Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Ovidiu Iane într-o vizită de lucru în Serbia
Aug 22, 2017
Secretarul de stat din cadrul MRP, Ovidiu Iane, s-a aflat, în perioada 17-19 august a.c., într-o vizită de lucru în Serbia.
Cu acest prilej, demnitarul român a participat, la deschiderea celei de-a 57-a ediții a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, care reunește anual ansambluri folclorice din 35 de localități românești din Voivodina și Banatul Sârbesc, anunță timpromanesc.
În deschiderea evenimentului, organizat anul acesta la Sutjeska (Sărcia), secretarul de stat a transmis un mesaj de unitate și coeziune românilor prezenți la festival, precum și aprecierea și sustinerea Guvernului României pentru astfel de manifestații care coagulează comunitatea românească.
Discuţii cu preotul paroh Emanuel Tăpălagă din Sân-Mihai
De asemenea, oficialul român a avut o întrevedere cu comitetul executiv al Asociației Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, ocazie cu care a prezentat instrumentele oferite de statul român în sprijinul românilor de pretutindeni, precum simplificarea cadrului legislativ de acordare a finanțărilor nerambursabile.
În continuarea vizitei de lucru, secretarul de stat Ovidiu Iane a avut întrevederi cu membrii comunității românești, printre care reprezentantul Consiliului Național al Minorității Naționale Românești (CNMNR), Daniel Petrovici, și directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina (ICRV), Todor Doru Ursu.
Ovidiu a fost prezent și în Biserica Greco-Catolică din satul Marcovăț, unde a fost primit de către preotul paroh Mihai Gherghel.
Cu ocazia întrevederii, secretarul de stat a reiterat sprijinul financiar nerambursabil pe care statul român îl acordă mediului asociativ românesc din străinătate, punctând, totodată, necesitatea unității si coeziunii românilor de pe teritoriul Serbiei în vederea promovării unei voci singulare în susținerea și afirmarea drepturilor acestora.
Tot în acest context, oficialul român a vizitat sediul institutului, precum și școala de limba română din Satu-Nou și a continuat seria întâlnirilor cu membrii Comunității Românești din Serbia (CRS).
Totodată, oficialul român a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Vârșeț și Sân-Mihai, prilej prin care a purtat discuţii cu preotul paroh Emanuel Tăpălagă. De asemenea, acesta a fost prezent și în Biserica Greco-Catolică din satul Marcovăț, unde a fost primit de către preotul paroh Mihai Gherghel. Discuțiile au vizat necesitatea păstrării identității religioase a românilor, precum și rolul bisericii în organizarea de activități sociale.