Quo Vadis, Basarabia?

Jun 22, 2017

Perspectivele Ucrainei devin mult mai clare, în special, după ultima cuvântare a preşedintelui ucrainean P. Poroşenko legată de obţinerea regimului liberalizat de vize ucrainenilor, în care liderul ucrainean prin versurile lui M. Lermontov „Proşceai nemîtaia Rossia (Adio, Rusie nespălată)" a dat un ultim semnal clar Rusiei. Basarabia însă, acest colţ de ţară atât de prost guvernat, aidoma unei corăbii naufragiate fără cârmaci, mai oscilează încă între est şi vest, între ţărmul rusesc şi cel european.

Basarabia astăzi se află într-o situaţie fără precedent în ultimii 28 de ani. Până la alegerile din 2018 a mai rămas ceva mai mult de un an însă pe segmentul de dreapta rămâne acelaşi haos şi incertitudine: o mulţime de partiduţe cu lideri orgolioşi şi miopi; o intelectualitate divizată, surdă, mută; o turmă fără păstor înconjurată de haite de lupi. Liderii puzderiei de partiduţe liberale se comportă de parcă nu s-a întâmplat nimic. Se vor activiza puţin în preajma alegerilor şi vor lua tradiţional sub un procent. Acesta poate fi succesul major al partiduţelor unioniste de pe dreapta. Este un comportament inexplicabil al lideraşilor de partiduţe de pe dreapta. Având un potenţial electorat de peste 30% (cam atâţia se declară pentru unirea cu Ţara!) aceşti lideraşi orgolioşi nu vor fi în stare să-l valorifice. Deocamdată acest segment electoral se aseamănă cu o turmă de oi fără păstor. Am mai spus-o şi o mai spun: existenţa pe dreapta a puzderiei de partiduţe PL, PLR, PNL, Dreapta este inexplicabilă, contraproductivă dacă se doreşte într-adevăr Reunirea cu Ţara.

