Unelte folosite de oameni încă de acum 7 mii de ani

Oct 19, 2017

Arheologii au descoperit de curând că situl arheologic Salca de la marginea oraşului Oradea, care se întinde pe aproximativ 4 hectare,  a fost locuit, fără întrerupere, timp de mai bine de 7000 de ani.

Situl arheologic Salca se află în partea sudică a municipiului Oradea, la periferie, între Cimitirul Cimitirul Rulikovszky şi fosta Fabrică de Bere (azi Magazinul Lotus) pe o terasa aluviala a Crişului Repede...

Situl arheologic Salca este cel mai mare, mai interesant şi mai complex sit de pe teritoriul Oradiei. În epocile preistorie precum şi în evul mediu timpuriu până la întemeierea oraşului medieval a fost cel mai însemnat centru de habitat cunoscut din Bihor.

Numele "Salca" se trage de la o aşezare rurală medievală, care a fost atestată aici în secolul al XIV-lea şi care a existat sub forma unui cătun până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ulterior, aici a existat o cărămidărie şi terenuri agricole aparţinătoare satului Seleuş. Primele obiecte arheologice au ieşit la suprafaţă cu ocazia extragerii lutului pentru cărămidărie. Aceste piese au fost înregistrate în colecţia muzeului orădean începând din anul 1871. Până în secolul XX, situl s-a aflat între oraş şi satul Seleuş.

Foarte multe dintre obiectele descoperite sunt din ceramică, dar au fost scoase din pământ şi bucăţi de unelte din os ori din piatră. Acestea erau folosite de oamenii care populau zona acum 7 mii de ani.

Arheolog: “Aici am descoperit un cuptor de ars ceramică de perioada celtică, undeva în secolul II înainte de Hristos şi se pot observa urmele grătarului precum şi peretele median care susţinea greutatea acestui grătar.”

Arheologii spun că zona a fost locuită cel puțin de cinci mii de ani la rând pentru că era uşor de apărat şi oferea acces la resurse precum lemn, teren arabil şi apă.

Având în vedere complexitatea sitului, locul a atras specialişti din toată România.

Săpăturile arheologice au fost efectuate în mai multe rânduri, începând din 1930, 1959-1962, 1977, 1994-1997, 2001. Din păcate, cea mai mare parte a complexului a fost distrus de lucrările de construcţie a oraşului aflat în extindere continuă în a doua jumătate a secolului XX. Specialiştii spun că cele mai vechi urme, portivit fragmentelor descoperite, provin din neoliticul timpuriu (a doua epocă de piatră) şi sunt urmate de aşezări şi necropole ce aparţin, pe rând, epocii de cupru, a bronzului, prima şi a doua epocă a fierului, toate perioadele epocii migraţiilor, evul mediu, precum şi epoca premodernă până la sfârşitul secolului XVII. Cu alte cuvinte, aceste descoperiri se întind pe o perioadă de 3000 – 4000 înaintea erei noastre şi până în secolul XVII era noastră.

Săpăturile arheologice continuă şi acum, situl fiind foarte complex, conduse de arheologul Muzeului Ţării Crişurilor, iar vestigiile se înmulţesc pe măsură ce săpăturile înaintează.

Surse: stirileprotv; cesavezi