Adrian Ghenie, reprezentantul noului val al artei vizuale românești

Mar 17, 2017

A1-40161867-800.jpg

Tânărul artist român Adrian Ghenie, născut în 1977 în Baia Mare, a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi-a împărţit până în 2013 viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat reprezentantul noului val al artei vizuale românești.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor Asiatic, scrie mediafax.

Adrian-Ghenie-The-Fake-Rothko-93.jpg

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

6192.jpg

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

IMG_800.jpg

 

Articole similare selectate pentru tine