Aşa cum stau lucrurile, mai corect aşa cum au fost aşezate lucrurile de către (ştim noi cine!), în viitorul parlament vor accede cu putere de decizie două partide: PSRM şi PDM. În lipsa unei a treia forţe aceste două partide, foarte apropiate ideologic şi coordonate (ştim noi de cine!) vor readuce Basarabia în bârlogul rusesc. Iar pentru Rusia aceasta devine de o importanţă majoră în situaţia actuală a relaţiilor ruso-ucrainene. Expresia din ultima cuvântare a preşedintelui ucrainean Poroşenko (legată de obţinerea regimului liberalizat de vize) l-a afectat puternic pe Putin. Nu atât versurile din poezia lui M. Lermontov l-au afectat ci conştientizarea tot mai profundă că Ucraina a divorţat de Rusia pentru totdeauna şi că mâinile îi sunt legate tot mai mult de susţinerea Ucrainei de către occidentali. Chiar dacă pe parcursul ultimilor 25 de ani Ucraina nu ne-a fost prietenă, dimpotrivă această enclavă rusească rmn este şi copilul ei conceput împreună cu Rusia, acum ea reprezintă pentru Republica Moldova un fel de scut. Şi această şansă istorică pentru Republica Moldova cât nu e de straniu, s-au putea să vină din partea Ucrainei. Şi aceasta nu va fi un act de binefacere din partea ei ci promovarea propriilor interese. O Transnistrie rusească, capabilă să se răsfrângă asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, poate să creeze mari probleme în spatele vestic al Ucrainei. De asemenea, angajamentul Ucrainei luat faţă de Uniunea Europeană de securizare a hotarelor de est ale Uniunii Europene, ar putea cere anumite acţiuni din partea Ucrainei. Informaţia apărută în unele surse de informare ucrainene despre posibilitatea unui schimb de teritorii între Ucraina şi Republica Moldova (iar aceasta ar fi în conformitate cu Acordul de la Helsinki): regiunea transnistreană în schimbul Basarabiei de sud, pare să fie una verosimilă. Acest schimb ar fi benefic ambelor părţi (dar şi Uniunii Europene!): Ucraina scapă de această sulă'n coastă a Rusiei, obţinând şi un teritoriu cu o infrastructură relativ dezvoltată. Republica Moldova cedează un teritoriu pe care nu-l guvernează şi nu are nicio şansă să-l mai guverneze vreodată (doar în cazul transnistrizării întregii Republici cum doreşte Putin prin Dodon), recâştigă un vechi teritoriu al Moldovei istorice cu ieşire la mare jinduit de mai toate imperiile: roman, bizantin, turc, rus. Iar Uniunea Europeană – o securizare a hotarelor de est. Acest lucru îl înțelege foarte bine Kremlinul. De aceea proiectul „Republica Moldova" realizat de Putin prin Dodon ş.a. capătă pentru Kremlin o importanţă strategică majoră. Putin a ţinut până acum în suspans această enclavă pe nume rmn, aşteptând condiţii mai favorabile pentru Rusia. Rusia avea toate pârghiile pentru a impune Transnistria să accepte propunerile lui Voronin, mai târziu ale lui Dodon privind federalizarea Republicii dar deocamdată nu a făcut acest lucru. De ce? Ce planuri ascunse are Kremlinul? Se pare că situaţia relaţiilor ruso-ucrainene va forţa luarea acestei decizii. Iar aceasta s-ar putea întâmpla în anul viitor când aşa cum ia cerut Putin lui Dodon (şi aşa cum stau lucrurile astăzi pe dreapta-centru dreapta), forţele proruse vor lua majoritatea în parlament. Dodon merge ca tancul. Îşi formează tot soiul de structuri (cum ar fi, de exemplu, ultima creatură a lui – un fel de sfat al înţelepţilor, printre care l-am văzut şi pe Victor Borşevici!; crearea funcţiei de consilier pentru Diasporă ş.a.), pe care le foloseşte în scopuri pur partinice (se pregăteşte omul de alegerile parlamentare din a. 2018. Ordinul lui Putin se execută nu se discută!). Acest kremlinez a ajuns până la „trădări de ţară" în postura sa de preşedinte! (cum ar fi criticarea expulzării celor 5 spioni ruşi (din sutele existenţi pe teritoriul Republicii Moldova!) care nici măcar nu-şi mai ascundeau activitatea, comportându-se ca la ei acasă (de fapt întreaga Republică Moldovă este privită de ruşi ca o Transnistrie a lor)). Aflat în fruntea Consiliului de Securitate acest trădător de neam mai putem fi siguri în securitatea noastră? Pentru orice om normal cu puţină gândire a devenit clar că kremlinezul Dodon, în calitatea sa de slugă a lui Putin, va promova aici în acest colţ de ţară doar interesele geopolitice ale Rusiei. Să te întâlneşti cu ţarul de la Kremlin de cinci ori în doar cinci luni este un succes al Kremlinului. Nici domnitorii fanarioţi nu făceau vizite atât de dese la Istambul! Este vina noastră, a celora care i-am dat această jucărie jinduită pe nume „preşedinţia". Iar acum culegem roadele prostiei noastre.

Ei bine, se pare că anumite mişcări pe dreapta au început să se petreacă! Şi-au unit eforturile A. Şalaru şi dna A. Guţu, constituind un singur partid de dreapta „Partidul Unităţii Naţionale". Este un lucru salutabil însă, luând în consideraţie specificul politicii basarabene, până a ajunge la această „Unitate Naţională" e o cale atât de lungă. Iar noi avem la dispoziţie atât de puţin timp până la alegerile din 2018. Însă prezenţa unioniştilor în viitorul parlament este strict necesară, este chiar una vitală. S-ar putea ca istoria să ne mai ofere o şansă de a ne Reuni cu Ţara dar cine să o accepte într-un parlament dominat de antiromâni? Părerea mea este că crearea unui nou partid nu reprezintă soluţia problemei. Apariţia unui nou partid în situaţia când celelalte partiduţe rămân, nu are nicio şansă să redreseze situaţia pe dreapta. Este nevoie de o unificare majoră a forţelor cu înglobarea tuturor partiduţelor de dreapta. Dar cine să o facă în situaţia când sunt atâtea interese meschine, atâta rânză în jur? Trebuie să apară o personalitate, de care să asculte şi rânzoşii lideraşi de partide. Sau să vină cu un mesaj unionist clar, şi în primul rând realizabil, astfel încât să-i lase dezarmaţi pe aceşti înfoiaţi în pene lideraşi. Speranţa este mare ca aceste mişcări haotice pe dreapta să se adune într-un singur şuvoi cu o direcţie de curgere bine definită. Nu cred să fi pierdut complet simţul autoconservării.

Valeriu Dulgheru