Francezii din Banat, istoria unei colonizări

May 08, 2017

În anul 1770, în timpul colonizării făcute de Imperiul Habsburgic, peste 2.000 de familii de francezi din Lorena şi Alsacia, cât şi 639 de familii din Luxemburg, se stabilesc în jurul Timişoarei.

Lorenienii, alsacienii şi luxemburghezii vorbitori de limbă franceză s-au instalat lângă Timişoara, în urma colonizării făcute de administraţia de la Viena. Ei au înfiinţat sate pe drumul care duce spre capitala fostului Imperiu. Cea mai mare comunitate de francezi a fost cea de la Tomnatic, aflat la 60 de kilometri de Timişoara, spre graniţele cu Ungaria (Cenad) şi Serbiei (Jimbolia). „Francezii în Banat, bănăţenii în Franţa” (editura Marineasa), este titlul unei excelente cărţi scrise de timişoreanca Smaranda Vultur, care aduce în actualitate o istorie prea puţin studiată a francezilor din această zonă. Cu ajutorul acestei cărţi, am încercat să sintetizăm istoria unei populaţii care a urmat colonizarea în sens invers, după al Doilea Război Mondial. Au părăsit “heimatul” din Banatul pentru “ţara mamă” Franţa, care începând din 1948 a primit peste 10.000 de refugiaţi din Banat, atunci când din această zonă au emigrat peste 150.000 de etnici germani. Astăzi, în sudul Franţei, în provincia Roque-sur-Pernes, în Vaucluse, o stradă principală, unde se află şi primăria, se numeşte “La Rue du Banat”, iar pliantele publicitare ale localităţii provensale vorbesc despre “odiseea bănăţenilor”, destinul unei comunităţi care se destramă şi realcătuiesc sub presiunea marilor evenimente. „O parte din refugiaţii de război din Banat, care au ajuns în anii 1944-1945 pe teritoriul Austriei, sunt primiţi în 1948 în Franţa şi devin ulterior cetăţeni francezi, iar dintre ei, o mică parte ajung începând cu anii ’50 în Sud, în Vaucluse, la o distanţă de 26 de kilometri de Avignon, în satul La Roque-sur-Pernes”, susţine Smaranda Vultur, care în 1999 ajunge pentru prima dată în respectivele zone, printr-o bursă câştigată la Paris. Refugiaţii din Franţa au avut sprijinul dimplomatic al lui Jean (Hans) Lamesfeld, un bănăţean originar din Maşloc, dar cu descendenţă lorenă, care a organizat un Comitet al Francezilor din Banat la Viena. Datorită lui a fost posibil planul de a aduce în Franţa mai multe mii de bănăţeni originari din Banatul Timişoarei.

„Alsacienii şi lorenii au emigrat acum două secole pentru a coloniza Banatul, iar acum sunt din nou în Franţa” Despre cine sunt şi cine au fost aceşti şi-a făcut teza de doctorat francezul Pierre Guillot, în 1953. “Autorul ne poartă cu două secole în urmă, descriindu-ne în mai mult de jumătate din teză traseul sosirii coloniştilor în Estul Europei, pe teritoriul Banatului, de-a lungul secolelor al XVIII-lea, precum şi traseul invers, de data aceasta în secolul al XX-lea. În ciuda circumstanţelor istorice atât de diferite şi a unei distanţe temporale de 200 de ani, paralela dintre cele două istorii de colonizare în sesn invers serveşte cu un fel de patern discursului memorial privitor la imaginea bănăţenilor în Franţa. Alsacienii şi lorenii au emigrat acum două secole pentru a coloniza Banatul, iar acum sunt din nou în Franţa”, a precizat Smaranda Vultur. „În durere şi bucurii, ei nu au încetat să fie francezi în inima lor, astfel încât, după 200 de ani de absenţă, au revenit aceiaşi, neschimbaţi, poate chiar mai îndrăgostiţi de patria străbunilor lor”, scria Pierre Guillot. Conform unui articol publicat în Le Monde, în 9 mai 1946, din cele 4.580 de familii stabilite în Banat până în 1770 ca urmare a colonizării, 1.855 erau lorene, 873 erau alsaciene, 639 luxemburgheze şi 1.000 germane. „Autorul vorbeşte, ca mulţi alţii, despre germanizarea progresivă a acestei populaţii şi, pe de altă parte, despre eforturile făcute de acesta pentru a-şi menţine identitatea franceză în pofida presiunilor de tot felul….În acelaşi spirit, într-un articol publicat în 8 februarie1947 în , directorul ziarului, Maximilien Felsenstein, unul dintre cei care au susţinut proiectul lui Jean Lamesfeld, vorbeşte despre ”, a mai scris Smaranda Vultur.

