Mass media la românii din Voivodina 4/20

Aug 11, 2017

Următoarea revistă, tot lunară și tot de specialitate, am zice, foarte apreciată, care de asemenea a tratat, în paginile ei, probleme de educație și învățământ, a apărut la Oravița și Coștei (1909 – 1913), apoi la Lugoj și Reșița (1914). Primul redactor și director al acestei reviste a fost distinsul pedagog Petru Bizeria, pe atunci învățător la Coștei.

La Lugoj, de redactarea Educatorului se ocupă cunoscutul compositor bănățean, marele conducător de coruri, învățătorul Ion Vidu, iar la Reșița, învățătorul Petru Bandu. Fiind o publicație a Asociației învățătorilor, Educatorul a urmărit activitatea fondatorului, prin rapoarte, informații, lecții practice, sprijinind interesele învățătorilor prin intermediul organizației lor de breaslă dar, totodată având și scopul – așa după cum era indicat și pe copertă – să contribuie la „educația poporului”.

Revista a abordat, în coloanele ei, variate probleme pedagogice, de metodică și literatură, a publicat cronici bibliografice, recenzii, portrete ale scriitorilor consacrați, ale învățătorilor bănățeni și cărturarilor cunoscuți. Dar, fiind organ al Asociației învățătorilor din dieceza Caransebeșului, Educatorul nu a cuprins, din păcate, în paginile sale, activitatea școlilor de pe întreg teritoriul Banatului iugoslav, ci număr a celor din jurul Vârșețului și Biserici Albe. Datorită conținutului interesant, revista a fost, totuși, citită și în satele românești din nordul Banatului, bucurându-se și aci de un real prestigiu. După ce Petru Bizeria s-a retras din fruntea revistei, Educatorul și-a schimbat sediul redacției și tipografia iar după aproape un an și-a interrupt apariția.

Și, încă o revistă de început, Familia din Romanpetre (Petrovasâla, respectiv Vladimirovațul de azi) care a apărut în anul 1910, la inițiativa lui Ioan Țințariu, proprietar și editor, pare-se și redactor responsabil, trecându-și însă numele sub pseudonimul Dorin. Este vorba de revistă lunară (15 martie – 15 iunie 1910), de „literatură, instruire, petrecere și umor”, cu rubrici permanente de versuri și proză, în general a autorilor de aici, de pe meleagurile noastre bănățene, apoi știri din „sat și satele din jur”, cugetări, maxime, anecdote, glume, povețe, proverb și ghicitori și, neânlocuita Poșta redacției.

Opt ani mai târziu, imediat după terminarea Primului Război Mondial, între anii 1918-1919, perioada de provizorat în Banat, înainte de semnarea tratatului de pace de la Versailles, a apărut, la Vârșeț, gazeta Opinca. Inițiatorul acestei, de fapt, prime gazete românești, din partea iugoslavă a Banatului, a fost Petru Bizeria, fostul redactor responsabil al Educatorului, împreună cu prietenul său învățătorul Patrichie Rămneanțu, pe timpuri administrator-contabil la revista lui Bizeria. Bizeria deține, noua revistă, funcția de redactor responsabil, iar Rămneanțu de director. Primul număr a apărut la 11 noiembrie 1918, având ca subtitle Foaie populară, iar motto Sus, opincă sus.

Politica de redactare a noi gazete este schițată, pe scurt, în editorialul primului număr, adresat tuturor „cari au purtat și poartă opinci”: „Curată și nemărginită dragoste vă vom da fraților, prin foaia această... Sfaturi și învățături folositoare... Care sânt drepturile și dorințele voastre... Veți înțelege că drepturile de popor liber, falnic și bogat vor trebui apărate cu tărie. Stăm în pragul tuturor celor de un neam și un sânge și ca unirea această să fie o unire temeinică și trainică, să ne îndeplinim dorințele cu sfințenie, cu dragoste frățească a unui frate pentru unul și a unuia pentru toți”.

Pare-se, totuși, că încă de la primele ei numere Opinca s-a pus de partea Partidului Național Român menținând legături și cu fruntașii politici din Ardeal. Aceasta nu se spune în articolul inaugural, ci se menționează într-o rubrică mai puțin importantă (Noutăți), din ultima pagină a gazetei. Anume: „Astăzi vedem că poporul nostru de la sat are trebuințe, mai mult decât oricând altă dată, de o cultivare, este întâiul punct al programului nostru. Iar al doilea punct, sprijinitor al celui dintâi punct este cel fixat de Comitetul executiv al Partidului Național Român. Pe temeiul dreptului firesc că fiecare națiune poate singură și liber să dispună de soarta ei, națiunea română dorește ca liberă de orice înrăurire străină, să hotărească singură plasarea ei printre națiunile libere, precum și stabilitatea legăturii de coordonare cu celelate națiuni libere”.

Redacția Opincii a fost aceea care a organizat alegerea delegaților pentru Adunarea Națională de la Albă Iulia, din 1 decembrie 1918. Apublicat ordinea de zi a acestei adunări, apoi lista delegaților propuși de redacție, semnată de dr. Ștefan Pop și dr. Gheorghe Frișcan, precum și a delegaților aleși la adunările din cercurile Vâșeț, Biserica Albă, Uzdin, Moravița, Sasca și Cicidor. Autoritățile locale nu erau de acord cu atitudinea și politica de redactare a Opincii, astfel că cenzura confiscă nr. 4 al  gazetei, din 3 dec. 1918, în care au apărut aceste liste, iar din numerele următoare elimină mai multe articole.

Gazeta lui Bizeria aduce în coloanele ei o seamă de texte cu nuanță democratică. Bizeria însuși, într-un articol de fond, pledează pentru orânduirea republicană de guvernământ, în noul stat, pentru organizarea democratică a societăți în care toți cetățenii să aibă drepturi egale. „Astăzi este obștească convingerea că numai republica are viitor, susține Bizeria în articolul său, fiindcă toți membrii unei națiuni sau ai unui stat trebuie după dreptate să poarte greutățile deopotrivă, cea mai desăvârșită formă de guvernare este republica democrată, în care tot poporul (nu numai cei puternici) are dreptate a-și alege, din păturile societăți, adunarea de bărbați care să conducă afacerile statului”. Opinca publică, paralel, și numeroase texte polemice cu privire la orientarea ei democratică, în special pe tema mișcării revoluționare muncitorești din Rusia, Germania și Ungaria. Informează, totodată cititorii și despre cele mai importante evenimente politice internaționale, despre activitatea culturală din satele de români din Banatul iugoslav, despre misiunea învățătorilor și preoților în viața culturală a satului, aduce versuri și proză scurtă, în mare parte de inspirație folclorică, apoi articole din domeniul învățământului, educației, sănătății, igienii populare, agriculturii și satului. După numai doi ani, însă, Opinca își sistează apariția. Motivul nu ne este cunoscut. Se zice că ar fi fost de natură financiară. În final am putea spune că Opinca, indiferent de neajunsurile pe care le-a avut în politica de redactare, ea și-a adus contribuția la emanciparea culturală și socială a țăranului român de aici, iar pe de altă parte a încercat să asigure. În ciuda împrejurărilor politice extrem de dificile pe atunci, o continuitate a presei noastre în limba română.

Costa Roșu

Scrieri despre noi românii de pretutindeni, Editura ICRV și Editura Eurostampa, Zrenianin – Timișoara, 2013