Influența iudaică asupra istoriei secolului XX

Jun 16, 2017

Ivor Benson a fost, ca şi Douglas Reed, un jurnalist britanic participant la evenimentele care au trasat caracterul şi destinele secolului nostru.

Ivor Benson

A scris pentru ziarele The Daily Express şi The Daily Telegraph din Londra şi The Rand Daily Mail din Johannesburg, Africa de Sud, iar din 1964 până în 1966 a fost consilierul pe probleme de informaţii al primului ministru Ian Smith al Rhodeziei (astăzi Zimbabwe). Astfel, a fost observator direct şi imediat al acţiunii de distrugere a civilizaţiei şi economiei continentelor din emisfera sudică. Cartea The Zionist Factor nu este o analiză istorică continuă, ci o serie de discuţii ale diferitelor aspecte ale ofensivei dirijate împotriva creştinismului şi civilizaţiei sale. Unele au apărut sub formă de articole în revista lunară a autorului, Behind the News (În spatele ştirilor) apărută în Africa de Sud.

Publicată pentru prima dată în 1986 şi apoi, cu adăugiri, în 1992, această carte continuă analiza făcută de Douglas Reed în monumentala sa carte Controversa Sionului, cu fapte petrecute după scrierea acelei cărţi, care se opreşte în 1956. Iată ce scriu profesorii evrei de istorie de la universităţile occidentale. Prof. Hannah Arendt: „Azi se simte mai mult ca oricând nevoia de a studia imparţial şi veridic istoria evreilor. Direcţiile politice ale secolului 20 au plasat evreii în centrul iureșului evenimentelor. Problema evreiască şi antisemitismul au devenit catalizatorii unui război mondial de o ferocitate nemaiîntâlnită” (The Origins of Totalitarianism, p. XIV). Prof. Henry L. Feingold de la Universitatea de Stat din New York, spune: „Prezența evreilor face ca cercetarea istorică modernă să nu aibă succes şi să nu-și poată aplica metodele”. Cu alte cuvinte, e voie să studiezi istoria, dar nu cumva să studiezi participarea evreilor la evenimente. Autorul însă se concentrează nu asupra prezenței evreilor, ci a sionismului ca factor politic al secolului, căci în acest secol religia iudaică a fost înlocuită aproape total de pofta de supremaţie mondială, ca liant care cimentează unitatea de acţiune şi exclusivismul cu care evreii preiau puterea şi averile din mâna restului oamenilor.

Autorul declară că nu are sentimente ostile evreilor, ci că ar vrea să-i vadă exact ca pe ceilalţi oameni, trăind exact ca ceilalţi oameni şi împreună cu ceilalţi oameni, înfrăţiţi cu ei; căci asimilarea evreilor nu a fost niciodată dificilă pentru niciun popor gazdă, evreii fiind, din punct de vedere rasial, exact ca ceilalţi oameni care populează Europa şi America de Nord. Sioniștii însă îi acuză de antisemitism pe cei care le întind mâna evreilor şi vor să se înfrăţească cu ei. A acuza de antisemitism pe cineva care vrea să-i vadă pe evrei înfrăţiţi cu restul populaţiei şi asimilaţi de naţiunea în care au pătruns înseamnă a perverti adevărul.

Conducătorii sionismului reacţionează cu furie dezlănţuită şi cu spaimă când îi văd pe ne-evrei dornici să asimileze evreii; iar ne-evreii reacţionează şi ei negativ când văd în mijlocul lor un grup compact, care formează un corp străin în structura socială şi refuză cu superioritate să respecte normele morale şi de comportare ale acelei structuri. Dar, dacă prezența acestui grup duşmănos normelor de morală şi comportare a dus la prăbuşirea civilizaţiei occidentale, de vină nu este atât grupul compact care a luptat pentru distrugerea civilizaţiei occidentale, cât popoarele occidentale care au permis să fie create în societatea lor condiţii de insalubritate morală şi politică, în care a putut înflori un germene ostil, care a reuşit să le distrugă civilizaţia.

Cu alte cuvinte, supremaţia sionismului în Occident nu este cauza, ci simptomul prăbuşirii Occidentului.

F. V.