Timpul când uriașii erau la modă

Jan 12, 2018

În toamna anului 1869, americanii Gideon Emmons și Henry Nichols au făcut o descoperire arheologică extraordinară. Cei doi săpau o fântână la o fermă de lângă Cardiff, New York, pentru un bărbat pe nume William Newell. La un metru sub pământ, au dat de piatră, iar după ce au îndepărtat țărâna au văzut ceea ce părea a fi un picior de om!

Dezgropând întregul corp, cei doi au scos la iveală un corp pietrificat, de 3 metri, care avea să intre în istorie sub numele de Uriașul din Cardiff.

Din uriaș rămăsese nu doar scheletul, ci întreg corpul său fusese pietrificat, iar acum era o stană de piatră. Coastele, mărul lui Adam și chiar un zâmbet binevoitor se puteau distinge pe silueta rece, scrie incredibilia.

Imediat, Newell a expus publicului mormântul gigantului, iar ferma sa a început să se umple de vizitatori veniți din toate zările să vadă ceea ce savanții teologi spuneau că e un uriaș de pe vremea potopului lui Noe. La început, tariful a fost de 25 de cenți, dar în scurt timp William Newell a dublat prețul, pe măsură ce drumurile care duceau la ferma sa au început să geamă de căruțe care transportau curioși.

Dincolo de aglomerație, în cortul cu exponatul, privitori amuțeau și nimeni nu îndrăznea să rostească mai mult decât șoapte în prezența unui specimen atât de ieșit din comun. Din mijlocul cortului cădea o rază de lumină pe uriașul întins în mormântul său.

Avea o mână așezată pe burtă, de parcă s-ar fi chircit de durerea morții, dar zâmbetul său blând era încremenit într-o stare de serenitate eternă. Atenția întregii Americi era ațintită asupra Uriașului din Cardiff, iar unii cercetători începuseră deja să explice cum se pietrificase acest gigant.

La acest moment din istorie, popularitatea noilor științe și a falsurilor și farselor făcute pe marginea lor exploda. Însuși P. T. Barnum, un antreprenor a cărui afacere consta în organizarea de spectacole cu exponate extraordinare, se oferise să cumpere uriașul cu suma de 50.000 de dolari, ca să-l ducă la New York.

Când Howell a refuzat, Barnum și-a trimis agenții să studieze îndeaproape omul de piatră, iar apoi a creat o copie identică a acestuia. Această copie a Uriașului din Cardiff s-a dovedit a fi la fel de populară precum originalul și doar câțiva oameni au îndrăznit să spună că ar fi vorba de un fals.

Statuia originală era și ea, bineînțeles, un fals. Fusese realizată de George Hull, prieten cu Newell. Ambii fuseseră implicați în această farsă, însă ideea i-a venit lui Hull – ateu – după o dispută de câteva ore cu un preot despre interpretarea literală a bibliei.

Hull nu a dormit deloc toată noaptea, încercând să scornească cea mai ridicolă idee pe care oamenii ar putea s-o creadă, iar în cele din urmă a pus la punct farsa cu Uriașul din Cardiff.

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” – Geneza 6:4

Bazându-se pe acest pasaj din biblie, Hull a petrecut ani în șir și a cheltuit mii de dolari pentru a construi Uriașul din Cardiff. Desigur, toată operațiunea trebuia să fie secretă. Astfel, atunci când a cumpărat blocul de piatră din care urma să fie sculptat gigantul, Hull a mințit că îl va transforma într-o statuie a lui Abraham Lincoln.

Apoi, a dus blocul de piatră de cinci tone la niște sculptori din Chicago și a stat el însuși drept model. Când sculptura a fost gata, Hull a trecut-o printr-o baie de acid, pentru a crea impresia de vechime.

Însă, într-un final, oamenii de știință au aflat despre originile presupusului gigant și au dat verdictul final: totul este o farsă. Pe măsură ce presiunea creștea, Howell și Hull au reușit să vândă statuia înainte de a recunoaște totul într-un articol de ziar.

Cu toate acestea, Hull reușise să-și atingă scopul. Demonstrase cât de naivi și creduli sunt oamenii și, pe parcurs, reușise să se și îmbogățească.

La doar șapte ani după povestea Uriașului din Cardiff, în munții din statul american Colorado a fost descoperit un alt trup pietrificat – poreclit Matahala. Și de această dată era vorba tot de o farsă a lui George Hull!

Matahala

Spre deosebire de Uriașul din Cardiff, Matahala fusese făcută dintr-un amestec de praf, lut, ghips, oase, sânge și carne. La acea vreme, deja nebunia și interesul publicului pentru uriași era la apogeu și oamenii de piatră apăreau peste tot.

Până și hotelurile își creau proprii uriași de piatră pentru a da „tunuri de marketing”. Chiar dacă nu rezistau nici măcar la o examinare sumară, oamenii de piatră tot reușeau să scoată câte un dolar din buzunarele curioșilor care erau disperați să vadă așa ceva.

Cu toate că P. T. Barnum oferise suma de 50.000 de dolari pentru Uriașul din Cardiff, când pe piață au început să apară inclusiv statui cu mustață, piața de giganți falși s-a prăbușit. Un om pietrificat „găsit” în Peștera Vântului, din Dakota de Sud, se vânduse pentru doar 2.000 de dolari.

Indiferent cât de absurdă este minciuna, dacă este spusă cu tâlc și are un preț bun, oamenii cred și plătesc. Pentru că nu îți poți deschide portofelul pentru ceva ce nu există, nu-i așa?