Furtună de o violenţă nemaiîntâlnită

Sep 18, 2017

furtuna-timisoara-dezastru-800.jpg

O furtună puternică a afectat Serbia și România, ieri, în orele după amiezii. La Belgrad, Novi Sad şi Zrenjanin, vijelia a provocat pagube materiale la clădiri şi culturile agricole, iar câteva persoane au fost rănite. În Timiş, Arad şi Bistriţa furtuna a luat 8 vieți și aproape 70 de oameni au fost răniți.


La Novi Sad şi Belgrad a suflat vântul cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, iar la Şabac şi Zrenjanin furtuna a smuls acoperişurile de pe clădiri.

O situaţie asemănătoare a fost şi la Ruma, unde precipitaţiile şi vântul puternic au paralizat în totalitate traficul. Din localitățile românești din Banatul sârbesc cele mai afectate au fost Toracul și Uzdinul.

Furtună de o violenţă nemaiîntâlnită a ucis ieri 8 oameni în Timiş, Arad şi Bistriţa. Aproape 70 de oameni au fost răniţi, unii dintre ei au ajuns în stare gravă la spital.

Foto---Draghita-Nicolich1.jpg

Vântul a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră în Timişoara, oraşul cel mai afectat de această schimbare bruscă de vreme. Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de furtună, dar mulţi oamenii au fost surprinşi pe drum sau pe stradă de vântul extrem de puternic. Au fost distruse maşini, s-au prăbuşit copaci şi au zburat acoperişuri.

Furtuna a lăsat fără energie electrică zeci de mii de oameni din mai multe judeţe. Acum, autorităţile evaluează pagubele şi caută soluţii ca populaţia să fie avertizată cât mai repede în cazul unor fenomene meteo similare.

Nimeni nu se aştepta la dezastrul care a lovit judeţul Timiş. A fost o zi caldă, ca de vară. Tocmai temperaturile ridicate au făcut ca vijelia care s-a declanşat după ora 15 să fie atât de violentă.

Rafalele de vânt au smuls acoperişuri, cărămizi şi ţigle de pe clădiri, au dărâmat construcţii uşoare şi au pus la pământ sute de copaci.

Surse: rtv, stirileprotv, opiniatimisoarei

 

Articole similare selectate pentru tine

Furtuna Snowzilla a acoperit Coasta de Est a SUA

Zona de est a Statelor Unite ale Americii a fost acoperită sâmbătă de zapada adusă de furtuna Jonas, poreclită "Snowzilla", care a dus la întreruperea energiei electrice în numeroase localități și a obligat autoritățile să apeleze la ajutorul militarilor pentru deszăpezire.