schimba decât în generaţii.

Dr. Nicholas Dima

Note și bibliografie de bază:

12. Patrick J. Buchanan, The Great Betrayal (NY, Boston: Little Brown and Company, 1998) p. 72 si 74
13. Ibid. p. 51
14. Mark R. Levin, Liberty and Tyranny (NY: Simon and Shuster, 2009) p. 24
15. Rothkopf op. cit. p. 107
16. Citat de Daron Acemoglu si James Robinson in Why Nations Fail (NY: Crown Business, 2012) p. 323
17. Why Nations Fail, im passim
18. Steger, op. cit. p. 145
19. Rothkopf op. cit. p. 307
20. Ibid, pp. 321-323
21. De exemplu “Romania’s National Day,”introduced in the US Congressional Record by Hon. Martin R. Hoke of Ohio on February 1, 1994, si “NATO Enlargement and the American-Romanian Position,” introduced in the Record on July 24, 1996 Dr. Nicholas Dima este cetăţean american născut şi format în România. În Statele Unite, el a fost redactor la Vocea Americii şi profesor (şeful catedrei de Studii Europene) la Centrul Militar Special JF Kennedy din Carolina de Nord. Dr. Dima este autorul a numeroase articole în limba engleză şi a unui număr de şase cărţi. Articolul a fost publicat în revista Academiei Române, Revista Academică ediţia pe luna octombrie 2012.