Clopotele bisericii din Sălcița

Apr 28, 2017

Clopotele bisericeşti sunt parte componentă a cultului creştin şi instrumente de o importanţă deosebită. Glasul clopotelor este încărcat de semnificaţii, iar ecoul lor reuşeşte să schimbe rosturile pământene.

Clopotele vestesc începutul slujbelor creştine, ori marchează anumite momente importante ale lor, anunţă evenimente fericite, triste, alungă pericole naturale. De-a lungul anilor, şi chiar a secolelor, clopotele bisericii au avut aceeaşi menire şi pentru locuitorii satului Sălciţa.

Biserica Ortodoxă Română din Sălciţa, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost zidită în anul 1832. Dispunea de trei clopote, diferite ca dimensiune, care erau montate în turla bisericii.

Clopotul cel mare avea o greutate 283 de kilograme, cel mijlociu 192 de kilograme, iar clopotul cel mic cântărea 115 kilograme.

Dialogul dintre clopotele bisericii şi lumea satului era bine desluşit, a devenit apoi tradiţie, aceeaşi care există şi astăzi, acolo în sătucul dintre dealuri ca şi în tot ţinutul. Adică: atunci când clopotele se trag înainte de asfinţitul Soarelui anunţă credincioşii că a doua zi este sărbătoare ori Duminică. Când glasul lor e rar şi tânguitor, vestesc sfârşitul unei vieţi pământene. Dacă bate întâi clopotul cel mare este vorba de un bărbat, dacă bate cel mijlociu de femeie, iar cel mic pentru copil. Au mai răsunat clopotele Bisericii din Sălciţa şi în alte împrejurări, în caz de incendii şi în timpul războaielor, ori pentru a alunga furtuni năprasnice.

În timpul Primului Război Mondial, pe la jumătatea anului 1916, armata maghiară a hotărât să schimbe rostul celor trei clopote, adică să le transforme în muniţie. Sub privirile neputincioase ale sătenilor, clopotele au fost demontate şi aruncate la pământ, de fapt pe pavajul de piatră, acoperit anterior cu nisip. Clopotul cel mare nu a rezistat căderii, s-a spart.

După terminarea războiului, mai precis în anul 1919, Biserica din Sălciţa a procurat un clopot nou, pe cel mijlociu, care a fost adus de la Reşiţa. Armonizarea clopotului a fost făcută de Iova Vulcu-Brăica, conducătorul Corului Bisericii din Sălciţa.

Biserica a dispus doar de acest clopot timp de şapte ani.

În ziua de 12 martie 1926, prin contribuţia sălciţenilor, au fost cumpărate de la Ljubljana (Slovenia) încă două clopote, cel mare şi cel mic. Pe clopotul cel mare se află inscripţia: STROJNE TOVARNE IN LIVARNE LJUBLJANA, ŠT. 1612, iar pe cel mic: STROJNE TOVARNE IN LIVARNE LJUBLJANA, ŠT. 1613. Clopotele au fost aduse în sat cu mult alai şi apoi armonizate între ele de acelaşi Iova Vulcu-Brăica.

S-a scurs aproape un secol de când aceste clopote sfinte continuă să sune la Săciţa. Ele adaugă în fiecare zi un strop de perenitate în viaţa celor care râd şi plâng deopotrivă.

Gheorghe Vulcu

(Foaia codrenilor nr. 4)