Nicolae Tincu Velia, primul protopop român al Vârşeţului

Aug 27, 2017

„Un popor viază numai… până când îşi cunoaşte trecutul şi este însufleţit pentru al său viitor; îndată ce aceste două scânteie se şterseră din inima lui, el a murit… cu cât un popor a căzut mai adânc, cu atât mai greu şi mai încet se poate renaşte… ”

 Nicolae TINCU - VELIA (1814/16-1867), cărturar, istoriograf şi teolog, primul protopop român al Vârşeţului, s-a născut în localitatea Ticvaniu Mare din Judeţul Caraş-Severin, România, şi a trecut în veşnicie la Vârşeţ. A urmat clasele primare în localitatea natală, apoi studii gimnaziale la Oraviţa şi Seghedin. Între anii 1935-1837 a studiat la Institutul Clerical din Vârşeţ. Datele referitoare la evoluţia sa intelectuală şi profesională, consemnate în studii mai vechi sau mai recente, nu sunt întotdeauna identice. De asemenea, observăm o anumită neconcordanţă şi atunci când este vorba de anul naşterii sale, care în unele scrieri este 1814, iar în altele 1816.

Cert este că, activitatea desfăşurată de Nicolae Tincu Velia se leagă de numele oraşului de sub Culă, unde a fost secretar consistorial şi profesor la la Institutul Clerical (1839-1860), asesor consistorial onorar al Episcopiei Vârşeţului şi administrator protopopesc la Vârşeţ (1865-1867). A avut un rol de seamă în Revoluţia din 1848 şi a militat pentru autonomia Bisericii Ortodoxe Române din Banat prin separarea de Biserica Ortodoxă Sârbă.

Cea mai importantă operă a lui Nicolae Tincu-Velia este Istorioară Bisericească politico-naţională a Românilor peste tot mai ales a celor ortodocşi orientali din Austria şi cu distinţiunea Bănăţenilor faţă de pretenţiunile ierarhice şi politice ale colonilor sârbeşti din Austria, care a apărut la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, în anul 1865, o lucrare cu caracter polemic, militant, politic.

Istoricul român Ioan Dimitrie Suciu (1917-1982) a elaborat o teză de doctorat referitoare la viaţa şi opera lui Nicolae Tincu Velia.¹ Aceasta a fost publicată în anul 1945 la Bucureşti, având titlul: Nicolae Tincu Velia (1816-1867). Viaţa şi opera lui. Biograful lui Nicolae Tincu Velia relevă vasta activitate politică, culturală, teologică şi pedagogică a acestuia.

Consemnări relevante ale aceluiaşi autor, menite să lămurească şi să completeze ,,unele detalii în legătură cu viaţa şi activitatea lui Tincu Velia, au fost puse la îndemâna publicului cititor prin intermediul revistei ,,Lumina”.

Aşadar, articolul cu titlul ”Nicolae Tincu Velia (1816-1867 noi contribuţii documentare”, care a fost publicat în ,,Lumina”, nr. 5-6, 1972 (XXVI), p. 59-63, debutează cu rememorarea unor repere biobibliografice, pe care semnatarul lor le motivează astfel: ,, ... această succintă prezentare a vieţii şi operei lui Tincu Velia, pe lângă faptul că reactivează în rândul cititorilor ,,Luminei” viaţa unui fiu ales al Banatului care şi-a găsit liniştea în cimitirul din Vîrşeţ, va contribui şi la încadrarea noilor materiale în tematica preocupărilor noastre.” (,,Lumina”, nr. 5-6, 1972 (XXVI), p. 61).

Din conţinutul textului reţinem faptul că istoriograful şi-a completat ,,bagajul” informaţional în urma descoperirii unor documente de arhivă, care scot la iveală aspecte inedite cu privire la personalitatea şi virtuţiile primului protopop român al Vârşeţului, precum şi fapte istorice revelatoare.

Prima mărturie documentară, amintită în acest context, este Scrisoarea din 23/11 iunie către Nicolae Manu din Sibiu, aflată în Biblioteca Universităţii din Cluj, în care un teolog din Vârşeţ descrie un moment istoric tensionat. Acesta menţionează faptul că în vara anului 1848, după ce au cucerit Biserica Albă, trupele revoluţionare sârbe se pregăteau să atace Vârşeţul. Şcoala teologică şi-a întrerupt activitatea, iar profesorul Velia s-a stabilit la Secaş, revenind la Vârşeţ doar pentru examene.

Un alt document de arhivă, păstrat în Biblioteca Seminarului Teologic din Caransebeş, satisface curiozitatea cercetătorului de a afla de unde proveneau preocupările gramaticale manifestate de Velia, amintite de monograful său în teza de doctorat. Este vorba de manuscrisul Gramatica română propusă de domnul profesor Nicolae T. Velia pre semestru de iarnă pentru cursul I-u anul 1855/1856. În urma analizei manuscrisului I. D. Suciu afirmă următoarele: ,,Descoperirea gramaticii predată de Tincu Velia la teologia din Vîrşeţ ne explică preocupările lui de ordin filologic: ele erau rezultatul nu a unui diletant ci al unui specialist care predînd acest obiect era frămîntat în acea vreme de o cît mai bună reformă a limbii.” (,,Lumina”, nr. 5-6, 1972 (XXVI), p. 62).

Un alt aspect prezentat în contextul acestui articol se referă la cercetările lui Tincu Velia despre Paul Iorgovici, efectuate în preajma anului 1864, când se împlinea centenarul de la naşterea acestuia. Studiul elaborat, în baza datelor furnizate de preotul Paul Iorgovici, nepotul filologului, relevă faptul că autorul cunoscutei lucrări Observaţii de limbă românească ,,ar fi avut intenţia de a deştepta şi revolta pre români contra ungurilor”.

În partea finală a articolului autorul prezintă o situaţie delicată - conflictul dintre Velia şi episcopul Ioan Popasu. Din polemica iscată în presa vremii, reiese că această neînţelegere s-a datorat faptului că intelectualii bănăţeni au dorit ca episcop la Caransebeş pe Velia. ,,Popasu nu e din Banat ca să cunoască afund corelaţiunile românilor cu sârbii şi cu greco-catolicii”.

Acuzat de abuzuri, Tincu Velia, deşi bolnav, a fost obligat să se stabilească la Vârşeţ unde a mai trăit o lună de zile.

Prot. Cornel Juică

Foaia Codrenilor nr. 5, 2017