Balșicii, morlacii slavizați, stăpânii Zetei de Jos

Mar 17, 2017

Rămășițele impunătoare ale Orașului Vechi, respectiv Stari Bar, sunt înconjurate de stânci abrupte și de ziduri înalte, construite în secolele al XI-ea și al XII-lea. În oraș se intră pe o poartă veche din aceeași perioadă care se păstrează și acum în forma ei autentică.

Mai toate monumentele vechiului Bar sunt din perioada Republicii Venețiene, între care și două biserici foarte bine conservate: Biserica Sf. Katarina și Biserica Sf. Veneranda. Se mai păstrează încă rămășițele Bisericii Sf. Nicolae, construită în anul 1288 de soția Țarului Uroș, precum și ale unui apeduct construit de turci.

Multe alte monumente de valoare istorică se mai păstrează în vechiul Bar, dar și în afara zidurilor lui de apărare. La Virpazar, așanumită Veneția muntenegreană, de exemplu, pe o colină din apropierea Lacului Skadar, se păstrează Cetatea Besac (Besaț), construită de turci în anul 1487. Între Bar și Sutomore, la Ratac, se păstrează rămășițele unui complex de biserici fortărețe, cu ziduri de apărare în jurul lor, construit în secolul al XI-lea de benedictini, al căror mesaj a fost „Ora e labora“ (Roagă-te și lucrează).

Se mai păstrează, tot din acele vremuri, ba chiar înălțată două secole și mai în vreme, rămășițele Catedralei Sf. Teodor, pe muntele Rumija. Și aceasta a fost în secolul al XII-lea distrusă, dar pe temeliile ei a fost înălțată Catedrala Sf. Gheorghe care, o perioadă îndelungată a fost adevăratul centru episcopal al Barului, precum și centru al vieții spirituale, învățământului și culturii orașului. Absolut toate manifestările importante din Bar au fost organizate aici, în această catedrală sau în piața din fața Catedralei (Piaza di S. Giorgi). În anul 1571, când turcii au cucerit Barul, catedrala a fost transformată în moschee, astfel încheindu-se misiunea și tradiția creștină a acestui important lăcaș de cult. După eliberarea orașului Bar, în 1878, moscheea a servit ca depozit de arme și exploziv, până în anul 1881, când a fost lovită de trăsnet și distrusă complet.

Moscheea din Bar – Orașul Vechi

Amintim în continuare câteva dintre monumentele vechi ale ținutului Bar. Pe lângă cele din oraș, majoritatea se află pe insulele Lacului Skadar. Este vorba, de fapt, de biserici și mănăstiri, înălțate pe la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului următor, pe vremea Balšicilor. Acești Balšici, care erau într-o perioadă stăpânii Zetei de Jos (Litoralul muntenegrean și nordul Albaniei) „au provenit din vlahi, respectiv morlaci slavizați, care datorită meritelor ca soldați au fost ridicați la rangul de nobili și mai apoi au fost numiți domnitori ai unui stat“ - (Grga Novak, Povijest Splita I, Split, 1978, p.335). Bisericile respective, sunt unice în ceea ce privește stilul lor arhitectural. Ele, potrivit aprecierilor oamenilor de specialitate, reprezintă legătura dintre stilurile răsăritean și apusean, dar se aseamănă totuși cu vechea Catedrală Sf. Gheorghe, construită în secolul al XII-lea.

Cea mai veche din acestea este biserica, respectiv bisericuța, fiindcă ea este de proporții foarte mici (3,6 × 6,5m), de pe insula Starčeva gorica, construită în anul 1378, în peretele unei stânci, dar distrusă pe la începutul secolului al XV-lea și reconstruită ulterior. În ea a fost înmormântat tipograful Vuković – Podgoričanin, în anul 1540. Ctitorul acestei biserici se spune că a fost tipograful Makarie de Bar, după care a primit biserica numele și în care a fost înmormântat.

Palatul regelui Nikola

Pe Beška Gorica se află bisericile Sf. Gheorghe (din secolul XIV) și Sf. Maica Domnului (din 1440), ambele ctitorii ale lui Ðurđe II și ale soției Jelena, înmormântați aici. Bisericuța de pe Moračnik se amintește pentru prima dată în anul 1417, în Carta Cneazului Balša III.

A fost o biserică fortificată, cu ziduri de apărare, care avea funcția de a apăra insulele și bisericile de pe aceste insule de atacurile oștilor otomane.

În final, amintesc încă două mănăstiri, ambele în satul Brčeli: una în Donji Brčeli, din secolul al XV-lea, iar cealaltă în Gornji Brčeli, din secolul al XVIII-lea. Prima a fost, de-a lungul veacurilor, un adevărat focar de cultură și viață spirituală.

Ctitorul mănăstirii a fost Jelena Balšić, care a condus statul Zeta împreună cu fiul ei minor, Balša III. În această mănăstire a fost înmormântat Arsenije Plamenac, mitropolitul Muntenegrului din perioada 1781-1784. Aici a funcționat și o școală clerical înființată de Jelena Balšić și, mai apoi, o altă școală înființată de Petar Petrović Njegoš.

Pe parcursul anilor, cele două mănăstiri din Brčeli au atras atenția mai multor oameni de cultură, precum și a lui Vuk Karaddžić care a poposit în două rânduri la Brčeli, în 1835 și în 1841.

Între monumentele care aparțin patrimoniului cultural al orașului Bar, se enumeră și Palatul regelui Nikola, cu un trecut foarte interesant. Anume, cneazul Nikola a dăruit la Bar ginerelui său, cneazul Petar Karađorđević, pământ aproape de coasta mării, pe care acesta a construit, în 1885, vila Topolica. După moartea soției (1864-1890) nu a mai venit aici, astfel că a vândut cneazului Nikola, vila construită pentru fiica acestuia și soția sa. Nikola a transformat-o în palat, înconjurat de arbori exotici. Palatul a devenit unul dintre centrele vieții sociale și politice ale tânărului stat muntenegrean, îndeosebi după proclamarea acestuia de regat, în anul 1910. În acest palat au crescut prințesele și prinții muntenegreni, iar împreună cu ei și nepotul regelui Nikola, Aleksandar Karađorđević, fostul rege al Iugoslaviei. Palatul respective este și astăzi unul dintre cele mai atractive edificii din Muntenegru, aici organizându-se numeroase manifestări culturale și artistice, expoziții și concerte de muzică clasică.

Munții Rumija

La Bar, pe Munții Rumija, Sozina și Paštrović, la Virpazar, pe Lacul Skadar și până pe Lovćen și în Boka Kotorska, sunt multe sate și cătune ale vlahilor de odinioară, acum aproape toate părăsite cu pășuni bogate în fânețe în care, odată demult, vlahii, respectiv morlacii de pe coasta Mării Adriatice își păstoreau turmele de oi.

Costa Roșu

Bibliografie :

1. Maksim Lutovac, Bar – grad Feniks, Kulturni centar Bar, Bar, 2013.
2. Vladislav Kasalica, Kulturna baština Crne Gore, Bar, 2008.
3. Božidar Šekularac, Tragovi vlaha u Crnoj Gori, Editura EmmaBooks, Sebeș, 2012.
4. Miridita Zef, Vlasi u historiografiji, Hrvatski Institut za povijest, Zagreb, 2004.
5. Ðuro Batričević, Cvetko Pavlović, Kosta Rošu, Vlasi iz Crne Gore, Editura Fundației – Novi Sad, Editura Muzeului Banatului Montan - Reșița, 2004.

(Libertatea nr. 3747 din 26 iulie 2014)