Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Zeci de kilograme de canabis depistate la graniţa cu Serbia
Apr 28, 2017
Înainte cu câteva seri, poliţiştii de la Frontiera Moraviţa au depistat doi cetăţeni albanezi care au încercat să introducă ilegal în țară, pe la frontiera „verde”, aproximativ 34 kg substanță vegetală.
Unul dintre albanezi venea pe jos pe fâşia verde, a fost depistat, iar agenţii din comuna Moraviţa l-au găsit pe cel de-al doilea în maşină, pe drumul european, aşteptându-l pe cărăuş. Ambii au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la sediu pentru audieri. La percheziţie agenţii au descoperit 50 de pachete care conţineau 34 de kilograme de substanţă vegetală mărunțită, presupusă a fi canabis.
Cei doi bărbați au fost duși la sediul Poliţiei de Frontieră, ocazie cu care s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 37, respectiv 24 ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, introducerea sau scoaterea din țară precum și exportul ori importul de droguri de risc, fără drept, precum și complicitate la contrabandă calificată.
Cei doi cetăţeni albanezi au fost prezentaţi procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pe numele unuia dintre ei fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat judecătorului din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.
Articole similare selectate pentru tine
Percheziţii DIICOT la Vama Moraviţa
Acţiune de amploare marţi dimineaţa în Vama Moraviţa din judeţul Timiş. Punctul de trecere a frontierei este la această oră închis după ce ofiţeri DGA, procurori DIICOT şi mascaţi de la Jandarmerie au descins în vamă. Acţiunea vizează un grup infracţional format din 20 de poliţişti de frontieră şi aproximativ 30 de contrabandişti de ţigări.