Mass-media la românii din Voivodina 1/20

Jul 12, 2017

Despre gazetăria în limba română și despre începuturile ei pe meleagurile Banatului iugoslav, respectiv despre trecutul presei noastre de aici, s-a scris foarte puțin, ba chiar puțin de tot.

Numeroși ziariști de profesie, dar și colaboratori însemnați ai gazetelor bănățene românești din trecut cu excepția unui număr mic de gazetari a căror activitate publicistică a avut, de fapt, un răsunet puternic în viața noastră publică, au fost dați uitării. Or, adevărul este că din rândul cărturarilor noștri bănățeni s-a recrutat un număr relative mare de ziariști, care nu numai au redactat, în același timp și la cele mai de seamă publicații românești de pe atunci. Unii dintre aceștia ca, bunăoară, Paul Iorgovici, Damaschin Bojincă, Iosif Tempea, Avram Imbroane, Petru Țepeneag, Ion M. Roșu inițiind chiar apariția mai multor publicații perioadice la Viena, Buda, Lugoj, Timișoara...

Multă vreme se consideră că în afară de periodicele Opinca, Educatorul și Nădejdea, de mai târziu, românii de pe meleagurile iugoslave ale Banatului nu aveau de loc presa lor, ci se alimentau doar din gazetele primite din alte părți. Adevărul, însă, este că și în Banatul nostru au apărut numeroase ziare, chiar și politice, apoi ziare cu caracter economic și social, reviste literare și de educație și învățământ, ba unele dintre ele și cu pretenții științifice. Toate, însă, pe măsură timpului ți acelora care le-au editat și leau scris.

Până în anul 1918, când Banatul era sub dominația habsburgică, ziarele în limba română aveau o circulație comună pe întreg teritoriul locuit de români, indiferent unde erau editate: la Timișoara, Lugoj sau Vârșeț, la Brașov, Budapesta sau la Viena, încercând să exprime deopotrivă interesele politice, economice și culturale ale românilor de pe teritoriul statului slav.

Paul Iorgovici

Apariția presei propriu zise în Europa s-a produs încă în perioada ascensiunii burgheziei, astfel că deja în a doua jumătate a secolului XVII-lea apar și primele cotidiene, pe când în țările Românești, primele publicați apar abia în deceniul al trilea al secolului XIX. Este vorba de Curierul românesc, în primăvară anului 1829, la București, redactat de Ion Eliade Rădulescu; Albina românească a lui Gheorghe Asachi, la Iași, la 1 iulie1829 și, un deceniu mai târziu, la Brașov, Gazeta Transilvaniei, redactată de George Barițiu. Înainte, însă, de apariția acestor publicații, cunoscutul scriitor și cărturar bănățean, avocatul vârșețean de mai târziu, Paul Iorgovici pune, la Viena, temeliile presei românești.

Anume, în anul 1794, scoate, împreună cu Ioan Molnar, primul ziar românesc. Din păcate un singur număr, fiind că imediat ce autoritățile politice au prins vestea, Guvernul austriac a luat măsuri în vederea interzicerii lui, pe motivul că „editarea ziarului nu a fost încuviințată de autoritățile publice”, dar mai ales că o astfel de gazetă românească, cunoscând ideile de care erau conduși redactorii ei în toată activitatea lor politică, „putea ușor să devină un instrument puternic de propaganda revoluționară și de răspândire a mișcărilor de luptă pentru libertate pornite din Franța și în acest fel putea periclita liniștea internă a statului”.

Deși apariția acestui ziar, al cărui nume nu ne este cunoscut, era sestată fiind că Guvernul de la Viena, văzând în emanciparea românilor un pericol pentru Imperiul lui Iosif al II-lea, reținem că această primă încercare marchează, totuși, începutul presei românești în general. După eșuarea acestei nobile inițiative, Ioan Molnar se retrage la Sibiu unde încearcă, în 1798, să scoată o altă gazetă.

Bineînțeles că nu reușește nici aici, iar Paul Iorgovici părăsește Viena și se stabilește, la inițiativa episcopului Șacabent, la Vârșeț unde funcționează o vreme, ca avocat consistorial, apoi ca profesor la Liceul Inferior din oraș. La Vârșeț, Iorgovici este de asemenea preocupat de editarea unei gazete. Acesta ar fi fost, în realitate, motivul revenirii lui în Banat. Unii cronicari ai vremii susțin că Iorgovici a reușit, totuși, să scoată la Vârșeț gazeta planificată, dacă ea a fost, după apariția primului număr (confiscat), interzisă de autoritățile locale. Alți cronicari susțin, însă, că Iorgovici nu și-a putut realiza ideea fiindcă în atmosfera oprimării populației românești din Banat nu se puteau crea condiții pentru editarea unei gazete în limba română și mai puțin pentru asigurarea mijloacelor necesare. Oricum, adevărul este că Iorgovici ajunge pe această temă în conflict cu autoritățile, astfel că, fiind acuzat, și-a pierdut postul de avocat, iar după aceea a fost aruncat în temniță.

La trei decenii după apariția primului ziar românesc al lui Iorgovici, la Viena, avocatul vârșețean Damaschin Bojincă, împreună cu tipograful Zaharia Carcaleci, scoate la Buda periodical Biblioteca românească. Cu mici întreruperi, publicația lui Bojincă apare până în anul 1828. În Biblioteca românească, Bojincă își publică lucrările sale despre Dimitrie Cantemir, Mihai Viteazul și Radu Șerban. Tot pe atunci, în 1827, apare și primul număr al gazetei Fama Lipschii, prima publicație românească de economie și comerț. În deceniile următoare (IV, V, VI), românii bănățeni trec printr-o perioadă politică și socială de grea încercare, de șicanare și prigonire a cărturarilor lor de către autoritățile politice astfel că în condițiile acelea de absolutism deghizat nu se mai pomenește de nici o încercare gazetărească. Eftimie Murgu, conducătorul revoluției bănățene din 1848, scoate totuși, în anul revoluției, un ziar românesc litografiat cu scopul de a informa românii bănățeni cu programul de luptă și desfășurarea evenimentelor. În coloanele sale, ziarul lui Murgu face „propagandă de redeșteptare națională și propagandă electorală”, în același timp.

Mulți, însă, dintre cărturarii români de la noi și din Banat în general colaborau în perioada respective la ziarele din Ardeal. În paginile vechi publicații ale lui George Barițiu, om politic, publicist și istoric român, Gazeta Transilvaniei, citită și în Banat, dar și în Foaia pentru minte, inimă și literatură, tot a lui Barițiu, își publică lucrările sale Nicolae Tincu Velea, cel dântâi protopop roman al Vârșețului, cunoscut profesor și istoric bănățean, care „avea și un condei de gazetar desăvârșit”. Bogata lui corespondență la presa vremii oferă prețioase informații despre frământările politice ale acelor vremuri în Banatul nostru. În arhivele ale Vârșețului tot se mai păstrează numeroase documente scrise de acest cărturar.

Costa Roșu

Scrieri despre noi românii de pretutindeni, Editura ICRV și Editura Eurostampa, Zrenianin – Timișoara, 2013