159 de ani de la Unirea Principatelor Române

Jan 24, 2018

În urmă cu 159 de ani, pe 24 ianuarie, se realiza Unirea Principatelor Române, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Munteniei.

Unirea din 1859 a adus împreună, sub titulatura de Principalele Române Unite Țara Românească şi Moldova. Acestea aveau să fie cunoscute, mai apoi, drept România Mică sau Vechiul Regat. După ce Mihai Viteazul făcuse Prima Unire a românilor, marile puteri au zădărnicit Reunirea Moldovei cu Țara Românească, fie pe față, cu armele, cum s-a întâmplat la 1848, fie pe căi ocolite, cum s-a întâmplat de la 1856, până la 24 ianuarie 1859, scrie rgnpress.

Unirea Principatelor s-a putut înfăptui, într-un context internațional favorabil, care a dus, apoi, la transformarea României de atunci într-un stat modern, aducând, pentru prima dată, câteva elemente occidentale în viața românilor. Vremurile mai favorabile, pe planul politicii europene nu trebuie să ne facă, însă, a uita truda în folosul idealului național unor mari români, oameni politici, militari dar și cărturari, care au făcut parte din Partida Unionistă, atât în Moldova cât și în Valahia, truda fără de care Mica Unire, cum a fost ea numită, pentru a o deosebi de Unirea cea Mare de la 1918, nu ar fi fost înfăptuită.

Și trebuie să ne înclinăm aici memoriei marilor cărturari Mihail Kogălniceanu și Costache Negri, a colonelului Alexandru Ioan Cuza, a poetului Vasile Alecsandri, în fața memoriei lui Anastase Panu și Vasile Mălinescu, cei care au însuflețit Mișcarea Unionistă din Moldova. Desigur, nu putem da uitării lupta politică și, deseori chiar cu armele, a unioniștilor munteni, precum marele cărturar și om politic C. A. Rosetti, frații Stefan și Nicolae Golescu, frații Ion și Dumitru Brătianu, A. G. Golescu sau Christian Tell.

Mihail Kogălniceanu și Costache Negri

Mai trebuie spus că aceste personalități au plămădit istoria României și după 24 ianuarie 1859, Kogălniceanu, frații Golești și Ion Brătianu fiind, pe rând prim-miniștrii ai României Mici. Numele lui Kogălniceanu și al lui Alecsandri vor fi legate, peste aproape 20 de ani de la Mica Unire, de dobândirea Independenței de Stat a României, prin Războiul de Independență.

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a însemnat, de fapt, formarea primului stat unitar românesc prin aducerea sub același domn a vechilor principate, Moldova și Țara Românească. Noul stat, mai întai o uniune personală, a fost numit Principatele Unite.

După războiul Crimeii, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris, se luau decizii importante pentru soarta principatelor Moldovei și Țării Românești.

Moldovei i se alipesc, spre exemplu, trei judete din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad, rupte din Imperiul Țarist. În contextul agitației pe care unioniștii o fac în țară și a eforturilor pentru unirea celor două principate, pe care ei le depun pe lângă Marile Puteri, în 1857 acestea acordă popoarelor din Moldova și Valahia dreptul organizării unui „referendum", o consultare a populației cu drept de vot, cu privire la Unire. Măsura era văzută de către reprezentanții marilor puteri ca o modalitate de a stavili dorința de unire a românilor, înecând-o în manevre politicianiste. În scopul consultării populare, s-au constituit adunări ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile ad-hoc. Aceste din urmă Divanuri ad-hoc urmau a se pronunța asupra viitoarei organizări politice și sociale a Țărilor Române.

În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul ad-hoc au spus „Da" pentru Unire însă în Moldova, lupta a fost mult mai grea, deoarece caimacanul, locțiitor la conducerea Moldovei, Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu s-ar fi realizat, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc. Vogoride, însă, a destăinuit, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol tot planul său de a împiedica Unirea și de a pune mâna pe domnia Moldovei.

Corespondența dintre cei doi frați Vogoride a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles. Descoperirea acestei uneltiri politice a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. S-a ajuns până acolo încât Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman. Reprezentanții Partidei Unioniste din Moldova și Valahia au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și cu regina Marii Britanii, Victoria, pentru a le prezenta adevărata situație și dorința de unire a românilor de pe ambele maluri ale Milcovului. În urma scandalului și a demersurilor diplomatice, alegerile falsificate au fost, în cele din urmă, anulate.

Costache Bălăcescu și Anastasie Panu

Astfel, în 1858, Convenția de la Paris statua mai multe principii referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei", care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul" și sub protecția Marilor Puteri.

Unirea propusă aici era, mai degrabă, una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca și până atunci, având doar câteva puncte comune. Aceste instituții comune ar fi urmat să fie: o Comisie Centrală la Focșani, un fel de mic Parlament, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata. Capitalele rămâneau separate, la București și, respectiv, la Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiti.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la Iași și la București a dat însă peste cap toate planurile! În anul 1859, pe data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, fiind ales domn colonelul Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București. Profitând de faptul că, prin Convenția de la Paris, Marile Puteri nu stipulau în mod expres că principatele române vor trebui să fie conduse de doi domni diferiți, la București a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza.

Puse în fața faptului împlinit, prin inteligența oamenilor politici moldoveni și munteni, Marile Puteri au trebuit să accepte două principate conduse de același domnitor.

Marele merit al lui Cuza a fost, însă, acela de a fi reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române. Mai mult decât atât, prin reformele sale din toate domeniile, Cuza a pus bazele statului român modern. Noul stat va începe să se numească „România" numai după abdicarea lui Cuza și redactarea primei Constituții, în 1866. Le va reveni oamenilor politici ce vor rămâne legați de destinele țării, după abdicarea forțată a lui Cuza, sarcina de a transforma Principatele Unite dintr-o uniune personală, condiționată de existența pe tronul țării a domnului ales în 1859, într-un stat adevărat, modern și, apoi, independent.