Documente vechi despre prezența unei numeroase comunități vlahe în orașul Bakar din Croația

Jun 12, 2017

Orașul Bakar de pe litoralul adriatic croat datează de pe vremea ilirilor și pe atunci se numea Valcera. Romanii i-au schimbat numele în Buccari și în acest oraș odinioară au trăit foarte mulți vlahi, care în secolul al XVII-lea erau organizați într-o comună vlahă, avându-și judele ei și în urma lor au rămas doar toponime și legende.

Orașul Bakar din golful omonim, este așezat la vreo 15 km distanță de Rijeka, pe litoralul adriatic croat. Bakar este un oraș minunat, cu un trecut îndelungat. Port comercial pe vremea romanilor, centru politic în Evul Mediu, fiind în componența județului Vinodal din anul 1225 și proprietate a francopanilor, în 1550 devine proprietate a familiei de nobili croați Zrinski.

Într-o perioadă, Bakar a aparținut Veneției, perioadă în care s-a dezvoltat ca centru minier și industrial de prelucrare a cuprului. În anul 1671, orașul este preluat de maghiari, iar în 1692, de austrieci, fiind alipit litoralului austriac de atunci.

În 1776, Maria Terezia a proclamat Bakarul oraș liber, de asemenea și portul Bakar. Urmează o perioadă de dezvoltare a construcției navale și a navigației. Din păcate, în timpul asupririi franceze dezvoltarea stagnează, până în anul 1822, când orașul revine guvernatorilor croați.

Cetatea din Bakar

Se spune că în anul 1856 proprietarii de nave din acest oraș au avut în Marea Adriatică 60 de ambarcațiuni cu pânze. În anul 1875, aici s-a înființat Societatea Navală Croată, care a dispus de trei vapoare mari și de o navă maritimă cu aburi. Odată cu construcția căii ferate Karlovac-Rijeka, în anul 1873, portul Bakar își pierde însemnătatea, iar transportul naval se concentrează din întreaga zonă continentală spre porturile Rijeka și Trieste. Astfel, Bakar devine doar un centru industrial. Aici se construiește fabrica de prelucrare a cocosului și turnătoria de minereu, care, în loc să contribuie la dezvoltarea orașului, poluează întreaga regiune.

În prezent, la Bakar funcționează micul șantier naval în care se construiesc vaporașe de pescuit sau se repară navele mici pentru transportul marfar.

Acestea au fost câteva date despre acest oraș-port unde, demult, au trăit vechii vlahi care au lucrat în port și pe navele comerciale, fiind chiar și proprietari ai multor dintre acestea. Din păcate, pare-se că nu au rămas multe de scris despre ei sau că nu au apărut încă la lumina zilei documentele care vorbesc despre prezența lor aici. Aflăm, însă, că vlahii au populat și unele ținuturi în care până astăzi nu au fost niciodată și niciunde amintiți, cu toate că la Bakar și peste tot în golf s-au păstrat, de-a lungul veacurilor, toponime și denumiri vlahe ale unor construcții vechi. Un exemplu este Poarta Vlahă, adică Poarta de Răsărit a Cetății, respective a Orașului Vechi. Am aflat la fața locului că locuitorii orașului încă și astăzi îi numesc vlahi pe locuitorii din Hreljin, sat la nord de Bakar.

De altfel, unul dintre cele mai vechi documente cu privire la prezența vlahilor aici este ,,Contractul cu bakranii", semnat în iulie 1642, care se păstrează în arhivele Academiei Croate de științe și Arte din Zagreb, publicat în traducere croată (din latină) de academicianul Lujo Margetić. Acesta este doar unul dintre contractele păstrate aici, semnate de vechii vlahi cu autoritățile orășenești din Bakar, Grobnik și Hreljin.

Contractele feudalilor cu „supușii” lor (despre care este vorba), oricât de ciudate ar părea acum, nu au fost neobișnuite pe acele vremuri în Istria și pe insulele din golful Kvarner. ,,Supușii" au fost fost ademeniți, în diferite moduri, să semneze contractele. Toate contractile aveau aproape același text, compus din două părți. Prima parte a cuprins obligațiile financiare și de muncă ale „supușilor” (ale vlahilor), iar în partea a doua erau enumerate mai multe articole de natură statutară.

În textul contractelor apar două categorii de „supuși”: cnapii și libertinii, fără a se aminti obligațiile lor. Acestea sunt enumerate detaliat în partea a doua și anume: plătirea taxei pentru casă; plătirea taxelor pentru oi (la 40 de oi, o oaie, la 80 de oi, o oaie cu miel); transportul de marfă cu căruța în Croația (odată pe an) și un bou, cu ocazia vizitei lui Zrinski.

De aici reiese că în Bakar comunitatea vlahă era foarte numeroasă (altfel nu ar fi fost amintită aparte în aceste documente) și că populația orașului era împărțită în două comune: cea croată și cea vlahă, care erau în relații bune. Fiecare dintre aceste două comune își avea organelle ei de conducere. Potrivit contractelor amintite, comuna vlahă avea judele ei, numit vallachorum, fapt care dovedește autonomia ei.

În documentele păstrate din acele vremuri, se scrie că în anul 1608, au fost achitate taxe în valoare de 195 libri, ceea ce însemană că la vremea respectivă în orașul Bakar au existat 39 case de vlahi, fiind vorba doar de vlahii care aveau mai puțin de 40 de oi.

Astfel, se poate conchide că la Bakar și în împrejurimi au trăit mult mai mulți vlahi, având în vedere că majoritatea erau păstori și aproape toți aveau peste 40 de oi. Cu vremea, comuna vlahă s-a destrămat, fiindcă mulți din membrii ei s-au asimilat, iar o parte bună au parasite orașul Bakar și cătunele de păstori din apropierea acestuia. Au devenit marinari și s-au mutat pe litoral, la Kosterna și în cătunele din apropierea acesteia sau în munți, la Draga și Hreljin.

Foto: Orașul Bakar și golful omonim

Costa Roșu

Libertatea nr. 3761 din 2014