Irlandezii, sclavii albi

Jun 02, 2017

Comerțul de sclavi irlandezi a început atunci când James al VI-lea a vândut Lumii Noi 30 de mii de deținuți irlandezi în calitate de sclavi. În proclamația sa din 1625 se menționa ca deținuții politici să fie exilați peste mare, iar de-acolo să fie vânduți colonizatorilor englezi în India de Vest.

Regii James al VI-lea și Charles I, de asemenea, au întreprins o mulțime de acțiuni menite să subjuge poporul irlandez. Iar Oliver Cromwell a continuat aceste practici prin care îi priva de drepturi umane pe irlandezi, scrie cocoon.ro.

La mijlocul secolului al XVII-lea, irlandezii reprezentau cea mai mare parte din sclavi, fiind vânduți cu precădere în Antigua și Montserrat. La acea vreme, 70% din populația din Montserrat o constituiau sclavii irlandezi. Astfel Irlanda s-a transformat foarte repede într-o sursă importantă de marfă umană pentru comercianții englezi de sclavi. Majoritatea primilor sclavi aduși în Lumea Nouă au fost sclavii albi.

În perioada 1641-1652, peste 500 de mii de irlandezi au fost uciși de către britanici, iar alții 300 de mii au fost vânduți în sclavie. Timp de doar un deceniu, populația irlandeză a scăzut de la 1,5 milioane la 600 de mii. Se destrămau familiile, întrucât britanicii nu permiteau bărbaților să-și ia cu ei femeile și copiii în călătoria peste Oceanul Atlantic. În rezultat, a apărut o întreagă populație de femei și copii vulnerabili și fără adăpost, care, potrivit deciziei britanicilor, urmau să fie vânduți la licitație.

Până la mijlocul secolului al XVII-lea, peste 100 de mii de copii irlandezi, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, au fost despărțiți de părinții lor și vânduți în robie în India de Vest, Virginia și New England. Timp de un deceniu, 52 de mii de irlandezi (femei și copii) au fost vânduți ca robi în Barbados și Virginia. Alți 30 de mii de irlandezi (bărbați și femei) au fost scoși la licitație. Iar în anul 1656, după ordinul lui Cromwell, 2 mii de copii irlandezi au fost trimiși spre a fi vânduți în sclavie colonizatorilor englezi, tocmai în Jamaica.

Mulți evită să-i numească sclavi pe irlandezi, preferând să folosească termenul de ”muncitor contractat” pentru a descrie ceea ce li s-a întâmplat irlandezilor. Dar, de fapt, în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, irlandezii au fost tratați, în cel mai crunt mod, ca marfă umană destinată vânzării și licitației.

Spre exemplu, comerțul cu sclavi africani a început abia în această perioadă. Multiple mărturii documentate atestă că sclavii africani, ce nu erau adepți ai doctrinei catolice, detestate de către englezi, deseori erau tratați mult mai bine decât irlandezii, confrații lor de suferință.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, prețul estimat al sclavilor africani era destul de înalt (50 de lire sterline), în timp ce sclavii irlandezi erau mult mai ieftini, pentru ei plătindu-se mai puțin de 5 lire sterline. Dacă stăpânul îl vătăma sau chiar îl bătea până la moarte pe un sclav irlandez, atunci acest lucru nu era considerat o crimă, ci doar o pierdere financiară, mult mai mică decât în cazul uciderii unui sclav african.

Comercianții de sclavi au prins repede ideea de a reproduce femeile irlandeze, atât pentru plăcerea personală, cât și din considerente de profit. Astfel, copii născuți erau și ei sclavi, fapt ce ducea la creșterea forței de muncă gratuite, spre beneficiul stăpânului.

Chiar dacă femeile irlandeze reușeau într-un final să scape de robie, copiii lor rămâneau totuși sclavi la fostul lor stăpân. Anume din acest motiv, femeile-mame deseori renunțau la libertate, pentru a fi alături de copii.

Cu timpul britanicii au găsit o metodă nouă de a-și îmbunătăți poziția pe piața sclaviei: ei împerecheau femeile și fetele irlandeze (în unele cazuri, și cu vârste de până la 12 ani) cu bărbații africani pentru a obține sclavi cu aspect nou. Noii sclavi, mulatrii, aduceau mai mult venit decât sclavii irlandezi, dar, în același timp, le permiteau comercianților să evite cheltuielile în plus pentru sclavii africani.

Această practică a durat decenii la rând și a devenit atât de răspândită încât în anul 1681 a fost adoptată o lege prin care se interzicea împerecherea femeilor irlandeze cu bărbați africani în scopuri comerciale. Dar această interdicție a fost impusă doar pentru că practica aducea daune unei companii de transport maritim a sclavilor.

Marea Britanie a continuat timp de mai bine de un secol să furnizeze zeci de mii de sclavi irlandezi. Potrivit martorilor, după revolta irlandezilor din 1798, mii de irlandezi au fost vânduți în sclavie, atât în America, cât și în Australia.

Nu există nici o îndoială că irlandezii au experimentat toate ororile sclaviei la fel de mult ca și africanii. De asemenea, nu există dubii că orice locuitor nativ mulatru ce poate fi întâlnit astăzi în India de Vest, cel mai probabil că are strămoși atât de origine irlandeză, cât și de origine africană.

În 1839, Marea Britanie a decis să abandoneze aceste practici satanice și să înceteze furnizarea de sclavi. Deși această hotărâre nu influența nicicum activitatea piraților, noua lege, cu timpul, a pus capăt suferinței irlandezilor.

Dacă cineva, indiferent de ce rasă, consideră că robia a fost soartă nedreaptă doar pentru africani, atunci se înșală amarnic. Robia irlandeză nu trebuie nicidecum ștearsă dim memoria noastră.