Biserica Romano-Catolică din locaitatea franceză Tomnatic FOTO Banattera net

Francezii au fost germanizaţi şi chiar maghiarizaţi Noii colonişti vorbeau între ei şvăbeşte, în ciuda ascendenţei lor franceze, astfel că nu au fost primiţi prea bine în sudul Rezistenţei franceze. „Autoidentificarea cu eticheta de bănăţeni sau francezi din Banat pare să fi fost în aceste condiţii un colac de salvare, menit să pună în umbră atât cetăţenia abandonată sau retrasă, cât şi etnicitatea care dusese la exil şi refugiu”, a mai scris Vultur. De cealaltă parte a Europei, la Timişoara, Emil Botiş publică în 1949 o carte intitulată . Un recensământ din 1840 menţionează existenţa a 6.150 de francezi, în timp ce în recensămintele din 1910 şi 1930, ei nu mai sunt consemnaţi separat de germani. „Botiş explică această dispariţie a francezilor din statistici făcând referire la principiile recensămintelor respective, al căror criteriu prioritar este limba maternă a personelor înregistrate, limba pe care au învăţat-o de la părinţi şi care e vorbită în mod curent, adică germană, ce a înlocuit treptat franceza de origine: cei care vorbeau franceză în perioada colonizării, adică în secolul al XVIII-lea –dintre care I mare parte erau din Alsacia şi Lorena-, au fost germanizaţi sau chiar maghiarizaţi până la mijlocul secolului al XIX-lea”, a explicat Smaranda Vultur. Tomnaticul există încă pe teritoriul românesc al Banatului, în timp ce celelalte trei, "comune surori", cum li se spunea, Seltour, Charleville şi St.Hubert sunt azi dispărute sub localitatea numită Banatsko Veliko Selo de lângă Kikinda, pe teritoriul Banatului sârbesc. Asociaţia Descenbdenţilor Vechilor Colonişti Francezi din Banat În 1945, Tribunalul Timiş-Torontal acordă statutul de persoană juridică Asociaţiei Descendenţilor Vechilor Colonişti Francezi din Banat. Unul dintre cei mai mari susţintori ai francezilro bănăţeni a fost Stefan Frecot, născut la Timişoara, care a participat la Conferinţa de Pace de la Paris pentru a se alătura delegaţiei române care susţinea unirea Banatului cu România. Frecot a fost ales ca deputat independent în Parlamentul României, însă doar pentru scurt timp. „Spre a putea opune un stăvilar penetraţiei tendinţelor pan-germane, prevestitoare ale nazismului, dr. Stefan Frecot a pornit acţiunea având ca scop reeducarea descendenţilor foştilor colonişti din Alsacia-Lorena şi alte teritorii franceze anexate de imperialismul german la vechea lor naţionalitate franceză”, susţine Smaranda Vultur. Aceasta prezintă pe larg etapele acestei lupte, din care spicum:

Tomnatic se află la 60 de kilometri de Timişoara FOTO Panoramio

• La recensământul din 1927, locuitorii din comuna Tomnatic, judeţul Timiş, unde aproape toţi “şvabii” sunt originari din Alsacia şi Lorena, se declară unanim francezi. Acesta demers a dus la destituirea notarului comunei de către ministerul de interne a guvernului român care se afla în pact electoral cu germanii din România. Aceştia nu vedeau cu ochi buni redeşteptarea naţională a foştilor colonişti francezi, care putea ameninţa “unitatea germană”. - Locuitorii comunei Tomnatic cer guvernului româniei ca denumirea localităţii să fie schimbat în Barthou după numele omului politic francez. În comună trăiau locuitori cu numele Barthou despre care se spunea că sunt înrudiţi cu ilustrul om de stat francez, originar din Lorena. - În 1933, cu ocazia serbării bicentenarului comunei Merţişoara, azi Carani, care purta numele primului guvernator al Banatului, francezul Claude-Florimund de Mercy, au fost invitaţi şi compatrioţi din Alsacia-Lorena. - În 1939 se constituie Grupul Etnic German din România –organizaţie hitleristă, la care nimeni în afara descendenţilor coloniştilor francezi nu s-a opus. Frecot a prezentat un memoria Guvernului, cerând să fie recunoscută minoritatea etnică a francezilor din Banat. Din organizaţie urmau să facă parte toţi cei care puteau dovedi prin acte că sunt descendenţi ai foştilor colonişti francezi. - După eliberarea României de sub dominaţia fascistă, ia naştere oficial “Asociaţia descendenţilor foştilor colonişti francezi din Banat”. - Asociaţia a obţinut aprobarea pentru înfiinţarea unei grădiniţăe de copii şi şcoala elementară în limba franceză din comuna Tomnatic, care a funcţionat din 1945 până în 1948.

Stefan Both

   Foto sus: Roque-sur-Pernes