Formarea poporului român 8/15

Apr 15, 2017

Deşi nu sunt suficient de explicite, izvoarele vechi lasă totuşi să se înţeleagă că Zalmoxis, Gebeleizis, Marte, Hestia, Bendis, ca zeităţi, erau adorate nu de un trib anume, ci de către geto−daci în totalitatea lor.

Scrisul la geto-daci

Aşadar, se poate vorbi de prezenţa unui ”panteon’’ la geto−daci (în sprijinul acestei afirmaţii situându−se gruparea marilor sanctuare de la Sarmizegetusa şi a altora asemănătoare în alte locuri ale Daciei), de unitatea lor spirituală şi de existenţa conştiinţei comunităţii etno−lingvistice.

Un alt element al religiei geto−dacice îl constituie aşa−zisă credinţa în nemurire. ”Nemurirea’’ a fost considerată adeseori ca un element specific concepţiei religioase a geto−dacilor, care i−ar fi deosebit între toate popoarele antichităţii. S−a considerat a fi o filosofie, o doctrină promovată de Zalmoxis a cărei esenţă ar fi credinţa în nemurirea sufletului.

Este posibil ca în vremea lui Burebista, marele preot Deceneu să fi săvârşit o adevărată reformă religioasă, conştient de autoritatea castei preotesti pe care o conducea şi de rolul major al religiei ca element de unitate politică a geto−dacilor. Această reformă nu a fost violentă, şi este foarte probabil că geto−dacii adorau în acest Marte nu numai pe zeul războiului, el având şi atribuţii care, poate, aparţineau altor divinităţi, cum ar fi cazul lui Zalmoxis, de pildă.

Strâns legată de viaţa lor religioasă, dacă nu cumva chiar parte a acesteia, sunt miturile şi riturile geto−dacilor. Mitul cel mai cunoscut este cel al lui Zalmoxis, dacă nu este cumva şi singurul despre care ştim ceva. Faptul că din tezaurul de mituri geto−dacice, pe care efervescentă culturala afirmată de acest popor ne da dreptul să−l presupunem că ar fi fost deosebit de bogat, s−a păstrat şi a ajuns până la noi în primul rând acest mit (mai degrabă ”mitul’’ mitului lui Zalmoxis) se datorează consemnărilor scrise ale unor autori străini.

Sacrificiile daco-geților dedicate lui Zamolxis

Curiozitatea stârnită de oamenii îndepărtatelor tărâmuri carpato−danubioano−pontice, ecoul acţiunilor geto−dacilor şi formaţiunilor lor politice, dar şi o recunoaştere a calităţilor intrinseci ale mitologiei lor au determinat această aplecare a scriitorilor antici asupra spiritualităţii geto−dacilor. Mitul lui Zalmoxis a reprezentat, probabil, cel mai important şi cel mai reprezentativ mit al geto−dacilor. Acest mit şi însuşi personajul său central s−au cristalizat devreme în lumea geto−dacică, ca rezultat al unor fenomene de sincretism desfaşurate pe diferite planuri cultural−istorice.

În epoca clasică a statului geto−dacic, cultul Zalmoxian scade ca intensitate, pentru ca mai târziu urmele sale să dispară, din diverse motive, din spiritualitatea daco−românilor şi din folclorul românesc.