Mănăstirea de pe corabie naufragiată lângă insula Malta

Aug 27, 2017

4-semne-ca-cea-de-a-doua-venire-a-lui-Iisus-Hristos-este-aproape-1024x588.jpg

Din toate rămăşiţele purtate de valurile Mediteranei ale corabiei naufragiată lângă insula Malta, în cea dintâi călătorie a sfântului Apostol Pavel, legat în lanţuri, spre Roma, Duhul lui Dumnezeu, Care a înviat oarecând oasele uscate din câmpul vedeniei sfântului prooroc Iezechiel, a refăcut prin puterea mâinilor lui Noe cel de demult, o nouă corabie din lemn de salcâm, „sub semnul Dioscorilor” (Faptele Apostolilor 28, 11), în Duminica a 18-a după Rusalii, pentru a fi sălaş şi lăcaş al unei mănăstiri în duh eshatologic, cunoscută ca și mănăstirea de pe corabie.


Întâistătător al mănăstirii de pe corabie şi stareţ al celor 276 de vieţuitori – după numărul celor din corabia sfântului Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 27, 37) avea să fie Cuviosul Pavel din Tarsul Ciliciei, care săvârşea neîncetat „frângerea pâinii” (cf. Faptele Apostolilor 27, 35). Hrana zilnică a tuturor părinţilor şi fraţilor din mănăstirea de pe corabie era mana din Sinai, căzută din cerul Sfintelor Scripturi, prin stâlpul de foc al Patericului şi norul de lumină al Filocaliei. Stânca de la Rafidim era ascunsă în prestolul Sfintei Mese. În raclă se păstra toiagul înflorit al monahismului ortodox, pe care l-au purtat nevăzut şi l-au predat din neam în neam, Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Biserica mănăstirii de pe corabie nu avea boltă sau acoperiş. Hristos Pantocrator binecuvântând era crezut, văzut şi contemplat neîncetat, şezând de-a dreapta Tatălui, împreună cu Duhul Sfânt, conform revelaţiei sfântului Arhidiacon Ştefan din sinedriu, din ziua martiriului său. Pescarii galileeni din obştea corabiei prindeau mereu, la fiecare Arătare de pe ţărmul Tiberiadei, câte 153 de peşti mari, pentru prânzul cel duhovnicesc (cf. Ioan 21, 11-12).

Catargul corabiei era Crucea lui Hristos. Pânza corabiei era împinsă de suflarea Duhului Sfânt de la Rusalii (Faptele Apostolilor 2, 2). Zidurile bisericii erau cărţile Sfintei Scripturi şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Pe iconostasul din biserică erau icoanele Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor. Clopotul bisericii era tunetul. Sfeşnicul bisericii era fulgerul Parusiei. Candelele biserici erau stelele cerului. Cântăreţii bisericii erau serafimii din vedenia sfântului prooroc Isaia din templu şi ceata sfinţilor îngeri din Noaptea de la Betleem. Chitul lui Iona înota prin valuri de-a dreapta corabiei. Petru şi ucenicii lui umblau pe mare, ridicând pe creştini din valuri. Potirul era paharul lui Melchisedec. Prescura era primită din însăşi mâna lui Hristos, de la înmulţirea pâinilor din pustie, iar vinul pentru Liturghie şi Împărtăşanie era păstrat în cele şase vase de piatră din Cana Galileii. Din vasul de albastru al Mariei din Betania, „cu mir de nard de mare preţ” (Ioan 12, 3), erau miruiţi părinţii şi fraţii mănăstirii, după fiecare Sfântă Slujbă. Preoţii erau îmbrăcaţi în haine de in şi încinşi cu brâu de aur, purtând pe capete cununi de spini de aur. Vâslele corabiei erau mişcate de îngerii păzitori ai celor 276 de părinţi şi fraţi vieţuitori. Chiliile lor – colibe de pe Tabor – erau făcute din pânza corturilor apostolului neamurilor (Faptele Apostolilor 18, 3). Rugăciunea lor era Rugăciunea „Doamne Iisuse”. Liturghia lor interioară era închinarea în Duh şi Adevăr. Hramul mănăstirii era Ziua de Duminică a Parusiei Domnului. Icoana hramului era zugrăvită de duhul sfântului Evanghelist Luca, iar Evanghelia din biserică era ferecată in aurul magilor de la Răsărit.

Mănăstirea de pe corabia din lemn de salcâm, aduna în sine duhul monahismului egiptean, sinaitic, palestinian, siriac, capadocian, athonit, carpatic şi al Sarovului. Porumbelul Duhului Sfânt veghea asupra tuturor din fereastra corabiei, iar curcubeul legământului lui Dumnezeu cu Noe, învăluia corabia ca un nimb. În fiecare zi, serafimul din vedenie atingea de gura tuturor părinţilor şi fraţilor carbunele hristic luat cu cleştele de pe jertfelnic pentru ca toţi vieţuitorii obştii să poată contempla neîncetat pe „Cel Vechi de Zile”, şezând pe tronul cel ceresc. Carul de foc al sfântului Ilie umbrea şi transfigura corabia mănăstirii. Plutind pe valurile timpului, mănăstirea de pe corabie avea să se oprească din nou pe Ararat, în Ziua Parusiei Domnului.

Foto> Sf. Apostol Pavel care a refăcut mănăstirea de pe corabie

† DANIIL

Episcop-locţiitor al Daciei Felix

Foaia Codrenilor nr. 5, 2017

 

Articole similare selectate pentru tine